În primăvara anului
1995 Eleni Konstandoulaki, din Hania (insula Creta), absolventă a Facultăţii de
Teologie a Universităţii din Belgrad, mi-a povestit următoarea întâmplare pe
care mi-a confirmat-o şi a completat-o în anul următor Dragana Simic din
Serbia, studentă la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Atena. Aproape
de Novi Sad se află vestita mănăstire de maici de la Jazak (episcopia Srem). În
iarna anului 1983 această sfântă mănăstire a trecut printr-o mare primejdie.
Regimul ateu, la putere în acea vreme, a încercat să desfiinţeze mănăstirea,
aruncând otravă în reţeaua de alimentare cu apă a mănăstirii. Atunci Părintele
Porfirie i-a dat telefon imediat maicii stareţe a acelei mănăstiri. I-a spus
toate amănuntele despre planul ucigaş ce începuse a fi aplicat şi a sfătuit-o
să caute în altă regiune apă pentru nevoile mănăstirii. Ba chiar i-a spus unde
se afla un izvor, într-o pădure din apropiere. De atunci mănăstirea ia apă doar
din acel loc.
Trebuie spus că
Părintele Porfirie nu a fost niciodată în Serbia. Totuşi, în acele momente, cu
dumnezeiescul Har, s-a aflat chiar în acel loc. Deşi se afla la Oporos, de unde
telefona, a călătorit cu duhul sute de kilometri, până în regiunea Srem, chiar
în inima Serbiei. Acolo a văzut totul atât de limpede, încât cunoştea şi
descria amănunţit regiunea respectivă. Şi aceasta tocmai fiindcă Bătrânul
Porfirie, ca părinte duhovnicesc, iubea mult şi respecta mănăstirile şi, în
special, pe cele de maici. Se ruga necontenit, zi şi noapte, pentru obştile
monahale şi pătimea împreună cu ele, când se aflau în primejdie sau la necaz.
După această
minunată întâmplare, cuviosul părinte a continua să vorbească la telefon cu
Mănăstirea Jazak. Maicile şi stareţa îl îndrăgeau şi aveau pentru sfinţia sa o
evlavie neţărmurită. În ce îl privea, deja le cunoştea bine pe maici, le ştia
sufletul şi vorbea cu stareţa despre fiecare în parte. Fusese foarte
impresionat de personalitatea unei maici care era arheolog şi care avea o
memorie foarte bună. Bătrânul care, aşa cum vom vedea mai departe, avea darul
străvederii, îi indicase acelei maici un loc lângă podul cel mare aflat la
intrarea în Belgrad unde, în adâncul pământului, se aflau obiecte de mare valoare,
ce datau din epoca preistorică.
Scrisoarea
următoare cuprinde o altă descriere amănunţită a acestui minunat mod de
comunicare al Părintelui Porfirie cu fiii săi duhovniceşti şi cu oamenii pe
care îi iubea, îi ajuta şi îi apăra cu rugăciunile sale. Este o scrisoare
datată 18.02.1993, pe care ne-a trimis-o maica Theodosia, stareţa Sfintei
Mănăstiri a Sfinţilor Theodori din Kalavryta. Stareţa Theodosia povesteşte:
„În primăvara
anului 1985, aflându-mă în Mănăstirea Sfinţilor Theodori din Kalavryta, într-o
noapte cam pe la ora două şi jumătate, am auzit pe cineva săpând puţin mai
departe de geamul chiliei mele, în curtea mănăstirii. Ca să văd mai bine ce se
întâmplă, am stins lumina în chilie, m-am uitat pe fereastră în curte, unde am
văzut o lanternă ce se stingea şi se aprindea întruna. Atunci m-am rugat
Sfinţilor noştri făcători de minuni să ne apere. Am verificat ferestrele şi
porţile subrede ce dădeau în curtea mănăstirii năruite, ca nu cumva să intre
cineva înăuntru şi, după ce m-am încredinţat că domnea liniştea, m-am întors în
chilie.
Dimineaţa aveam
Sfânta Liturghie. Chiar când mă pregăteam să mă duc la biserică, pe la ora şase
dimineaţa, sună telefonul. M-am gândit că era vreun suflet necăjit care avea
vreo problemă – lucru care de altminteri se întâmpla destul de des – şi am
ridicat receptorul. Spre marea mea uimire am auzit aceste cuvinte:
- Ascultă, fiica mea, sunt Părintele
Porfirie. Să nu ieşi afară dacă auzi pe cineva săpând, căci ai putea fi
atacată. Bagă de seamă că nişte oameni îndrăciţi dau târcoale mănăstirii.
- De ce sapă? Au găsit ceva, părinte? Am
întrebat eu.
- Nu, copila mea, fiindcă le-au luat
alţii mai înainte, zise părintele.
- Părinte, aţi fost vreodată aici la
noi, la mănăstire? l-am întrebat.
- Nu, fiica mea, dar acum sunt acolo.
Întreabă-mă ce vrei.
Aşadar,
folosindu-mă de această ocazie, l-am întrebat despre o peşteră de mare
însemnătate istorică, aflată lângă mănăstirea noastră.
Chiar lângă
mănăstire se află o peşteră, unde vieţuiseră primii călugări, înainte de a se
ridica mănăstirea, în secolul al XI-lea. Istoria menţionează chiar minuni ce
s-au săvârşit în acest loc. Aşadar, i-am rugat pe ciobanii din satul învecinat
să nu-şi mai adăpostească animalele acolo, aşa cum obişnuiau să facă înainte să
mergem noi în acel loc, în vremea când mănăstirea era pustie. Chiar le-am
propus să le dăm materiale ca să-şi ridice un şopron puţin mai încolo, unde
să-şi adăpostească animalele. Ţăranii însă nu au vrut, spunând că animalele lor
s-au obişnuit acolo şi de aceea nu voiau să schimbe locul.
Aşadar, fiindcă
exista această peşteră l-am întrebat pe Părintele Porfirie:
- Părinte, ne sfătuiţi să facem din
peşteră o bisericuţă?
- De care peşteră zici, că aveţi două?
De cea în care au vieţuit primii călugări? M-a întrebat părintele.
- Da, părinte.
- E bine să o faci bisericuţă, fiica
mea, căci peştera este sfinţită. Dar te-or lăsa sătenii? Nu se vor împotrivi?
Am rămas
încremenită de uimire cu telefonul în mână, auzind ce-mi spunea.
Trebuie să mai spun
că, într-adevăr, există două peşteri, dar noi nu o văzusem pe cea de-a doua,
deşi ne instalasem în mănăstire de mai bine de un an. Ciobanii din regiune au
fost aceia care ne-au spus că mai există încă o peşteră.
În timp ce eu
rămăsesem încremenită de uimire, îl aud
pe Părintele Porfirie zicându-mi:
- Peşti, maică stareţă, peşti!
- Ce peşti, părinte? îl întreb eu.
- Fiica mea, nu cumva apa de izvor e
bună pentru peşti? Dă aşadar oamenilor să mănânce peşte. Vor veni vremuri
grele!
Şi, într-adevăr,
când ne instalasem la mănăstire, dusesem apa pentru analize la laboratorul de
chimie din Patra. Această apă curge din belşug din cele două izvoare din curtea
mănăstirii şi voiam să aflu dacă e bună de băut şi îndeajuns pentru nevoile
mănăstirii şi ale vizitatorilor ce ar fi venit aici să se închine. Într-adevăr,
apa s-a dovedit curată şi potrivită şi pentru pescărie. Totuşi, n-am putut să
facem păstrăvăria dorită înainte de a le adăposti pe maici, din pricina
cheltuielilor mari de renovare a mănăstirii surpate şi arse, care timp de
unsprezece ani fusese transformată în stână de oi, cheltuieli pe care a trebuit
să le facem când, în anul 1984, Episcopul locului, ne-a chemat să deschidem
mănăstirea. De altminteri ne aveam nici cel mai mic ajutor material şi nici
sprijin moral. Însă sfinţii făcători de minuni şi rugăciunile sfântului Părinte
Porfirie, ne-au ajutat să facem în cele din urmă două bazine pentru păstrăvi şi
somon. Astfel au fost hrăniţi şi mulţi dintre suferinzii găzduiţi la mănăstire.
Simţeam intens
prezenţa Părintelui Porfirie, fiindcă de câte ori aveam o nedumerire, vorbeam
cu sfinţia sa, care ne dădea cea mai bună soluţie. Odată, când am vorbit cu
sfinţia sa la telefon, mi-a spus:
- Fiica
mea, ai de dat o luptă, dar nu te teme. În fiecare seară mă rog împreună cu
tine.
Trebuie să mai spun
că nu mă întâlnisem niciodată cu Părintele Porfirie şi nici nu-l văzusem
vreodată, ci doar ce auzisem de la alţii că avea darul străvederii. Niciodată
nu mai vorbisem cu sfinţia sa la telefon până atunci, aşa că m-am mirat cum de
ne ştia aşa de bine pe noi şi problemele noastre. De unde găsise numărul nostru
de telefon?
De aceea am sunat-o
pe stareţa altei mănăstiri, care îl cunoştea pe Părintele Porfirie şi am
întrebat-o:
- Nu cumva, maică stareţă, i-aţi dat
Părintelui Porfirie numărul nostru de telefon?
- E oare nevoie să i-l dau? Doar mintea
Părintelui Porfirie este ca un televizor, mi-a spus maica stareţă.
Odată mă aflam
împreună cu câteva maici în vizită la o altă mănăstire. Fiindcă avea să-mi
spună ceva important şi urgent, Părintele a sunat acolo, a cerut să-mi
vorbească şi mi-a spus:
- Să-i laşi să vină la tribunal pe cei cinci
oameni care vor să depună mărturie în legătură cu hotarele mănăstirii voastre. Adevărul trebuie spus,
iar tu trebuie să aperi cele ce aparţin mănăstirii, fiindcă vin vremuri grele,
iar lumea va trebui să capete ajutor de la mănăstiri.
Într-adevăr erau
cinci oameni bătrâni care, recunoscători mănăstirii, îmi cereau stăruitor să îi
chem să spună adevărul în privinţa unei nedreptăţi ce se făcuse mănăstirii. Aşa
am şi făcut, iar mănăstirii i s-a făcut dreptate.
La puţin timp după
aceea, internată fiind într-un spital din Atena unde medicii hotărâseră să mă
opereze, am cerut să ies puţin şi m-am dus la Părintele Porfirie, pe care
atunci l-am cunoscut prima oară personal. Stătea cu ochii închişi, fiindcă era
foarte bolnav. Când am intrat toţi vizitatorii în camera lui, mi-a făcut semn
cu mâna, deşi avea ochii închişi. Nu putea nici să vorbească. Am îngenuncheat
lângă patul său, iar sfinţia sa mi-a făcut de trei ori semnul crucii deasupra
capului, apăsându-mă cu putere. Apoi mi-a dat două cruciuliţe de la Muntele
Athos. După ce m-a binecuvântat, am plecat, dar părintele nici atunci nu şi-a
deschis ochii. Când m-am întors la spital, s-a constatat că nu mai trebuia să
mă operez.
Câteva zile mai
târziu mi-a spus la telefon:
- Înainte să mor, aş vrea să vin la
mănăstirea ta, dar nu ştiu dacă poate trece o maşină mică.
- Ştiţi pe unde trebuie să veniţi,
părinte? l-am întrebat.
- Mă întrebi dacă ştiu, sărmana de tine.
Ci fiindcă drumul e plin de gropi, iar maşina mică, de aceea te întreb dacă
poate trece maşina, îmi răspunse părintele.
Cred că şi la
Mănăstirea Maici Domnului din Varnakova (Dorida), unde ne aflăm acum, tot
părintele ne-a îndrumat, la rugăminţile mele, fiindcă nimeni nu auzise pe
atunci de această mănăstire. Părintele Porfirie însă o cunoştea bine şi chiar o
vizitase.
Nutrim aşadar mare
recunoştinţă pentru Părintele Porfirie. Fie aşadar ca rugăciunile şi apărarea
sa să ne însoţească mereu pe noi toţi, aşa cum ne-a promis cu două zile înainte
de a se muta la ceruri, din Kafsokalivia. Să ne învrednicească Harul şi Mila Preabunului
nostru Dumnezeu ca, atunci când va veni şi pentru noi sfârşitul acestei vieţi
pământeşti, să ne întâlnim, fie şi de departe, în Patria noastră cerească.”
(fragment din volumul Gheorghios S. Kroustalakis - Bătânul Porfirie, Părinte duhovnicesc şi pedagog)
0 comments:
Trimiteți un comentariu