Încă
puţină vreme Lumina cu voi este. Umblaţi până ce aveţi lumină,
ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul” (Ioan 12, 35).
Iubiţii
mei fraţi,
Cu
nerăbdare am aşteptat să treacă încă o zi din această
săptămână a înfricoşatelor Patimi ale Domnului. Aşadar,
iată-ne din nou în faţa Sfântului Altar, iată-ne în locul cel
mai potrivit de unde putem privi şi retrăi aceleaşi momente scumpe
din vremea mântuitoarei Răstigniri a lui Hristos. în această
atmosferă de rugăciune şi cântare şi în tăcerea sfântă a
serii, paşii noştri pornesc iarăşi în căutarea Domnului nostru
Iisus Hristos. Gândurile minţii se întorc cu mii de ani în urmă.
Inimile noastre, cuprinse de fiorul locurilor sfinte, încep să
tresalte. Iar ochii noştri, plini de credinţă şi cucernicie, se
străduiesc să descopere pe Fiul Omului dintre mii şi mii de
oameni.
Suntem
în sfânta cetate a Ierusalimului. Pe uliţele înguste de la marele
templu până departe în satul Betania, circulă nenumărate mulţimi
de oameni. Sunt evrei veniţi din cele patru părţi ale lumii să
prăznuiască împreună Paştele Legii Vechi. Mulţi dintre ei nu
auziseră de Hristos. Mulţi nu credeau în puterea minunilor Lui.
Mulţi doreau să vadă pe Iisus Nazarineanul, să audă cuvintele
Lui, să vadă măcar o minune făcută de El.
Şi
auzind de marea minune a învierii lui Lazăr, săvârşită cu
puţine zile înainte, toţi erau cuprinşi de nespusă uimire, căci
vestea acestei minuni străbătuse ca o săgeată peste tot până
dincolo de catapeteasma templului, până dincolo de sfânta cetate,
până în urechile arhiereilor şi ale cărturarilor. Unii din
mulţimea poporului mergeau să vadă pe cel înviat, alţii să vadă
pe Cel ce poate da viaţă, alţii să se folosească de învăţăturile
Lui.
Iată-L
pe Iisus pe uliţele Ierusalimului înconjurat de mulţime. Cu
aceeaşi faţă senină, cu acelaşi glas blând, cu aceeaşi putere
divină în cuvânt, El le grăieşte tainele vieţii şi ale morţii
Sale. Singurii care nu credeau, care îl urau pe Iisus Hristos erau
arhiereii, cărturarii şi fariseii. Mai ales auzind de minunea
învierii lui Lazăr şi văzând atâta mulţime de oameni mergând
după Mântuitorul, erau hotărâţi să-L omoare.
Deci
au zis fariseii între dânşii: Vedeţi că nimic nu folosiţi!
Iată, lumea merge după Dânsul (Ioan 12, 19). Prin aceste scurte
cuvinte, se vede clar cine asculta de Hristos şi cine I se
împotrivea, cine II iubea şi cine îl ura. Niciodată poporul nu
s-a împotrivit lui Iisus. Niciodată fariseii şi arhiereii nu L-au
iubit pe Iisus. Cei dintâi întotdeauna alergau după El, îl
căutau, primeau învăţătura Lui, credeau în minunile Lui. Iar
aceştia întotdeauna îl zavistuiau pe Mântuitorul, I se
împotriveau în cuvinte, credeau că cu puterea diavolului face
minuni şi adeseori luau pietre să arunce după Dânsul.
Singurii
care nu credeau în Fiul lui Dumnezeu erau mai-marii templului.
Fariseii aveau şi ei nevoie de sfat, dar nu-l cereau din răutate.
Aveau şi ei copii bolnavi, dar din zavistie nu-i aduceau la Hristos
să-i vindece. Erau unii stăpâniţi de duhuri necurate, dar pentru
ura şi necredinţa lor nu veneau la Iisus ca să-i slobozească. De
aceea vedem în Sfintele Evanghelii că Hristos nu a făcut nici o
minune de vindecare cu ei. Căci voiau să petreacă mai bine cu cel
rău decât cu Hristos; mai bine să ajungă în iad, decât prin
credinţă, în cer; mai bine să sufere de boală toată viaţa
decât să fie vindecaţi de mâinile lui Iisus Nazarineanul!
Vai,
câţi din necredincioşii de azi nu fac la fel! Mai bine vor să
moară în păcate, decât să se smerească în faţa vrăjmaşului!
Mai bine să se muncească în iad, decât să se mărturisească cu
căinţă la duhovnic! Mai bine vor să guste din toate poftele şi
plăcerile lumii, decât din Trupul şi Sângele Domnului! Mai bine
cu vrăjmaşul în iad, decât cu Hristos în cer!
Vedeţi
că nimic nu folosiţi, ziceau fariseii. Toate încercările noastre
sunt zadarnice. Toate aşteptările noastre spulberate. Iată, lumea
merge după Dânsul. Iată, Templul rămâne fără popor. Iată,
mulţimea ne lasă singuri. Deci cui vor mai sluji arhiereii? Pe cine
vor mai învăţa cărturarii? Cine va mai asculta pe farisei? Căci
toţi aceştia nu pot face minuni, nu pot vorbi cu putere ca Hristos;
toţi cer zeciuială de la popor...
Aşa
se tânguiau fariseii şi se umpleau de nespusă ură văzând pe
Iisus înconjurat de atâta lume. Ei se socoteau povăţuitorii
lumii. Ei se credeau singurii vrednici de cinste şi ascultare, şi
vai, câţi nu au fost asemenea lor, până în zilele noastre. Câţi
nu s-au numit dascăli şi povăţuitori ai lumii, dar în urmă au
semănat numai suspine şi lacrimi! însă oamenii, săracii
pământului, sătui de atâţia păstori năimiţi, ei nu se mai
lasă din nou amăgiţi. Ei cred cu tărie în Hristos. Ei s-au
săturat de farisei. Ei merg după Cel ce nu le cere nimic decât
credinţă; ei ascultă de Cel ce le dă totul, chiar însăşi
viaţa!
Iubiţii
mei fraţi,
Din
acea mare mulţime de popor care îl înconjura pe Iisus s-au
apropiat oarecare din cei ce se suiseră să se închine la praznic.
Şi după credinţa lor, în adevăr, s-au apropiat şi L-au văzut.
Poate unii s-au făcut şi ucenici ai Lui. Şi cât de fericiţi sunt
cei ce văd pe Hristos! Câtă nespusă bucurie simt acei credincioşi
care trăiesc numai lângă Iisus Hristos, care fac voia Lui, care
aleargă la Biserica Lui, care se silesc să trăiască o viaţă
creştină curată, asemenea Lui! Dar unde mai sunt astăzi
credincioşii plini de atâta credinţă şi zel? Cine mai vrea să-L
vadă acum pe Hristos? Cine mai vorbeşte în inima lui, în casa
lui, către vecinul lui: „Tare doresc să urmez lui Hristos! Mult
aş dori să-L văd pe Iisus!” Cine mai vorbeşte pe cale despre
Hristos? Poate numai când face glume sau înjură. „Doamne, voim
să vedem pe Iisus”. Dar cine din oamenii lumii mai întreabă de
Iisus? Cine măcar din cei credincioşi aleargă cu atâta credinţă
în Biserica Lui? Cine se strecoară prin mulţimea plăcerilor şi
îşi face loc să petreacă măcar două ore pe săptămână lângă
Iisus, când se slujeşte Sfânta Liturghie? Sau cine se calcă pe
picioare şi abia îşi face rând să ajungă la duhovnic să se
spovedească?
Cu
greu adună Biserica în sărbători o sută dintr-o mie. Dar şi
aceia nu toţi vin cu dorinţa să vadă pe Hristos! Unii, din
obicei; alţii, de ochii satului, iar alţii, mânaţi de suferinţă
şi boală.
Nu,
frate, nu aşa. Iată, Hristos stă în mijlocul cetăţii,
înconjurat de mulţime de oameni: buni şi răi, credincioşi şi
necredincioşi, elini şi evrei. Unii ÎI privesc de jos, alţii de
pe treptele templului. Unii îi cer sfat, alţii, socoteală. Unii îl
binecuvintează, alţii îl blestemă. Unii vor să-L vadă, alţii
vor să-L omoare. Unii vor să vadă faţa Lui, alţii să-I păzească
mormântul Lui. Unii îi aduc cuvinte de laudă, alţii îi caută
spini pentru cunună, iar alţii adună pietre de pe uliţe.
Tu
ce faci, iubite frate? în ce ceată vrei să intri? De cine doreşti
să te alături? Oare vrei tu să-L întâlneşti pe Iisus? Te-ai
săturat poate de plăcerile cele amare ale lumii? Vrei de acum să
fii creştin adevărat? Vrei să primeşti Trupul lui Hristos? Vrei
să ştii Tainele Lui? Sau poate vrei să-L petreci pe Domnul până
pe Golgota?
Ce
fericit vei fi, frate, de vei căuta sincer şi vei putea vedea pe
Domnul! Pentru aceasta, vino cât mai des la Biserică! Zăboveşte
aici, lângă icoana şi crucea lui Iisus! Roagă-te ca un creştin
adevărat, mărturi- seşte-ţi păcatele cu lacrimi, fă-te un om
nou şi atunci vei vedea faţa Lui! Mai ales în aceste zile aşa de
scumpe ale Sfintelor Patimi!
Vino
la Biserică! Însă nu veni cu inima plină de ură şi răzbunare,
că destui farisei plini de ură sunt în jurul lui Iisus. Ci vino cu
faţa senină, plină de dragoste, că Hristos de dragostea Ta are
atâta nevoie! Nu veni la Biserică cu gura plină de vorbe deşarte
şi râs, că destui sunt cei ce râd acum de cuvintele şi Biserica
Lui, destui sunt cei ce-şi bat joc de ucenicii şi slujitorii Lui.
Ci vino smerit şi plângând în inima ta, căci Hristos merge să
moară pentru tine. Nu veni la Biserică cu trupul întinat de
ucideri şi nenumărate păcate trupeşti, că destui ucigaşi în
jurul lui Hristos stau gata să-L lovească. Destui desfrânaţi
făţarnici vor să arunce cu pietre asupra Lui. Ci tu vino cu
sufletul şi trupul curăţit prin pocăinţă, ca să poţi vedea pe
Cruce trupul lui Iisus.
Nu
veni împodobit cu haine scumpe, că cei ce poartă haine moi cu
flori şi filacterii pe la margini se ruşinează astăzi de smerenia
şi sărăcia lui Iisus. Ci vino îmbrăcat cu bună cuviinţă, ca
să te poţi atinge de cămaşa cea de in a lui Hristos. Nici nu veni
aici cu tutunul în buzunar sau fumând până păşeşti în pragul
Bisericii, că destui sunt cei ce afumă cu otravă şi dau cu noroi
în Trupul sfânt al lui Hristos. Ci intră aici cu tămâie în mâna
ta şi cu făclie aprinsă în dreapta ta, că Iisus zace acum ca un
mort pe Cruce pentru tine! Nici nu te îmbăta de vin în aceste
sfinte zile, că nenumăraţi sunt cei ce înconjoară pe Iisus
ameţiţi de mânia beţiei şi a urii.
„Doamne,
voim să vedem pe Iisus!”. îndrăzniţi, fraţilor, intraţi cu
credinţă în Sfânta Biserică şi veţi vedea pe Iisus.
Iubiţii
mei fraţi,
Văzând
Iisus atâta mulţime de popor în jurul Său, a spus printre altele
aceste dumnezeieşti cuvinte: încă puţină vreme Lumina este cu
voi. Umblaţi până când aveţi Lumină, ca să nu vă cuprindă pe
voi întunericul; că cel ce umblă întru întuneric nu ştie unde
merge. Până când aveţi Lumina credeţi în Lumină, ca să fiţi
fii ai Luminii. Acestea a grăit Iisus şi mergând S-a ascuns de ei
(Ioan 12, 35-36).
Fără
îndoială, lumina de care vorbeşte Mântuitorul aici este lumina
credinţei în Hristos, este lumina Adevărului scris în Sfintele
Evanghelii şi păstrat cu sfnţenie de Biserică, iar întunericul
care ameninţă pe fiecare om este păcatul, este noaptea necredinţei
care stăpâneşte multă lume, este însuşi diavolul care urlă de
mânie pe faţa pământului, căutând pe cine să înghită.
Dar
pentru ce S-a ascuns Iisus de oameni, după ce le-a spus aceste
cuvinte? Oare de frica fariseilor şi a cărturarilor? Nu, nicidecum.
Căci pentru aceasta a venit de bună voie pe pământ şi S-a dat în
mâinile oamenilor, ca să pătimească din dragoste pentru noi.
Iisus
Hristos S-a ascuns pentru o clipă din ochii oamenilor, lăsându-i
singuri la răscrucea gândurilor şi a uliţelor, pentru ca oamenii
singuri să-şi aleagă pe ce cale să apuce; pe a luminii, a
credinţei, a Bisericii, a smereniei şi a ascultării sau pe calea
întunericului, a necredinţei, a neascultării şi a tuturor
păcatelor.
Dumnezeu
nu te sileşte, frate. Nici îţi răpeşte libertatea. El nu te
trădează, dar nici nu te obligă să-I urmezi. Iisus Hristos îţi
pune în faţă viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, raiul şi
iadul, iar pe tine, omule, te lasă la mijloc, să-ţi alegi binele
în locul răului, pe Hristos în locul satanei, Biserica în locul
cârciumei, pocăinţa în locul nepocăinţei, rugăciunea şi
milostenia în locul desfătărilor şi zgârceniei.
Deci
alege-ţi, iubite frate, una din două. Te simţi singur? Nu ştii
unde L-ai pierdut pe Hristos? Ai rătăcit calea mântuirii? Ţi-a
apus cumva lumina vieţii? Te-a cuprins poate întunericul? Te apasă
pe conştiinţă păcate grele?
Spune-mi,
frate, de ce stai pe gânduri? Ai vrea să vii din nou înapoi? Ai
dori să te spovedeşti de păcatele tale şi te ruşinezi? Ai vrea
să te laşi de desfrânare şi nu poţi? Ai dori să vii regulat la
Biserică şi te ruşinezi de oameni? Ai încerca să te scoli din
robia păcatului, a beţiei şi a oricărei fărădelegi, dar te temi
că nu vei putea?
Spune-mi,
frate, gândurile tale, frământările sufletului tău. Arată-mi la
mărturisire cugetele tale. Descoperă-mi în taină păcatele tale.
Spune-mi ce cale îţi alegi? Iată, Domnul nostru Iisus Hristos
merge să moară pentru noi. El este Lumina, Calea şi Viaţa
noastră. Vrei deci să-L urmezi şi tu? Vrei să fii fiu al Luminii?
Vrei să rupi legătura păcatului? Dacă vrei, iubite frate, vino
cât mai des la Sfânta Biserică. Roagă-te şi posteşte regulat.
Spovedeşte-te cât mai des şi cât mai curat. Iartă din inimă pe
fratele tău. Nu intra cu ură în Casa dragostei. Nu mai amesteca
lumina cu întunericul. Nu mai umbla pe două căi. Nu mai sluji
deodată şi lumii şi lui Hristos, că nu vei putea să placi
nimănui. Nu mai înjura cu aceeaşi gură cu care acum te rogi. Nu
mai blestema cu aceeaşi limbă cu care acum lauzi pe Dumnezeu. Nu
mai lovi pe nimeni cu aceeaşi mână cu care acum faci sfânta
cruce. Nu mai fura cu aceeaşi dreaptă cu care dai milostenia. Nu
mai intra în cârciumă cu aceleaşi picioare cu care vii acum la
Biserică. Nu mai bea cu aceleaşi buze cu care săruţi sfintele
icoane şi, mai ales, Sfântul Potir. Nu-ţi mai întina iarăşi
trupul cu desfrânarea, după ce l-ai curăţit prin spovedanie şi
canon.
Iată
tâlcuirea Evangheliei din seara aceasta.
Fă
aşa, frate, şi te vei mântui. Atât timp cât soarele străluceşte
pe cer, nu căuta drumul vieţii cu lumânarea. Cât Hristos este
înaintea ta, nu-L căuta cu felinarul. Atât timp cât Biserica stă
deschisă în satul tău, nu te deznădăjdui pentru păcatele tale.
Cât ai un duhovnic bun şi un preot care se roagă pentru tine,
pentru casa ta, nu te plânge că nu ai doctor.
Deci
nu te teme, frate, că nu eşti singur. Iisus Hristos nu fuge de
tine, dar te lasă puţin singur, ca tu mai mult să-L doreşti, să-L
cauţi, să alergi în urma Lui.
„Lumina
lui Hristos luminează tuturor”. Aşadar umblaţi până când
aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă pe voi întunericul. Că cel
ce umblă întru întuneric, nu ştie unde merge.
Iubiţii
mei fraţi,
Acestea
sunt gândurile şi îndemnurile pe care le-am desprins din Sfânta
Evanghelie şi le-am pus ca un dar înaintea inimilor dumneavoastră
la denia din seara aceasta. Luaţi deci şi gustaţi. Nimeni nu vă
sileşte, nimeni nu vă opreşte. Dar nu uitaţi că mâine Iisus
Hristos Se va vinde pe treizeci de arginţi şi Se va da în mâinile
ucigaşilor, pentru păcatele noastre.
Să
ne adunăm deci şi mâine seară la Biserică, ca să petrecem pe
Domnul pe drumul Crucii până sus, pe Golgota. Amin!
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu