Mărturia unei tinere care a suferit un avort în urmă cu doi ani

vineri, 12 septembrie 2014

| | |

Reproducem mărturia unei tinere care în urmă cu doi ani a suferit un avort provocat. Lucia Fernandez este din Spania şi acum are 30 de ani. Am interveviat-o recent pentru a ne povesti despre experienţa avortului și despre cum îl trăiește femeia.

Povestește-ne cum a început totul.
Am avut două sarcini. Prima s-a terminat printr-un avort provocat. A doua sarcină, o fetiță. La prima sarcină s-a întâmplat ca de obicei. Eram cu prietenul meu, am întreținut relații sexuale, am rămas însărcinată…iar el a zis să amânăm copiii, că deocamdată suntem tineri. Deja relația noastră mergea prost, foarte prost și nu îmi imaginam ce urma să se întâmple…

Cum ai aflat că ești însărcinată?
Am făcut testul de sarcină de la farmacie.  
    
Și tu voiai să duci sarcina mai departe?
Eu eram bucuroasă că eram însărcinată, dar știam că el nu vrea să aibă copilul. El zicea: „Lucia, suntem încă tineri. Avem timp”. Mai spunea și că: „Dacă vrei să ai copilul o să te părăsesc”. Un fel de șantaj, dar eu nu aveam pe cineva în care să am încredere. Nu aveam prietene, nu aveam pe nimeni. Numai pe el. Şi dacă mă părăsea…

Erai legată de el.
Da. Legată, dependentă financiar și îl iubeam la nebunie. Până la urmă m-a convins. I-a fost greu, destul de greu. Era tandru, ceea ce nu era niciodată, și făcea lucruri pe care înainte nu le-ar fi făcut: săruturi, gesturi de iubire frecvente…

Voia să te convingă să avortezi, bineînțeles.
Desigur. Da, exact. El spunea că nu are bani. Toată ziua se plângea că nu aveam posibilități financiare, iar când a aflat că eram însărcinată deja avea banii pregătiți pentru avort.

Știi cât a costat?
A plătit el. Cred că 240 de euro.

Și voi erați singuri? Numai tu și el? Nu mai era nimeni care să te ajute să poți păstra copilul?
Da, eram singură. Nu am găsit ajutor. El ținea legătura cu familia lui, eu nu.

Cum a fost avortul?
Eram foarte băută când am fost la avort…fiindcă nu voiam să-l fac. Mi-a fost foarte greu, într-adevăr… A doua zi mi-au făcut o ecografie, a urmat consultația la psihiatru, iar apoi ginecologul care a făcut avortul. Nu știu, parcă doctorului îi era frică. Îmi punea multe întrebări de genul: „De ce aţi venit la această clinică?” Părea că îi este frică să facă avortul. Cred că era argentinian. Nimeni nu mi-a oferit alternative la avort, nici nu mi-au spus prin ce o să trec după asta. Acum știu că aveam dreptul prin lege să cunosc repercusiunile și sechelele ce le puteam avea după avort, dar nu mi-au spus nimic din toate astea. De ce?

Ce fel de avort ți-au făcut? 
Mi-au făcut avort prin aspirație. Cu aspiratorul e ca și cum ți-ar smulge o bucată …Simți ca și cum ți se smulge o parte din corp. E groaznic!

Ai fost tristă sau ai avut ceea ce se numește depresie la „aniversarea” avortului, adică la un an după operație, sau în presupusa zi de naștere a copilului?
Începusem să beau alcool şi să fiu deprimată. Toate din cauza avortului. Când văd un copil de patru sau cinci ani îmi curg lacrimile. E vârsta pe care trebuia să o aibă copilul meu dacă ar fi trăit…Cu privire la aniversarea avortului și data nașterii copilului, sufăr foarte mult. Am avut o tentativă de sinucidere.

Ai avut nopți nedormite cu stări de nelinişte?
După avort am avut foarte multe stări de anxietate, da.

Și cum s-a terminat relația cu el?
Ulterior am rămas însărcinată, tocmai pentru remușcările care le aveam, crezând că voi putea repara greșeala. Deja între noi lucrurile mergeau foarte prost. Până la urmă ne-am despărțit.

Fiind însărcinată cu fetița visai că pierdeai sarcina sau ceva asemănător?
Visam că îmi luau fetița. În fiecare noapte visam că venea poliția și o luau pentru că nu eram vrednică de ea. Pe parcursul sarcinii am luat Valium. Când s-a născut fetița a avut ceva sindrom de dependenţă. Acum am nevoie de Orfidal ca să pot dormi.

În legătură cu doctorii, ce poți să ne spui?
Sunt îngrozită de doctori, uuuuf! După avort am fost incapabilă să merg la vreo consultaţie ginecologică cu un doctor bărbat. Până la urmă a trebuit să fie o femeie, o femeie!

Erai o persoană religioasă?
Nu, nu eram. Eram atee. Eram foarte „feministă” și vedeam numai din punctul de vedere al femeii. Un punct de vedere fals și imparțial. Acum, nu. Acum văd copilul.
Avortul pe care l-am făcut nu încerc să-l uit. E ceva care este acolo și mi-l asum. Nu vreau să îi iau din importanța pe care o are. E ca și cum cineva care ar face un omor ar sta patru ani în închisoare și, gata, totul este bine. Trebuie să merg înainte, dar asumându-mi că am făcut strâmb unele lucruri. Avortul este ceva foarte dăunător pentru femei.
Eu cred că am fost responsabilă de această greșeală, dar am avut o marjă de alegere foarte mică. Când văd acum lucrurile, cred că realmente nu am avut suficientă libertate ca să fac alegerea cea mai bună pentru mine. Nu era timp de pierdut și cu atâta presiune din partea prietenului…și lipsa de ajutor din partea doctorilor din clinicile de avort.… Când m-au văzut că am mers să avortez beată fiind, trebuiau să-și dea seama că eu chiar nu voiam să îl fac. Dar acei doctori mi-au omorât copilul și m-au făcut complice la ceva groaznic de care îmi pare foarte rău și rog pe toată lumea să nu le mai permitem să mai facă aşa ceva.
Avortul nu rezolvă nimic. Este o problema în plus, ca să nu mai vorbesc de faptul că au făcut o afacere din mine și sfârşitul copilului meu.
Traducere: Irina Gheţau
 Preluare de pe Știri pentru viață 

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.