Sursă: My child, I love you
Am reuşit să scriu această scrisoare de
ceva timp, însă după ce am vizionat “October Baby” în această seară împreună cu
John nu am putut să îi mai amân publicarea.
“În primul rând trebuie să vă vorbesc
despre scumpa mea prietenă Maddie. Din respect pentru ea nu îi voi face
cunoscut numele adevărat, de aceea, în această scrisoare, o voi numi Maddie. Am cunoscut-o pe Maddie în anul trei de facultate. Am mers la un interviu
pentru un job care a presupus o călătorie de partea cealaltă a Statelor Unite. Compania
angaja doi oameni pentru acea funcţie. Am fost a treia persoană pe lista lor,
dar fiindcă m-am arătat interesată, punându-le o mulţime de întrebări despre
job, m-au angajat.
Maddie fusese
deja angajată. Era de o frumuseţe deosebită şi cu o inimă pe măsură. Eram
prietene de nedespărţit. Cred că este una dintre persoanele cele mai amabile pe
care am întâlnit-o până acum. În acel an, am vorbit în fiecare zi la serviciu
despre Biserica Catolică. Ea nu era catolică, dar era interesată cu privire la
catolicism şi îmi punea o mulţime de întrebări. Când nu eram în călătorie în alte
state, mă însoţea la centrul Newman, din campus, la Sfânta Liturghie. În drum
spre cursuri parcam adesea aproape de centrul Newman şi intram acolo pentru a
mă întâlni cu Dumnezeu. Nu pot să vă spun de câte ori am găsit-o în capela
rugându-se. Îmi spunea cât de liniştitor era să stea în faţa lui Dumnezeu. Cum
numai Dumnezeu putea să le potrivească atât de bine, jobul necesita călătorii
acolo în cele mai multe dintre weekenduri. Astfel, între 1998-1999 am petrecut
majoritatea weekendurilor departe de casă, lucrând cu Maddie. Petreceam serile
până târziu vorbind despre băieţi, despre cursuri, credinţă, viaţă, familiile
noastre. La sfârşitul semestrului din primăvara mi-am dat seama că nu
voiam să îmi petrec restul facultăţii călătorind atât de mult, de aceea
am decis să renunţ la acea slujbă.
Aşa cum se întâmplă, nu am mai întâlnit-o
pe Maddie prea des după aceea. Mergeam la un curs de
istorie în următorul semestru când, neaşteptat, Dumnezeu mi-a scos-o pe
Maddie în cale. Era aşezată în ultimul rând, dar ceva se schimbase. Era
emoţionată în prezenţa mea, cum nu se mai întâmplase. Deşi am petrecut aproape
fiecare zi din anul care trecuse împreună cu ea, acum, de fiecare dată când mă
vedea, ochii i se umpleau de lacrimi. Profesorul nostru de istorie ne-a adus să
vizionăm filmul “Glory”, despre sângerosul Război Civil. Maddie stătea lângă
mine într-o stare de agonie, plângând, şi până la urmă a părăsit sala de clasă.
Îmi amintesc că o văzusem scriind “Bernadette” în caietul ei de
nenumărate ori. Scria “Te iubesc, Bernadette.” Eram atât de nedumerită şi nu îi
înţelegeam comportamentul. Nu am mai văzut-o în capelă, ca înainte. Am
întâlnit-o la un moment dat în campus, în apropiere de societatea universităţii
pentru fete. Mi-a căzut în braţe, cu ochii plini de lacrimi. Fiind atât de
frumoasă mereu a fost înconjurată de bărbaţi care să o curteze şi de aceea m-am
gândit că poate s-a lăsat prinsă într-o situaţie neplăcută. Nimic nu se
explica.
Aproape 6 luni
mai târziu, părintele Dunavan, care era un prieten comun de-al meu şi de-al lui
Maddie, mi-a spus că Maddie trebuie să îmi vorbească în acea seară. Împreună cu
John am mers la slujba de la ora 10 în acea seară la centrul Newman şi i-am
spus lui Maddie că rămâne să vorbim după slujbă.
Am vorbit până
la ora 7:30 a doua zi dimineaţă.
Simţeam că mi
se rupe inima. Să fiu sinceră, nu aveam NICIO idee despre ce voia să vorbim. Ştiam
numai că avea să fie ceva serios.
M-a privit cu
ochii plini de lacrimi, a zâmbit şi mi-a spus:
“Lindsay, nu
ştiu pe nimeni care să mă ajute în afară de tine. Ştiu că ţie îţi pasă. (A făcut o pauză
prelungă). Lindsay, am făcut un avort anul trecut.”
Am stat acolo uluită. Cred că am plâns
împreună cu ea. Mai mult, cred că am plâns cu lacrimi
pline de suferinţă. Pot numai să îmi amintesc nenumăratele noastre seri în care
am vorbit şi am râs. Pot numai să îmi amintesc cum stătea lângă mine la Clinica
pentru Avorturi “Planificarea Familială”. Ne-am rugat în fiecare zi de vineri
împreună. Ne-am rugat pentru fetele care mergeau acolo. Ne-am rugat pentru ca
ele să renunţe la decizie. Ne-am rugat pentru cei care le însoţeau să îşi
schimbe hotărârea. Maddie era cea care se trezea dimineaţa devreme ca să meargă
cu mine acolo înainte de cursuri. S-a rugat în timpul privegherilor de noapte.
