„Luaţi,
mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi,
acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi...” (Matei 26, 26-28).
Iubiţii
mei fraţi,
Mare
este sfânta zi de astăzi. Că mai înainte de patima Sa cea de bună
voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima
dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o simplă
masă cu mâncare, cu pâine şi vin. Cina cea de Taină este o mare
taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină
săvârşită de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de
Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de
reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de
vorbire şi de despărţire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora
le dă ultimele sfaturi şi porunci.
Aici
nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari
iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur
Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de cei doisprezece ucenici,
stă în cămară de taină, unde spală picioarele cele obosite de
drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulţumeşte Tatălui,
binecuvintează pâinea şi vinul şi le împarte, ca pe o
împărtăşanie, celor ce sunt de faţă. Lipseşte de aici însăşi
Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistie, iar
foişorul închipuieşte altarul Bisericii, unde se jertfeşte tainic
Iisus Hristos de către preoţi şi episcopi.
Numai
Iuda trădătorul şi vânzătorul este primit la Cina Domnului, din
următoarele pricini: mai întâi ca nu cumva să se deznădăjduiască
de a sa mântuire, dacă nu ar fi fost primit la Cină. Apoi, ca să
nu-i silească libertatea, care este cel mai mare dar firesc al
omului, căci fiecare este liber să creadă şi să vină la Hristos
sau să se lepede şi să fugă de Hristos. Iuda a fost primit la
Cină, deşi a făcut cel mai mare păcat posibil, ca prin aceasta să
ne arate Dumnezeu că primeşte la pocăinţă pe cel mai mare
păcătos, de se va căi de păcatele sale. Iuda a fost primit la
Cină, deşi purta la sine argintii vânzării, ca să primească şi
el spălarea picioarelor, ca să guste din Trupul şi Sângele
Domnului, şi prin aceasta să scape de satana, care îl chinuia.
Dacă
Iuda s-ar fi căit de greşeala sa şi ar fi aruncat banii
diavolului, atunci spălarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi
curăţit, iar Pâinea şi Vinul ce i s-au dat, ca o împărtăşanie,
l-ar fi sfinţit. Dar pentru că nici de trădare nu s-a lăsat, nici
pe arginţi nu i-a lepădat, spălarea şi Cina nu i-au folosit
nimic. Căci în clipa când a întins mâna în blid cu Hristos şi
a gustat cu nevrednicie din Pâinea Domnului, a şi intrat satana în
el şi a fugit afară.
Un
alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cină a fost acela ca să
fie arătat înaintea tuturor că el este vânzătorul. Şi, în
sfârşit, a fost primit ca un semn de taină, că întotdeauna între
slujitorii lui Hristos vor fi şi trădători, vor fi şi vânzători,
vor fi şi eretici, vor fi şi ucigaşi, vor fi şi apostaţi, vor fi
şi iubitori de argint care vor sfâşia cămaşa lui Hristos şi vor
încerca, fără de toiag, să păstorească oile Domnului numai
pentru bani.
Iubiţii
mei fraţi,
Două
lucruri importante deosebim la Cina cea de Taină: mai întâi
spălarea picioarelor ucenicilor şi apoi întemeierea Tainei Sfintei
împărtăşanii, numită şi Sfânta Euharistie. Deci, săvârşind
Iisus Hristos propovăduirea Sfintei Evanghelii, mai înainte cu o zi
de patima Sa şi de Paştele evreiesc, a rânduit să mănânce
Paştele după obiceiul Legii Vechi, într-o casă din Ierusalim.
Acolo,
mergând din vreme ucenicii, au gătit Paştele şi venind Domnul, au
mâncat împreună pascha Legii Vechi, după porunca dată de Moise.
Adică au mâncat pâinea nedospită numită azimă şi miel fript,
stând cu toţii în picioare, încinşi cu brâu, încălţaţi şi
cu toiegele în mână, gata de drum.
Acesta
era Paştele evreiesc, pe care Iisus Hristos l-a respectat şi de
data aceasta, ca să se arate până la moarte ascultător şi
necălcător de lege (După Sinaxarul din Joia Mare).
Iar
când s-a făcut seară, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece
ucenici (Matei 26, 20) şi a mâncat Paştele Legii Noi. Aşadar, în
această mare zi, două legi a îndeplinit Iisus şi de două ori a
prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise, care era chipul
lui Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi. Apoi a mâncat
Paştele nostru creştinesc, ca să Se arate întemeietor al Legii
Noi. Două Testamente astăzi a unit: cel Vechi, care acum s-a
sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a
săvârşit: liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de
taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia Paştelui creştinesc,
care prin Taina Sfintei împărtăşanii are putere să sfinţească
şi să mântuiască pe toti cei care cred. Şi din două pâini a
mâncat în această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi, care era
azimă uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al
Duhului Sfânt, şi apoi din pâinea cea dospită, proaspătă şi
caldă a Legii celei Noi, care este Trupul tainic al lui Iisus
Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, prin care dobândim iertare
de păcate şi viată nemuritoare.
Dar
pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru
ce se cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a
săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul
veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi
se cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic
de Taină, de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi
vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă masă
de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul
cu ucenicii Săi, mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc
noaptea târziu, când tot Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline
de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că Cina a
durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus
Şi-a împărtăşit ucenicii cu Sfânta împărtăşanie, mai
înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor ispite ce le
stăteau înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a
rugat pentru ei cu cea mai înaltă rugăciune şi a rostit cele mai
frumoase şi mişcătoare cuvinte de învăţătură şi mângâiere
pentru ucenici.
Dacă
citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de astăzi, înţelegem că
îndată ce ucenicii s-au aşezat la masă, mai înainte de a gusta
din pâine şi din vin, Iisus S-a sculat de la cină, S-a dezbrăcat
de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a
turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele
ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins
(Ioan 13, 4-5).
Mare
este taina acestei dumnezeieşti spălări şi necuprins este adâncul
smereniei lui Hristos. în noaptea aceasta târzie, când arhiereii
mândri se sfătuiau cum să-L prindă şi să-L omoare pe Iisus,
când tot Ierusalimul tulburat era în aşteptare, acolo sus, în
foişorul de taină, era linişte şi tăcere multă. Acolo vedem pe
Iisus cum Se dezbracă de haine, cum Se pleacă până la pământ,
cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre ale ucenicilor
Săi, cum le sărută cu dragoste şi şterge cu ştergarul
picioarele Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea
Evangheliei până la marginile lumii.
Mare
este adâncul smereniei lui Hristos. Că primul care şi-a întins
picioarele şi a fost spălat de Domnul, a fost Iuda vânzătorul.
Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă înapoi, îi arată
dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mâna, îi spală păcatul,
numai să-l mărturisească, numai să-l părăsească. Dar Iuda nu
se căieşte, Iuda nu se pocăieşte, Iuda nu aruncă arginţii, Iuda
nu-şi spune păcatul, Iuda nu se smereşte, Iuda nu se foloseşte.
Pentru care pricină Iuda nu se mântuieşte? Deoarece picioarele îi
sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Hristos îi
curăţă picioarele, iar satana îi spurcă inima. Pentru aceea Iuda
nu se poate mântui, că picioarele sale îndată şi le arată, iar
păcatele inimii şi le tăinuieşte. Cu picioarele stă în apă,
iar cu mâinile ţine argintul vânzării. Mare este dragostea
Mântuitorului nostru Hristos. Că El şterge picioarele
trădătorului, iar acela nu se căieşte, nici se smereşte. Iisus,
sărutându-i picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-l
pe obraz, îl vinde la arhierei.
Singurul
care s-a împotrivit spălării a fost Petru cel fierbinte râvnitor.
Dar Domnul i-a zis: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine (Ioan
13, 8). Atunci plecându-se Petru, L-a lăsat, ca să aibă parte cu
Hristos. Că taina aceea a spălării închipuia Taina Spovedaniei,
fară de care nimeni nu se poate mântui, nici petrece cu Hristos.
Fără spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici
împărtăşi; că iată, Iisus stând la masă, mai înainte de a
frânge pâine, şi a le da să mănânce, să se împărtăşească,
îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi prin
spovedanie şi abia la urmă îi împărtăşeşte.
Iar
pe când mâncau ei - spune Sfânta Evanghelie Iisus, luând pâine
şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi,
mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind,
le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele
Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor (Matei 26, 26-28).
În
clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare minune euharistică,
mistică. Că odată cu rugăciunea şi binecuvântarea Domnului,
Iisus preface pâinea şi vinul în însuşi Trupul şi Sângele Său.
în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei
împărtăşanii şi săvârşeşte prima Liturghie creştină
înaintea ucenicilor Săi. Aşadar, Mântuitorul este primul Arhiereu
şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie, întemeind Taina
Sfintei împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care
iau parte la această mare taină şi care se împărtăşesc cei
dintâi cu Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin porunca
Mântuitorului: Aceasta faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19),
Apostolii capătă putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi
vinul şi să le prefacă în Preacuratele şi Mântuitoarele Taine.
Iată
deci originea şi importanţa Sfintei Liturghii. Ea a început din
acel mic foişor şi prin Sfinţii Apostoli a ajuns să se
săvârşească astăzi până la marginile lumii.
Iar
valoarea ei constă în sfinţirea dumnezeieştilor Taine, care se
prefac cu puterea Duhului Sfânt şi binecuvântarea preotului, dar
numai în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, foişorul acela din
Ierusalim este înlocuit cu Biserica creştină, Cina cea de taină
este repetată zilnic, ori de câte ori se face Sfânta Liturghie.
Masa la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi este acum Sfântul
Prestol, blidul şi paharul din care au gustat Hristos şi Sfinţii
Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir şi Sfântul Disc din care cu
toţii gustăm Sfânta împărtăşanie. Spălarea picioarelor este
înlocuită cu Taina Sfintei Spovedanii care poate spăla toate
păcatele.
Apa
este darul Sfântului Duh, prosopul este milostivirea lui Dumnezeu
care şterge păcatele noastre, iar Mântuitorul, care spală pe
ucenici şi sfinţeşte pâinea şi vinul, este reprezentat de
preotul Bisericii care trebuie să se plece cu dragoste la picioarele
fiecărui credincios, să-l spele prin spovedanie, să-l şteargă
prin canon şi să-l unească cu Hristos prin Sfânta împărtăşanie,
după vrednicie. Iată deci mila Domnului, iată chemarea preotului,
iată sfinţenia Bisericii, iată nădejdea mântuirii noastre.
Dar
pentru ce a fost nevoie ca Iisus Hristos să sfinţească pâinea şi
vinul şi apoi să-şi împărtăşească ucenicii mai înainte de
patima Sa şi de moarte? Pentru că Trupul Domnului care Se frânge
şi Sângele Lui care pentru mulţi se varsă se aduc, se sfinţesc
şi se împart credincioşilor spre iertarea păcatelor (Matei 26,
28). Toate cele şapte Sfinte Taine au putere să ierte păcatele,
dar niciuna nu poate ierta în chip desăvârşit pe om, precum
Spovedania şi Sfânta împărtăşanie. Fără de aceste Taine
nimeni nu se poate mântui, nici vedea pe Hristos.
Deci
Bunul nostru Mântuitor a voit să împărtăşească pe Sfinţii
Apostoli mai înainte de patima şi moartea Sa, pe de o parte, ca să
ierte păcatele ucenicilor Săi, câte ca nişte oameni au greşit şi
ei până în ceasul Cinei; iar pe de altă parte, ca să-i
întărească pentru marile ispite şi prigoane care îi aşteptau,
ca să-i pregătească spre a duce în lume vestea Sfintei
Evanghelii, ca să le dea mai multă putere asupra satanei, ca să le
întărească credinţa, unitatea şi răbdarea şi, în sfârşit,
ca să-i pregătească pentru înfricoşatul ceas al morţii. Iată
cât este de mare puterea mântuitoare a Sfintei împărtăşanii! Ea
vindecă bolile, izgoneşte diavolii, iartă păcatele, uşurează
ispitele vieţii, întăreşte pe om în necazuri, sfinţeşte pe
credincioşi, păstrează pe Hristos permanent prezent între oameni
şi ajută sufletul în ceasul morţii.
Pentru
ce, dar, Iuda vânzătorul nu a fost iertat de păcatul trădării,
căci la Sfânta Cină a fost şi el? Pentru că Iuda s-a împărtăşit
cu nevrednicie. Pentru că Iuda nu mai iubea pe Hristos, pentru că
el nu mai credea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că el nu
voia să arunce de la sine cei treizeci de arginţi. Cu o mână
ducea la gură paharul cu Sângele Domnului, iar cu cealaltă ţinea
punga cu bani. Cu dreapta întingea în blid, alături de Hristos,
iar cu cealaltă pipăia arginţii. în gură avea Trupul Domnului,
iar în inimă avea pe diavolul. Iată pentru ce Iuda nu s-a folosit
de Sfânta împărtăşanie.
Ba
încă, mai mult, cu grea pedeapsă s-a şi pedepsit. Că după ce
Domnul împarte la toţi Trupul şi Sângele Său, văzând
necredinţa şi împietrirea lui Iuda vânzătorul, S-a tulburat cu
duhul, a plâns cu lacrimi şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă
că unul dintre voi Mă va vinde (Ioan 13, 21). El voia să se
despartă cu dragoste de ucenici; El voia să moară în pace cu
toţi. El nu voia să fie vândut pe bani, ca un rob; El voia să
moară în dar, pentru toţi. El voia să moară liber, pe altarul
dragostei, cu demnitate de Om care îşi face datoria. Iisus nu voia
să fie vândut de un ucenic. Iată pentru ce S-a tulburat cu duhul
Iisus şi a lăcrimat la Cină. Plângea pentru răutatea
vânzătorului, plângea pentru pierzarea sa.
Iar
când Ioan, ucenicul cel iubit, îl întreabă pe Iisus: Doamne, cine
este?, Domnul îi răspunde: Acela este, căruia Eu, întingând
bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a
luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după
îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce
faci, fă mai curând (Ioan 13, 25-27). Deci după ce a luat acela
bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte (Ioan 13,
30).
Ce
lucru înfricoşat s-a petrecut la Cină! Ce grozavă a fost căderea
lui Iuda! A primit cu nevrednicie Trupul Domnului şi a intrat în el
satana. A gustat cu necredinţă din Izvorul vieţii şi iată, a
murit. A avut cu el Lumina, dar iată-l aruncat în întuneric.
Iată-l rătăcind singur în miezul nopţii pe uliţele
Ierusalimului, departe de Hristos, departe de Lumină, departe de
Viaţă, lipsit pentru totdeauna de bunul său învăţător, lipsit
de nădejdea mântuirii.
Iubiţii
mei fraţi,
în
seara aceasta Iisus stă la masă cu ucenicii Săi. Iată-L pe Domnul
între prietenii Săi. în mijloc masă întinsă, pâine şi vin.
Apostolii stau la cină. Iisus Se dezbracă, le spală picioarele,
începând cu Iuda şi terminând cu Petru. Apoi se aşează,
binecuvintează pâinea şi vinul, le preface în Sfânta
împărtăşanie şi le împarte ucenicilor spre iertarea păcatelor.
Toţi primesc cu credinţă, toţi gustă, toţi se sfinţesc. Numai
Iuda se osândeşte, se stăpâneşte de diavolul, se scoate afară.
Iubite
frate! Te gândeşti tu în ceasul acesta la Iisus? Vrei tu să stai
cu El la Cină? Iată, Domnul se pleacă să-ţi spele picioarele.
Domnul iubeşte sufletul tău. Domnul vrea să te mântuiască.
Domnul vrea să Se împace cu tine înainte de patima şi moartea Sa.
Vrei deci şi tu să te împaci cu Iisus?
Dacă
vrei, primeşte pe Domnul să-ţi spele picioarele, primeşte preotul
să-ţi spele păcatele. Spovedeşte-te cu mare căinţă, dar nu aşa
ca Iuda vânzătorul. Nu-ţi goli cu neruşinare picioarele tale, ci
goleşte-ţi cu smerenie păcatele inimii tale. Nu sta cu picioarele
în biserică sub epitrahil şi cu vrăjmaşul în suflet. Mai
înainte de a veni la Spovedanie, aruncă pe diavolul din inima ta,
aruncă lucrul furat din casa ta, aruncă tutunul din gura ta,
leapădă înjurăturile de pe buzele tale, leapădă ura şi tot
păcatul, iar după Spovedanie, nu mai intra în prăvălia satanei,
adică în cârciumi, nici în casa desfrânării, nici în locul
unde este hulit Dumnezeu. Căci altfel, rămâi nespălat ca Iuda şi
mori în păcatele tale.
Nu
cumva refuzi pe Domnul să-ţi spele picioarele? Nu cumva zici că nu
eşti vrednic să te spovedeşti, pentru că iarăşi cazi în
aceleaşi păcate? Dacă faci aşa, vei fi mustrat ca Petru şi nu
vei avea parte cu Hristos în veac.
Nu
cumva din lene şi din oarecare judecată mincinoasă amâni
spovedania cu anii? Sau te spovedeşti numai la Paşti? Dacă mai
continui acest lucru, eşti în primejdie să mori nespovedit.
La
fel şi când trebuie să te împărtăşeşti, nu cumva urmezi lui
Iuda vânzătorul? Nu cumva te apropii cu necredinţă, cu îndoială
şi cu mândrie? Nu te cerţi cu preotul să-ţi dea Sfânta
împărtăşanie fiind nevrednic şi oprit de sfintele canoane? Sau
poate ai încercat să te duci la alt preot ca să te dezlege? Sau
poate te-ai împărtăşit nespovedit curat şi fiind încă oprit?
Dacă ai făcut cumva aceasta, eşti asemenea lui Iuda. Că acela,
împărtăşindu-se cu nevrednicie, a intrat satana în el.
Teme-te,
frate, de focul dumnezeirii. Nu te face vinovat de Trupul şi Sângele
Domnului. Că acest foc, ori te curăţă de păcate, ori te umple de
osândă. Sau poate ceri să te împărtăşeşti fără a rupe
legătura cu păcatul? Poate vrei să iei Sfintele Taine şi apoi
iarăşi să cazi în desfrânare, iarăşi să te îmbeţi, iarăşi
să furi, iarăşi să te judeci, să te cerţi şi să ucizi?
Dacă
încerci una ca aceasta nu eşti departe de Iuda.
Dar
se întâmplă şi altfel. Poate ai voie să te împărtăşeşti şi
tu neglijezi, poate nu te apropii de Sfintele Taine cu anii, din
pricină că te socoteşti cu totul nevrednic. Sau poate zici că nu
ai nevoie de Sfintele Taine decât la moarte. Şi aceasta este un
mare păcat. Că dacă Apostolii au avut nevoie de Sfânta Spălare
şi împărtăşanie, mai înainte de ispite, de prigoane şi de
moarte, cu cât mai mult tu. Deci ori de câte ori eşti bolnav, în
primejdii, în posturi şi ai voie, apropie-te de Hristos. Însă
pregăteşte-te, vino cu frică. Părăseşte păcatul. Iartă pe
semenul tău din inimă. Iată, Iisus iartă pe Iuda, iar tu nu ierţi
pe fratele tău? Deci împacă-te şi vino la Biserică.
De
vei face aşa, casa ta va deveni un foişor sfânt, iar Domnul cu
toţi sfinţii vor veni să cineze cu tine, să te bucure, să te
hrănească şi să te mântuiască în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu