Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni, Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan

vineri, 28 aprilie 2017

| | |
Duminică, 14 mai, va avea loc la Mănăstirea Putna Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni, Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Vă invităm să participați la acest moment de sărbătoare, pentru a ne împărtăși din bucuria duhovnicească a sărbătorii.

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, este un dar neprețuit pe care Dumnezeu l-a făcut poporului român și Bisericii Ortodoxe. Intrat în viața monahală de la 12 ani, a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, Episcop de Rădăuți, Mitropolit al Moldovei (1750–1760) și a strălucit tuturor prin dragostea și jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos și Biserică, prin demnitate creștină și neînfricare întru apărarea adevărului și a binelui.
Rugăciunile și activitățile sale au fost îndreptate în primul rând spre binele familiei, creșterea și educația copiilor și ajutorarea săracilor și a celor în nevoi. Este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna și ctitor la mai multe biserici și mănăstiri. A tipărit primul Abecedar din Moldova (1755), s-a îngrijit de înființarea spitalului Sfântul Spiridon din Iași (1757) și a primei școli rurale din Moldova, în satul Putna (1759).
Împreună cu Sfântul Iacob, la Putna și la Sihăstria Putnei au viețuit Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan.
Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 și a intrat din copilărie în viața monahală, la Schitul Orășeni din Botoșani. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, Sfântul Iacob Putneanul l-a rânduit să poarte de grijă părinților sihaștri de aici, ascultare pe care a împlinit-o până în 1781. Simțind că se apropie de trecerea din această viață, s-a retras și a mai trăit în această lume doi ani, întru răbdarea neputințelor trupului și în rugăciune cu smerenie și cu mulțumire. În 23 aprilie 1783, Cuviosul Sila și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, după o viață în care s-a străduit să Îl slujească întru totul.
Despre Sfântul Paisie, tradiția spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toți cei din jur ca un povățuitor adevărat. El primise de la Hristos, Păstorul cel Bun, darul cel mare al înainte-vederii, care, adăugându-se la noianul de virtuți, l-au făcut să fie cunoscut și cinstit de către toți ca un adevărat păstor. În 16 decembrie 1784, Cuviosul Paisie s-a strămutat cu pace la cele veșnice.
Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Pașcanilor. A intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost rasoforit cu numele Natanail, a fost hirotonit ieromonah și i s-a dat ascultarea de eclesiarh. Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viața monahală: cea de duhovnic și cea de copist de manuscrise și alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.

Sprijinindu‑se unul pe altul, în rugăciune și în ascultare, lucrându-și fiecare talantul dat de Dumnezeu, Sfântul Mitropolit Iacob și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan au reușit să scrie o pagină sfântă în istoria secolului al XVIII-lea din Moldova.
Sub ascultarea Sfântului Iacob, colaboratori din toate cinurile bisericești și straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunității și spre mântuirea lor. Împreună-lucrarea lor reprezintă un model de comuniune între ierarh și monahi, între cler și popor, în ascultare și în dragoste, care a bineplăcut lui Dumnezeu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 6–7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Sfântului Iacob Putneanul și a ucenicilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, viețuitori la Putna și Sihăstria Putnei, cu zilele de prăznuire de 15, respectiv 16 mai.

Glasul sfinților cheamă pe toți cei iubitori de Hristos să ia parte la acest moment de sărbătoare. Să le ascultăm chemarea, pentru a ne bucura de slava de care ei se împărtășesc în Împărăția lui Dumnezeu!


Programul manifestărilor prilejuite de Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni

Sâmbătă, 13 mai, Mănăstirea Putna
13.00 – Primirea delegației oficiale de ierarhi, conduse de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
18.00 – Ultimul Parastas pentru Mitropolitul Iacob Putneanul și Cuvioșii Sila, Paisie și Natan
19.00 – Slujba Privegherii

Duminică, 14 mai, Mănăstirea Putna
9.30 – Sfânta Liturghie, săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni: citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor.
După sfârșitul slujbei, toți credincioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale Sfinților putneni, care vor fi așezate pe o scenă special amenajată lângă Biserica Voievodală.
13.30 – Recital de poezie și muzică „La Putna Sfântului Ștefan și a Sfântului Iacob” al grupului de elevi Ai lui Ștefan, noi oșteni de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, condus de prof. Vasile Schipor.
16.00 – Vernisarea expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul” în Muzeul Mănăstirii Putna
19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna

Luni, 15 mai, Mănăstirile Putna și Sihăstria Putnei
9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna
17.00 – Pelerinajul Sfinților – În sunetul clopotelor
Cele două racle cu sfinte moaște vor fi purtate în pelerinaj, pe jos, de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, ele vor fi așezate spre închinare pe o scenă amenajată lângă biserica Buna Vestire.
19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Marți, 16 mai, Mănăstirea Sihăstria Putnei
9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, Mănăstirea Sihăstria Putnei