La
1 aprilie 1941, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe
Valea Siretului: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești,
Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara
Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana,
Suceveni, Iordănești, au plecat către România, fiind deciși mai
bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii
Sovietice.
Cei
din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane și steaguri albe,
arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea.
Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia
nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunși în apropierea
graniței, la Fântâna Albă, au fost întâmpinați cu foc de
mitraliere.
După
încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați
împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să
fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte
puțini participanți au rămas în viață. După două luni, la 13
iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în
Siberia și Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supraviețuind
deportării.
Fragmente
din volumul Viața trece, amintirile rămân, 2006:
Un
martor povestește: „În ochii mei, un flăcău voinic, cu
tricolorul în mână, s-a prabușit într-o baltă de sânge. Aud și
acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni
buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!»”. Ilie Vasca din
Pătrăuți a spus odată, în românește, în lagăr: „Românul
n-a stat în genunchi niciodată decât în fața lui Dumnezeu”.
Pe
29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț,
și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna
Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul
de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți
și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit
cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și
s-a hotărât construirea unei biserici acolo.
Veronica
Amariei, cea care a vorbit cu Generalul Jukow:
„-
Dle General, eu îs femeie și nu mă bag în treaba bărbaților,
dar pe mine mă doare că ne-ați luat credința.
– Adică
cum v-am luat credința? întreabă generalul.
– Iată
cum – ați pus pe biserică un bir de 3.500 de ruble, iar preotului
(n.n. Preotul Simeon Ivaniuc) i-ați luat tot pământul parohiei,
i-ați golit podul de grâne și i-ați mai pus un bir de 10.000 de
ruble. El și-a vândut 5 vite mari și acareturi și tot nu-i ajung
să plătească impozitul, dar la anul ce va vinde?
– Dar
de ce îți pasă așa de mult de preot?
– Iaca,
că îmi pasă, că dacă el nu poate plăti impozitul, o să ne
închideți biserica, iar noi l-am oprit pe preot să nu plece în
Germania unde a avut aprobare, ci să rămână cu noi, iar noi fără
biserică și fără credință nu rămânem ci o să plecăm de aici
chiar dacă ne omorâți, că altă ieșire nu avem. Și apoi nu
înțelegem de ce îl prigoniți pe preot și-l purtați mereu pe la
Raion, că dacă îl prigoniți pe el înseamnă că prigoniți
Biserica și ne prigoniți pe noi. Apoi în casa parohială primăria
vrea să facă club, iar noi nu putem îngădui una ca asta, pentru
că noi am construit casa respectivă pentru preot și nu pentru
club.
De
asemenea ne dați tot felul de ordine ca în duminici și sărbători
să ieșim cu animalele la lucru, iar învățătorii voștri spun
copiilor să sărbătorească sâmbăta, iar Duminica să vină la
școală ca evreii, și-i învață că nu este Dumnezeu și alte
multe care nu sunt în folosul lor. Acestea sunt pricinile pentru
care căutăm altă țară în care să putem trăi liberi și să
trăi creștinește așa cum am fost obișnuiți din moși strămoși.
Că aici nici să ne rugăm nu putem.”
Sursa:
Alexandra Nadane
0 comments:
Trimiteți un comentariu