Credinţa şi răbdarea lui Iov / Istorioare morale

OrthPhoto

Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului Dumne­zeu binecuvântat. (Iov 1, 20)

Era odată un om drept şi cu frică de Dumnezeu, pe care îl chema Iov. Şi pentru că el nu călca poruncile lui Dum­nezeu şi făcea totdeauna numai bine, Atotputernicul îl încărcă cu bogăţii cum nimeni nu avea în lume. Diavolul, invidios, ceru voie înaltului Părinte al tuturor să se atingă de el şi primi învoire, numai să nu se atingă de sufletul lui Iov, căruia îi dăru­ise Domnul 7 feciori şi 7 fete. Diavolul porni la lucru şi-l sărăci pe Iov, îi omorî toţi copii, îi distruse toată averea, iar pe Iov îl umplu de boală şi de bube rele. Toţi îşi băteau joc de el, mulţi îl îndemnau să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar Iov răbda şi se ruga lui Dumnezeu. Până şi soţia lui Iov a zis că se mărită, dar el a îndemnat-o să se închine cu mâna dreaptă când va veni mirele s-o ia, dacă ea totuşi face o greşală ca aceasta. Când veni vremea ca ea să se urce în trăsură cu mirele, îşi aduse aminte de vorbele lui Iov şi-şi făcu cruce cu dreapta şi ce să vezi. Într-o clipă au pierit toţi nuntaşii cu mirele în frunte, pentru că toţi erau slujitorii lui Scaraoschi şi se temeau de Sfânta Cruce a lui Hristos. Atunci înţelese nevasta lui Iov că diavolul îşi bătuse joc de ea; îşi ceru iertare de la Iov, iar Dumnezeu îl însănătoşi pe Iov şi îi dădu şi mai multe bogăţii. Aşa răsplăteşte Dumne­zeu pe cei ce cred în El şi rabdă necazurile fără să cârtească.

Autor: I. Zana

Sursa: Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român) / Valeriu Dobrescu. - Bacău: Babei, 2011