În
Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul losif cel
preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
De
astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel
preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut
din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor visuri, a fost
ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înşelat de fiii
lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost
răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă a fost
vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul
lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.
Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curăţeniei
tânărului, că n-a voit să săvârşească nelegiuirea, a fugit
lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de rău stăpânului
său, aşa că Iosif a căpătat temniţă grea şi lanţuri. Apoi,
în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare,
înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu
prilejul împărţirii grâului a fost cunoscut iarăşi de fraţii
săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în
Egipt şi s-a arătat un om mare prin înţelepciune, pe lângă alte
fapte bune ale sale.
Iosif
este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de
iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu
treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă,
în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi împărăţeşte
peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere,
conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără
prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi pentru
noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel
purtător de viaţă.
Pentru
această pricină facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.
În
aceeaşi zi mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat,
pentru că dumnezeieştii evanghelişti Matei şi Marcu adaugă după
întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune.
Marcu spune: «Iar a două zi ieşind ei din Betania, Domnul a
flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a
mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit
nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis
Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în
veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate
a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi
n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: «În
veci să nu se mai facă rod în tine». Şi îndată s-a uscat
smochinul».
Sinagoga
iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod
potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi
i-a făcut cu totul netrebnici.
Dar
dacă cineva ar întreba: «Pentru ce oare un pom neînsufleţit s-a
uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic?». Unul ca acesta să
afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna
bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că
are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a face rău.
Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra
oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel
nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi,
ca un bun nu vrea să-Şi arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci
cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Mai
este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă
până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor
Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele
lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de
poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost
blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai
facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă
cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceaţa plăcerii,
lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea
conştiinţei.
Istoria
smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă,
după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa
pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este
un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi,
adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l
trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie
este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu
fac rod potrivit de virtute.
Pentru
rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne
pe noi. Amin
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu