Similitudinea evidentă a gestului de pioşenie la Basarab I, în fresca de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş |
Pe 2 iulie, românii îl prăznuiesc pe
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi
din calendarul ortodox român. Despre actele
sale de sfinţenie, despre faptele de luptă sau despre rolul pe care l-a jucat
în istoria Europei creştine din vremea domniei sale s-au scris mii şi mii de
pagini. Se cunosc însă mai puţine lucruri despre... cum arăta Ştefan cel Mare! Abordăm
această temă făcând ample referiri la un extraordinar articol semnat de Înalt
Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, publicat pe
site-ul arhiepiscopiei.
Ştefan cel Mare
este unul dintre sfinţii domnitori români al căror chip a fost păstrat într-un
număr relativ important de reprezentări iconografice. Din acest motiv,
preocuparea unor specialişti pentru identificarea celui care îl reprezintă cel
mai bine este firească şi obiectiv motivată. Unul dintre cei care au cercetat
serios problema a fost episcopul Romanului, cărturarul academician Melchisedec
Ştefănescu.
Chipul lui Ştefan din Evangheliarul de la Humor
Pe la 1881,
cercetând monumentele istorice din nordul Moldovei, Preasfinţitul Melchisedec a
dat peste Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor, din anul 1473. Pe una din
filele acestei celebre cărţi de cult a descoperit o miniatură de o rară
frumuseţe care înfăţişa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus. În partea de jos a
miniaturii era redat Ştefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Maicii Domnului,
cu pioşenie, darul său de inimă: Tetraevangheliarul.
Similitudinea evidentă a gestului de pioşenie la Ştefan cel Mare, în Tetraevangheliarul de la Humor |
Cuprins de
emoţie, la 13 noiembrie 1881, Preasfinţitul Melchisedec îşi exprima opinia că
miniatura de pe Tetraevangheliarul de la Humor este "adevăratul şi
autenticul portret al marelui Ştefan". Informaţia apare consemnată în
"Analele Academiei Române", Mem. Sect. Ist, seria a II-a, tom IV,
1881-1882, p. 19.
Până la data
respectivă, chipul consacrat al lui Ştefan cel Mare provenea dintr-o litografie
fantezistă a lui Gheorghe Asachi, executată după o pictură din secolul al
XVIII-lea, dar mai ales după tabloul votiv al bisericii din Bădeuţi.
Ipoteza episcopului explodează la academie
Opiniile
episcopului Melchisedec au dat naştere unei adevărate furtuni în academie. Bogdan
Petriceicu Hasdeu a contestat vehement ipoteza la început, sfârşind prin a o
accepta "până la proba plauzibilă contrarie".
După acest
eveniment, mai mulţi istorici s-au apucat de treabă şi au început să caute
chipul marelui domnitor. Printre ei, Gheorghe Balş, Nicolae Iorga, O. Tafrali,
Teodora Voinescu, ultima realizând chiar o lucrare în care prezintă portretele
lui Ştefan cel Mare în arta epocii sale.
Studiile nu au
fost uşoare, deoarece, pe la 1538, când sultanul Soliman Magnificul a ocupat
Cetatea Sucevei pentru vreo două luni, turcii au profanat bisericile lui Ştefan
cel Mare, scoţându-i acestuia ochii din tabloul votiv, aşa cum se observă la
bisericile din Arbore, Voroneţ, Pătrăuţi, "Sfântul Nicolae" din
Rădăuţi şi "Sfântul Nicolae" din Dorohoi.
Confirmarea ipotezei, la Curtea de Argeş
O inedită
confirmare a autenticităţii chipului lui Ştefan cel Mare din Tetraevangheliarul
de la Humor vine din... Ţara Românească, de la Biserica Domnească din Curtea de
Argeş!
Într-un articol
publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Argeşului, Înalt Preasfinţitul Calinic
lansează o ipoteză la fel de incitantă ca şi cea a academicianului Melchisedec.
Iată ce spune Înalt Preasfinţia Sa: "N-aş crede că Ştefan cel Mare n-a
văzut Argeşul, cu cea mai veche biserică din sud-estul Europei, precum a
văzut-o Alexandru cel Bun vizitându-l pe Mircea cel Bătrân. Şi cred că agerului
domn nu i-a scăpat din privire atitudinea de pioşenie a basarabului domn (este
vorba de Nicolae Alexandru Basarab, n.n.), ce poate fi văzut de oricine intră
în celebra ctitorie domnească argeşeană... Şi apoi, meşterii umblau prin ţară
mai mult ca noi şi aveau ochi să vadă şi inimă să lucreze întru buna şi sfânta
credinţă".
Aşadar, modul
în care este redat Ştefan cel Mare în renumita miniatură este identic cu felul
în care este zugrăvit Basarab I într-o frescă din Biserica Domnească de la
Curtea de Argeş. Această "coincidenţă" este dovada faptului că
adevăratul chip al marelui voievod moldovean este cel redat în
Tetraevangheliarul de la Humor.
Înalt
Preasfinţia Sa mai crede că cele două portrete ale lui Ştefan, cel din Biserica
Voroneţului şi cel din Tetraevangheliar, nu sunt puse la îndoială, iar cei care
le-au zugrăvit l-au cunoscut personal pe domn, deşi distanţa între cele două
picturi este de 20 de ani. Iată cum descrie Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
acest tulburător portret: "O figură plină, rotundă, cu fruntea largă, cu
sprâncene groase, dar frumos arcuite, care străjuiesc ochii albaştri, cu nasul
drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă
puţin voluntară. Acest chip, care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în
portretul de pe foaia din Evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar
viguros în ambele, este încadrat într-un şuvoi de plete blonde, care acoperă
gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru
strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului. Pe cap,
voievodul are coroana cu fleuroni, bogat împodobită cu pietre scumpe,
împrumutată de înaintaşii ţării, poate de Bogdan I, din costumul ceremonial al curţii
apusene. Aceeaşi coroană cu fleuroni o poartă voievodul şi în singurul portret
sculptat: în pisania votivă realizată în marmura albă de pe turnul pentru
corăbii (arsana) de la Mănăstirea Vatoped! (vezi Ion I. Solcanu, "Portret
în istorie, Mănăstirea Putna", 2003, pp. 127-128).
Mănăstirea
Dobrovăţ, de lângă Iaşi, ultima ctitorie a ilustrului domn Ştefan, păstrează un
reuşit portret al marelui voievod. În mod sigur, zugravul a putut vedea
epitrahilul brodat, care exista la mănăstire, broderie care arăta trăsăturile
chipului lui Ştefan descrise mai sus… Aşa lucrează Dumnezeu întru sfinţii
Săi", concluzionează Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic.
Cel mai scurt şi smerit testament din lume
Personalitatea
celui care, dincolo de chipul său păstrat până astăzi, a marcat un veac bântuit
de cele mai mari primejdii împotriva Bisericii lui Hristos şi a neamului
românesc este pusă în evidenţă şi de testamentul său, cel mai scurt testament
din lume. Iată ce cuprinde acesta: "Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost
în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti
n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a
cărui cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o,
având nădejde nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care toţi
vrăjmaşii am gonit şi am înfrânt".
Să ne plecăm
aşadar în faţa icoanei acestui domn, a cărui inimă "nici eresurile... nici
focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti" şi să recunoaştem că-şi
merită locul în rândul sfinţilor, pentru că "orice am judeca noi,
pământenii, rămâne tot după cum este voia lui Dumnezeu!", aşa cum bine
grăieşte Înalt Preasfinţitul Calinic.
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu