Când eram stareț aici, la Rohia, veneau mulți călugări cu diferite probleme: ba că egumenul
este prea bun, altul că egumenul e prea rău, altul că fratele lui l-o supărat. Concluzia
mea este: nu poți să fii ascultător, dacă nu ai răbdare! Să ai răbdare este foarte simplu.
Acesta este elementul cel mai important dintr-o viață de mănăstire: să
aibă răbdare frate cu frate, părinte cu părinte, între noi să avem răbdare! De
ce? Pentru că noi toți avem slăbiciuni. Toți colaboratorii pe care-i am, dacă nu ar avea
răbdare față de mine, ar însemna să se pustiască Episcopia. Că sunt de multe ori așa de rău!
Am ajuns odată la o stare de disperare. Aveam 24 de ani, eram tânăr, nu
prea mai erau călugări și m-au pus stareț. Și a venit Episcopul și l-a întâmpinat un grup de călugări care îmi erau
potrivnici: „Ce copilul ăsta? O să venim să
ocupăm stăreția". Eu așteptam să capăt de la vlădică un cuvânt de încurajare. Episcopul însă,
influențat, m-o mustrat: „De ce aia și nu aia?" Adică n-a văzut - deși făcusem și lucruri bune - decât
păianjenul din colțul ușii. Că peste noapte, când este secetă, apar păianjeni. Și le-am pregătit masa
la toți, 60 de persoane, pe timp de război, iar eu am venit la chilia mea extrem de
supărat și de mâhnit. Și m-am pus pe pat și plângeam acolo ca un copil. Duhovnicul meu a observat totul - era și el la masă. A
coborât de acolo, s-a așezat lângă mine, m-a luat de după cap și mi-a zis: „Părinte
Stareț, nu fi supărat, toate trec" A fost
pentru mine medicamentul care mi-a adus cea mai mare bucurie. M-a învățat să le rabd pe
toate, să fiu cu răbdare.
Este foarte important să avem răbdare! „Prin răbdarea voastră, veți dobândi sufletele
voastre" (Luc. 21, 19), așa ne învață Scriptura. Sigur că nu e tot
timpul plăcut. Dar este o soluție prin care ajungi apoi să te biruiești pe tine și să biruiești toate greutățile vieții.
Poate să existe
răbdare fără dragoste, fără iubirea față de aproapele?
La iubire ajungi prin răbdare. Prin răbdare ajungi să-l iubești pe fratele tău,
să-l ierți pe fratele tău, să-l respecți pe fratele tău, să vezi că-i mai bun decât tine,
să vezi că-i mai frumos decât tine, să vezi că-i mai harnic decât tine. Prin
răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici. Este bine să faci
efortul acesta al răbdării. Nu se poate vorbi de
dragoste fără de răbdare și fără de smerenie.
Acestea le cucerește un viețuitor de mănăstire, dacă are răbdare. Dacă n-are răbdare, rămâne totdeauna
nemulțumit, mâhnit, supărat. Că nu putem fi perfecți. Nici episcopul,
nici starețul, nici fratele nu sunt desăvârșiți. Și atunci avem absolută nevoie de acest dar
miraculos - să ne răbdăm, să fim cu răbdare. Răbdarea te face în același timp să fii cu
respect față de ceilalți. Este un mijloc de îmbunătățire. Vezi că și planta trebuie să aibă răbdare
să crească; dintr-o bobiță crește un spic. Răbdarea este de mare importanță nu numai în
mănăstire, ci și, în general, în toată societatea.
Mă uit la părinții de aici. Dacă n-ar fi avut răbdare, n-ar fi putut face
nimic. Aici n-avem pământ frumos, ca la Putna,
ci uite, niște coaste toate sunt agățate de dealurile acestea. Cum zicea mama unui
părinte, Ilarion, care-i mort acum: „Dragul mamei, cum poți tu trăi aici? Că
aici, când ieși din casă, sau urci, sau cobori". Aici locul te pune la încercare, te
pune să ai răbdare.
(fragment din volumul „Arhiepiscop Justinian Chira -Trăiţi frumos şi-n bucurie”)
0 comments:
Trimiteți un comentariu