Locuitorii
mai multor sate românești din nordul Bucovinei, Ucraina, au ieșit
în stradă și au blocat câteva drumuri publice. Ei sunt
nemulțumiți de faptul că sunt forțați să lupte într-un război
care este de fapt etnic, între ucraineni și ruși. Sute de bărbați
din fiecare sat, între 18 și 60 de ani, au fost chemați în armată
– „nu în armată, ci la război” după cum spun românii, căci
cei chemați sunt trimiși direct pe front. În acest timp, bărbații
ucraineni din zona apropiată conflictului sunt declarați refugiați
și nu sunt chemați în armată.
În
plus, condițiile de pe front sunt departe de ceea ce ar presupune o
armată, lipsind de la mâncare până la veste antiglonț. Între
cei care au primit ordin de mobilizare sunt și femei care au studii
medicale.
Locuitorii
din Ostrița au blocat autostrada Cernăuți – Kiev, locuitorii din
Voloca au blocat autostrada Cernăuți – Suceava.
Iată
relatarea portalului de știri bucpress.eu:
Dangătul
clopotului din sfintele lăcașe care a răsunat în această
dimineață în unele localități românești din raionul Herța, a
fost ca un semn de deșteptare și de îndemn de a se împotrivi
chemărilor de a trimite feciorii satelor Bucovinei să moară în
regiunile Donețk și Lugansk.
În
fiecare localitate din acest ținut oamenii au ieșit în stradă. Au
început locuitorii comunei Horbova, urmați de cei din satele
Banceni, Godinești, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoșești,
Mihoreni, Țureni și alte localități. Oamenii vor să trăiască
în liniște și pace. Nu vor ca feciorii lor, să fie duși la
război, iar tinerii din Estul Ucrainei să fie considerați ca
refugiați, odihnindu-se în regiunea Cernăuți, și-n alte zone din
vestul țării... „Este un neadevăr, de ce tinerii români
trebuie să moară în Donbas, pe când bărbați tineri din est se
odihnesc în ținutul nostru, fiind refugiați”, scandau locuitorii
Ținutului Herța.
Șeful
Administrației Raionale de Stat Herța, domnul Viorel Iastremschi
a declarat că speră în găsirea unei soluții pașnice, fără
mobilizare obligatorie. Speranțele și promisiunile conducerii
raionale, dar mai ales a comisarilor militari, nu au fost suficiente
pentru calmarea situației.
„Aici
vom sta zi și noapte, în mijlocul drumului și nu vom permite
nimănui să ne ia copiii de acasă și să-i ducă la război”,
spunea doamna Gherman din satul Horbova.
Sursă: bucpress.eu
În
Lehăceni (Priprutia), din raionul Noua Suliţă, a fost dat foc
ordinelor de mobilizare chiar în mijlocul străzii. „Noi vrem
pace, război nu ne trebuie. În Ucraina trebuie să fie pace. Nu
avem nevoie să ne plece copii la război să moară. Toţi care merg
acolo mor, nimeni nu se întoarce”.
0 comments:
Trimiteți un comentariu