Arhiepiscop Justinian Chira - Răbdarea (III)

joi, 10 iulie 2014

| | |


 
Când eram stareț aici, la Rohia, veneau mulți călugări cu diferite probleme: ba că egumenul este prea bun, altul că egumenul e prea rău, altul că fratele lui l-o supărat. Concluzia mea este: nu poți să fii ascultător, dacă nu ai răbdare! Să ai răbdare este foarte simplu. Acesta este elementul cel mai important dintr-o viață de mănăstire: să aibă răbdare frate cu frate, părinte cu părinte, între noi să avem răbdare! De ce? Pentru că noi toți avem slăbiciuni. Toți colaboratorii pe care-i am, dacă nu ar avea răbdare față de mine, ar însemna să se pustiască Episcopia. Că sunt de multe ori așa de rău!

Am ajuns odată la o stare de disperare. Aveam 24 de ani, eram tânăr, nu prea mai erau călugări și m-au pus stareț. Și a venit Episcopul și l-a întâmpinat un grup de călugări care îmi erau potrivnici: „Ce copilul ăsta? O să venim să ocupăm stăreția". Eu așteptam să capăt de la vlădică un cuvânt de încurajare. Episcopul însă, influențat, m-o mustrat: „De ce aia și nu aia?" Adică n-a văzut - deși făcusem și lucruri bune - decât păianjenul din colțul ușii. Că peste noapte, când este secetă, apar păianjeni. Și le-am pregătit masa la toți, 60 de persoane, pe timp de război, iar eu am venit la chilia mea extrem de supărat și de mâhnit. Și m-am pus pe pat și plângeam acolo ca un copil. Duhovnicul meu a observat totul - era și el la masă. A coborât de acolo, s-a așezat lângă mine, m-a luat de după cap și mi-a zis: „Părinte Stareț, nu fi supărat, toate trec" A fost pentru mine medicamentul care mi-a adus cea mai mare bucurie. M-a învățat să le rabd pe toate, să fiu cu răbdare. 

Este foarte important să avem răbdare! „Prin răbdarea voastră, veți dobândi sufletele voastre" (Luc. 21, 19), așa ne învață Scriptura. Sigur că nu e tot timpul plăcut. Dar este o soluție prin care ajungi apoi să te biruiești pe tine și să biruiești toate greutățile vieții.



Poate să existe răbdare fără dragoste, fără iubirea față de aproapele?


La iubire ajungi prin răbdare. Prin răbdare ajungi să-l iubești pe fratele tău, să-l ierți pe fratele tău, să-l respecți pe fratele tău, să vezi că-i mai bun decât tine, să vezi că-i mai frumos decât tine, să vezi că-i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici. Este bine să faci efortul acesta al răbdării. Nu se poate vorbi de dragoste fără de răbdare și fără de smerenie.

Acestea le cucerește un viețuitor de mănăstire, dacă are răbdare. Dacă n-are răbdare, rămâne totdeauna nemulțumit, mâhnit, supărat. Că nu putem fi perfecți. Nici episcopul, nici starețul, nici fratele nu sunt desăvârșiți. Și atunci avem absolută nevoie de acest dar miraculos - să ne răbdăm, să fim cu răbdare. Răbdarea te face în același timp să fii cu respect față de ceilalți. Este un mijloc de îmbunătățire. Vezi că și planta trebuie să aibă răbdare să crească; dintr-o bobiță crește un spic. Răbdarea este de mare importanță nu numai în mănăstire, ci și, în general, în toată societatea.

Mă uit la părinții de aici. Dacă n-ar fi avut răbdare, n-ar fi putut face nimic. Aici n-avem pământ frumos, ca la Putna, ci uite, niște coaste toate sunt agățate de dealurile acestea. Cum zicea mama unui părinte, Ilarion, care-i mort acum: „Dragul mamei, cum poți tu trăi aici? Că aici, când ieși din casă, sau urci, sau cobori". Aici locul te pune la încercare, te pune să ai răbdare.