de
Alexandra Nadane, Studenţi pentru viaţă
L-am
cunoscut pe Liam Ó hAlmhain la o masă rotundă de la Comisia de Sănătate a
Camerei Deputaţilor din Parlamentul României. Este director de abonamente la o
publicaţie catolică şi în aprilie a fost la Bucureşti pentru a participa
la conferinţa internaţională Traficul de persoane: O ameninţare la ValorileFamiliei. El a venit pentru a susţine cauza pro-familie şi a-i îndemna pe
români să fie mai pro-activi ca societate civilă şi a obţine astfel politici
publice care protejează familia naturală.
Irlandezii
sunt foarte asemănători cu românii prin faptul că au un puternic filon
religios. Deosebirea dintre noi şi ei ar putea sta în faptul că ei au încă o
cultură pro-viaţă foarte pronunţată. După ce am vorbit un pic cu Liam despre
familia lui – conversaţie de rutină, în pauza de cafea –, ne-am dat seama că
avem ce învăţa de la irlandezi şi în termeni de cultură pro-adopţie.
Câţi
copii aveţi?
Am
10 copii – nouă în viaţă.
Câţi
dintre ei au fost adoptaţi?
Numai
al doilea a fost adoptat, când băiatul avea vreo trei ani. Soţia mea devenea
îngrijorată. Nu voiam doar un băiat, pur şi simplu. Noi ne doream o familie. De
fapt, a fost destul de ciudat. Eu am fost cel care a sugerat adopţia, dar fără
succes, până într-o zi, când soţia a descoperit cât de mult iubea… un iepure pe
care îl aveam pe lângă casă. Atunci mi-a zis: „Aş putea iubi şi un copil
adoptat, de fapt cred că ar fi mult mai bine decât un iepure!”
Femeile
adesea se tem că nu ar putea iubi un copil care nu e carne din carnea lor…
Exact!
Aceasta încă mai reprezintă o problemă. Dar iată că, de atunci şi până acum,
soţia mea a ajuns să aibă o mulţime de copii. Şi a devenit şi un adevărat
expert în adopţie. Cu toate aceastea, încă i se pare că eu am o relaţie mai
bună decât ea cu fiica noastră adoptivă. Eu am spus mereu că mă asemăn cu
Dreptul Iosif, fiindcă şi el a fost tatăl adoptiv al lui Iisus. Dar noi i-am
spus de la bun început fetei că a fost adoptată. Fratele ei mai mare era băiat,
cel care a venit pe lume după ea a fost băiat, iar următorul tot băiat. Aşa că,
atunci când soţia mea a rămas gravidă cu al cincilea copil şi era întrebată ce
era, ea răspundea: „Sigur că băiat! Fetele le adoptăm!” Cam asta spunea totul,
nu-i aşa?
Câţi
nepoţi aveţi acum?
17,
din care doi sunt adoptaţi.
Nepoţii
adoptaţi sunt ai fiicei voastre adoptive?
Chiar
aşa. Din punct de vedere medical, nu există motive pentru a nu avea copii, dar
cred că motivul poate fi unul psihologic. Aşa că, la opt sau nouă ani după
căsătorie, a adoptat primul copil, iar acum se pregăteşte pentru a doua
adopţie, deja a ales copilul.
Cum
se desfăşoară procesul de adopţie în Irlanda?
Fiica
mea trăieşte în Spania, unde procesul de adopţie e puţin diferit decât în
Irlanda. Iar la noi, din câte ştiu, există firme de adopţie care îi ajută pe
cei care vor să găsească un copil adoptabil. În prezent, se adoptă mulţi copii
din Rusia, Vietnam, se realizează adopţii internaţionale.
Ne-aţi
povestit că aveţi în familie un copil din India. Care dintre ei este?
Fata
mea din Spania a adoptat un copil indian. Şi aşa am devenit şi naşul de botez
al unui copil indian care s-a convertit la catolicism. Este copilul natural al
unui tată catolic din Dehli. Tatăl mai sprijină un copil aflat într-un
orfelinat din India. Avem mulţi prieteni care au adoptat. Eu sunt mai în
vârstă. Pe vremea noastră, erau şi destui copii irlandezi adoptabili, iar toţi
prietenii de vârsta noastră au adoptat copii irlandezi. Generaţia de după noi a
apelat la adopţii internaţionale. A existat şi o fază în care se puteau adopta
destul de mulţi copii din România. Vecinii de pe strada noastră au adoptat
copii din Peru. Vin de departe. Şi copiii lor sunt foarte diferiţi unul de
celălalt.
Aşadar,
Irlanda are o cultură a adopţiei?
Are.
Are cultura copiilor. Chiar şi cumnata mea, care, timp de nouă ani, nu a reuşit
să facă copii, a adoptat. Iar peste un an a născut şi propriul ei copil
natural.
Irlanda
este mai conservatoare decât restul Europei, e foarte ataşată de valorile
familiei naturale, nu?
N-aş
spune „conservatoare”. Aşa spune mai degrabă înclinată către familia
tradiţională. Dar nu aş califica-o drept „conservatoare”, totuşi. Însă,
într-adevăr, Irlanda este ţara cu cea mai mare rată a natalităţii din Europa –
aproape dublă faţă de a României.
Avem
o situaţie destul de dramatică aici în ceea ce priveşte rata natalităţii şi
valorile familiei. Aveţi un mesaj pentru români?
Mi-e
greu să mă gândesc la asta. Să ştiţi că şi Irlanda se îndreaptă spre aceeaşi
situaţie. Tinerii ar trebui încurajaţi să se căsătorească mai devreme, să se
încreadă în Dumnezeu şi să nu caute exclusiv bunăstarea materială. E adevărat
că te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung.
Preluare de pe Știri pentru viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu