Oare
nu este îndeajuns a şti că Hristos a înviat? La ce bun să se
chinuie cineva cu întrebarea: „Cum
a înviat?”.
Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste şi entuziasm, iar
nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă şi această
întrebare a voastră, dragii mei. Aşa cum soarele răsare în Asia
dintr-o dată, şi ziua ia locul nopţii. Aşa cum apăsaţi
întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric,
şi dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a
fost şi învierea Domnului din moarte la viaţă. Pe
tăcute şi într-o clipă.
Sau
tot mai întrebaţi plini de curiozitate: „Cum?”.
Cred că aşa cum la începutul facerii lumii s-a arătat lumina în
întunericul de obşte. Oamenii groşi la minte gândesc: „Cum
o fi fost fabrica aceea grozavă care a făcut lumină în lume? Şi
ce maşini or fi fost în fabrica aia? Şi câte milioane de
cai-putere şi elefanţi-putere au trebuit pentru a pune în mişcare
maşinile acelea?”.
Nici o fabrică, nici o maşină, nici un fel de puteri, nici
milioane de ani; în general, nici o sforţare, ci numai un
cuvânt puternic,
şi lumina s-a arătat şi a umplut întreaga lume. Şi
a zis Dumnezeu: „Să fie lumină”; şi a fost lumină. Nici
nu a fost spus un cuvânt care să se audă, ci a fost doar gândit:
fiindcă gândul lui Dumnezeu şi cuvântul Lui sunt totuna. Şi a
gândit Dumnezeu: „Să
fie lumină”; şi
a fost lumina. Deci, pe tăcute şi într-o clipă.
Aşa
a fost şi învierea lui Hristos. Aşa s-a arătat această nouă
lumină, care a făcut să strălucească oamenilor cu judecată,
lumina duhovnicească. Aşa cum acea lumină cosmică universală a
descoperit tuturor ochilor lumea aceasta, fizică, şi lumina
învierii Domnului a descoperit oamenilor cu judecată lumea
cealaltă, duhovnicească, sălaşul duhurilor nemuritoare. Ca atare,
această lumină nu este câtuşi de puţin mai mică decât cea
dintâi. Atât una, cât şi cealaltă s-au arătat pe tăcute şi
într-o clipă, după atotputernica voie a Făcătorului, după
atot-înţeleptul Lui plan, după negrăita Lui milă
şi dragoste.
Aţi
auzit că oamenii dăruiţi fac lucruri mari şi geniale cu o
uşurinţă şi repeziciune minunată. Cu atât mai mult Dătătorul
tuturor darurilor, Făcătorul tuturor geniilor! Oare nu aţi citit
cu ce uşurinţă şi repeziciune a înviat Domnul pe fiica lui Iair
şi pe fiul văduvei din Nain? Şi pe Lazăr în Betania? A zis un
cuvânt - şi s-a făcut! Fiindcă la Dumnezeu
are putere tot ce spune, chiar şi ce gândeşte.
Aşa S-a înviat Hristos şi pe Sine. Ba încă mai uşor şi mai
repede. Şi fără cuvinte.
Iar
acum vă rog, dragi copii, de vreme ce ştiţi că Domnul a înviat,
îndeletniciţi-vă mai mult cu întrebarea cum
veţi face şi voi să meritaţi învierea.
Ca El să vă învie şi pe voi. Fiindcă El S-a înviat pe Sine
pentru voi, ca să dea încredinţare că şi voi o să înviaţi
prin El şi să fiţi asemenea Lui în slavă şi frumuseţe veşnică.
(Episcop
Nicolae Velimirovici, Răspunsuri
la întrebări ale lumii de astăzi - scrisori misionare,
traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002,
pp. 22-23)
0 comments:
Trimiteți un comentariu