Mi le amintesc pe colegele mele Stockwell şi pe Mrs. Nemec, care împreună cu
Maddie şi cu mine am stat într-o ploaie torenţială prima oară când ne-am rugat
toată noaptea.
Mi-a povestit
că tatăl era un băiat cu care se întâlnea ocazional. Mi-a povestit de
nopţile nedormite şi zbuciumate care au urmat după ce a aflat că este
însărcinată. Mi-a spus că a încercat să se sinucidă. Mi-a spus că a încercat să
îşi provoace un avort, îmbătându-se şi lovindu-se cu putere în stomac de
repetate ori. Îmi amintesc cum am stat în acea noapte acolo, ţinând-o de mână
şi plângând atât de mult încât mă durea capul.
Acesta e tot
rostul poveştii. Mi-a mărturisit: “Lindsay, am făcut avortul în vacanţa de
primăvară. Ştiam că obişnuiai să te rogi acolo
vinerea, dar ştiam că erai plecată pe durata vacanţei. Eram îmbrăcată într-o
haină groasă şi aveam şapca trasă pe ochii, în cazul în care ai fi fost acolo. Prima
oară când am intrat în clinica am ieşit afară alergând ştiind că nu pot
să îmi omor copilul. Prietenul meu m-a convins că de fapt avortul era firesc,
de aceea am intrat iar în clinică.”
A continuat:
“Ştiam că o să mă ajuţi. Ştiam că nu eşti supărată sau revoltată împotriva
fetelor care apelează la avort, ci doar îndurerată pentru viaţă care se
pierde.Deodată am sperat să fii acolo în acea zi. Am privit în jur la cei care
se rugau dorindu-mi să fii printre ei să am către cine să alerg. Te cunosc.
Ştiam că nu mă vei urî. Am mers cu tine în fiecare săptămână să ne rugăm şi
te-am văzut îndurerată pentru fiecare femeie care intră în clinică. După
ce s-a terminat, viaţa mea şi-a pierdut orice sens. Mi-am amintit toate
discuţiile noastre. Mi-am amintit cât de mult îţi pasă. Ştiam că mi-am omorât
copilul. Am numit-o Bernadette.”
Cum am precizat
şi mai înainte, am vorbit până la 7:30 a doua zi dimineaţă. Dumnezeu i-a scos
în cale mulţi oameni care să o ajute să se vindece şi prin care să îi arate că
El e iertare. În acea seară, la ora 11 îl lăsasem pe John afară, în compania
altor persoane. I-am spus că voi reveni imediat. După opt ore jumătate,
mi-am imaginat că plecase acasă la părinţii lui (nu eram căsătoriţi încă) şi că
urma să vorbim mai târziu. Am ieşit afară şi i-am văzut maşina în parcare. M-am
întors în capela şi l-am găsit acolo, în rugăciune. Mi-a spus: “ Ştiam că dacă tu porţi o conversaţie atât de lungă trebuie să
fie vorba despre ceva cu adevărat important. Ştiam că ai nevoie de rugăciunile
mele.” S-a rugat în capelă pentru mai bine de 8 (opt!!!) ore pentru mine şi
Maddie. În anul următor avortului, Maddie s-a convertit la catolicism. A devenit
apoi o misionară. În mila Lui nemărginită, I-a fost atât de aproape! Am văzut-o
dobândind libertatea.”
De aceea
adresez această scrisoare surorilor mele care au avortat o dată sau de mai
multe ori sau care se gândesc la varianta avortului. Vă iubesc! Să fiu
PRO-VIAŢĂ dă sens fiinţei mele şi dă naştere unor emoţii puternice şi multor
lacrimi. VĂ IUBESC. Dumnezeu vă iubeşte. NOI, cei care suntem pro-viaţă, nu vă
URÂM. Noi doar plângem şi ne întristăm pentru voi şi pentru copilul vostru. Dacă
aş putea, v-aş îmbrăţişa spunându-vă că totul va fi în regulă. V-aş lua de mână
şi aş plânge împreună cu voi. Aşa cum Maddie a ştiut, inima îmi e plină numai
cu durere atunci când văd fete intrând în clinică. Mi-a cunoscut inima pe
deplin. A fost de ambele părţi ale poveştii.
Dumnezeu a
rânduit încă o dată vieţile noastre încât Maddie lucrează la doi paşi de
locuinţa mea. O văd des. Uneori vorbim. Uneori numai ne zâmbim. Ştie că îi
cunosc viaţa. Ştie că nu o urăsc şi că doar plâng împreună cu ea. Ştiu că i-a
spus lui Dumnezeu că îi pare rău. Vă rog NU purtaţi acest secret în viaţa
voastră. VĂ ROG să NU credeţi că vă urăm. Diavolul urăşte. Noi vă IUBIM.
Dumnezeu iartă TOT şi DĂ VIAŢĂ tuturor!
Traducere: Ioana Pleşca
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca
voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă,
vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu