au consemnat Oxana Golovko şi Arteom Levcenko (Pravmir.ru)
Protoiereul Andrei Lorgus, rectorul Institutului psihologiei creştine:
Este important să reţinem si sa avem în vedere respectul pentru persoanele
de lângă noi create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În Hristos nu
există nici elin şi nici iudeu. Acest respect trebuie să fie general valabil,
fără excepţii să-i includă pe toţi oamenii: infractori, bolnavi, cu problem
psihice, care se află în situaţii de stres sau tragice. Oricine ar fi omul şi
în orice situaţie s-ar afla, noi creştinii trebuie să-l tratăm ca pe chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.
Acest respect trebuie să devină o expresie naturală în discursurile şi
relaţiile noastre.
Evanghelia pune pe primul loc iubirea către aproapele: "Prin aceasta
vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru
alţii.” (Ioan 13:35). Această iubire se arată în primul rând prin respectul
faţă de viaţa şi sănătatea altei persoane.
Certurile, neînţelegerile cu cei ale căror puncte de vedere noi nu le
împărtăşim le putem opri amintindu-ne de această poruncă. Dacă eu respect pe
cineva care gândeşte diferit decât mine, atunci accept dreptul lui de a avea o
părere diferită decât a mea. Asta nu înseamnă că eu ader la ideea lui, ci pur
şi simplu îi recunosc dreptul de a avea un punct de vedere propriu. Dacă nu îi
recunosc acest drept înseamnă că înţelegerea şi respectul faţă de acea persoană
s-au deteriorat.
Dacă ai respect nu-ţi va fi greu să spui: eu te aud şi te înţeleg, dar
gândesc altfel şi aş vrea ca şi punctul meu de vedere să fie respectat.
Respectul faţă de cei din jur le lipseşte persoanelor imature din punct de
vedere personal şi duhovnicesc.
Maturitatea personală şi duhovnicească presupune în primul rând respectul. Dacă
nu avem maturitate trebuie să ne amintim mereu că fiecare om este chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu şi că fiecare om are convingerea emoţională şi
cognitivă, că suntem cu toţii diferiţi. Dumnezeu aşa ne-a creat şi aşa cum
afirmă şi Sfântul Apostol Pavel putem avea păreri diferite despre acelaşi
lucru. Dumnezeu ne îngăduie acest lucru, important este ca în toată vremea să
ne amintim acest lucru. Numai aşa vom ajunge la maturitatea duhovnicească.
Când omul îşi risipeşte stabilitatea emoţională în diferite dispute
demonstrează imaturitatea duhovnicească: îmi amintesc eu oare că în faţă mea e
un om – chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?
Protoiereu Maksim Pervozvanskii, cleric la biserica Sfinţii 40 de Mucenici,
redactor principal la revista „Naslednic”:
Între oameni apar controverse referitor la cele mai relevante lucruri care
pot conduce la deteriorarea relaţiilor cu cei apropiaţi. Cel mai bun exemplu,
despre controversele referitoare la întrebările religioase este dat de Însuşi
Domnul care spune că a venit să despartă fiică de mamă, fiu de tată, soacră de
noră şi tot aşa. Pentru fiecare om convingerile sale religioase nu sunt numai o
autodeterminare formală de tip cultural, sunt însăşi viaţa lui, un punct de
sprijin, cel mai important pentru el. Relaţiile paşnice cel puţin la nivel
exterior cu cei apropiaţi care au alte idei despre credinţă se pot construi
atunci când se stabileşte dreptul de veto referitor la aceste întrebări, atunci
când subiectul este în general închis.
Din păcate, oamenii nu au o cultură a discursului. De mici suntem obişnuiţi
să atacăm nu problema, ci pe cel care o exprimă. Aşa se întâmplă peste tot,
începând cu oficialii cei suspuşi şi terminând cu discuţiile şcolare despre
subiecte mai puţin importante. Oamenii când discută despre ceva anume nu
analizează problema, ci părerea lor despre acel om care vede problema diferit. Este
cu atât mai dificil cu cât întrebarea este cu adevărat importantă şi atinge
structurile umane cele mai profunde. În aceste cazuri sunt puţine speranţe ca
oameni să aibă atâta răbdare şi tact încât să nu se certe cu cei apropiaţi. De
aceea este necesar să limităm aceste discuţii. Alte soluţii în acest caz eu nu
văd.
Trebuie să ocolim divergentele pe cât posibil şi că credem că timpul şi
Dumnezeu vor aşeza totul la locul lor. Putem fixa poziţia şi să afirmăm:
da, eu văd situaţia cu totul diferit şi propun să încercăm să nu mai discutăm
despre asta.
- Dar cum să păstrăm pacea în suflet aflându-ne în faţă unui val agresiv de
informaţii pe care nu-l putem evita? Cum să ne stăpânim furia în faţă
unei noutăţi şocante?
- Asta este o treabă complicată. Pentru asta trebuie să fii sfânt. Cum
să-şi păstreze pasivitatea un bărbat care se află într-un striptease bar? Acest
lucru este aproape imposibil. La fel se întâmplă şi în cazul despre care mă
întrebaţi. Important e să urmărim ca informaţiile care ajung la noi să nu
stârnească ură, dorinţă de a ucide şi altele. Trebuie să reţinem că atunci când
nu ne controlăm emoţiile, ci ele ne stăpânesc, suntem uşor manipulabili în
orice direcţie. De aceea trebuie să încercăm în funcţie de posibilităţi să ne
păstrăm trezvia minţii si să ţinem emoţiile în frâu.
- Putem vorbi despre un post informaţional?
- În această situaţie mi se pare imposibil să poţi ocoli informaţiile. Da,
putem limita informaţiile care ajung la noi. De exemplu, dacă suferim mult
pentru poporul din Siria nu vom urmări evenimentele groaznice care au loc acum
acolo. Dar imaginaţi-vă că suntem în noiembrie 1941, locuim în Moscova şi
inamicul este aproape de acest oraş. Putem sta neinformaţi în această situaţie?
În principiu, putem. Dar pentru asta trebuie să învăţăm să identificăm
informaţiile care în mod direct sau indirect ne privesc pe noi, să urmărim ce
sentimente stârnesc ele în sufletul nostru.
Cea mai bună restricţie ar fi aceea de a nu verifica ştirile la fiecare
jumătate de oră, pe internet sau la televizor. Atunci când suntem stresaţi
tindem să urmărim din nou şi din noua aceeaşi ştire. Trebuie totuşi să nu uităm
că avem o viaţă de trăit. Trebuie pur şi simplu să ne urmăm cursul vieţii. Eu
v-aş îndemna ca soluţie la procesul de otrăvire informaţională să faceţi
lucruri manuale, fizice. Bombardamentul informaţional ne transpune într-o lume
virtuală. Dar trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ, să ne întoarcem la
ceea ce ne poate linişti şi normaliza emoţiile.
Şi sigur, să ne rugăm. Este bine ca toate grijile noastre să ducă la
sporirea rugăciunii. Iar Domnul ne-a chemat să ne rugăm inclusiv pentru
duşmani.
Sursă: Pravmir.ru
Traducere: Ala Postoronca
********************************************************************************************************
Dacă doriți să
traduceți ca
voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă,
vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu