Foaia de parcurs a parteneriatelor civile duce la obligarea bisericilor să oficieze „căsătorii” homosexuale: exemplul Danemarcei

miercuri, 11 iunie 2014

| | |



Danemarca a fost prima ţară din lume care a legalizat parteneriatele civile pentru cuplurile de homosexuali și lesbiene, în 1989.

După 23 de ani de la primul pas, treptat, s-a ajuns acolo unde era de așteptat să se ajungă: la „căsătoria” religioasă homosexuală.

Iată cum a parcurs Danemarca pașii care se parcurg în timp, dar sigur, de orice stat care părăsește modelul căsătoriei naturale bărbat-femeie:

1989 – Legalizarea parteneriatelor civile indiferent de sexul partenerilor
1997 – Lege pentru interzicerea inseminării artificiale a lesbienelor
1999 – Lege privind faptul că persoana homosexuală poate adopta copilul natural al persoanei partenere
2006 – Anularea Legii pentru interzicerea inseminării artificiale a lesbienelor
2006 – Respingere a „căsătoriei” între persoane de același sex
2010 – Lege pentru legalizarea adopției de către cuplurile de același sex
2010 – Respingere a „căsătoriei” între persoane de același sex
2012 – Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, care prevede obligativitatea bisericii de a oficia „căsătorii” religioase pentru cuplurile de același sex

Deși activiștii „căsătoriei” homosexuale declară la început că nu doresc căsătorii religioase și nu doresc adoptarea de copii, pas cu pas, exact aceste cereri ajung să fie satisfăcute de către stat.

Parlamentul a votat noua lege în privinţa căsătoriilor între persoane de acelaşi sex cu o largă majoritate, devenind astfel obligatoriu pentru toate bisericile să celebreze căsătorii homosexuale. Conform legii, preoţii pot refuza, dar episcopul local este obligat să găsească o altă biserică unde să se oficieze ceremonia.

Ca urmare, biserica are în acest moment două ritualuri de ceremonie. Cel tradiţional, pentru cupluri de sexe diferite, şi altul nou, pentru cupluri de acelaşi sex.

Milionarul Stig Elling, fost politician de extremă dreaptă, anunțând în 2012 că se va „căsători” cu partenerul lui, cu care era de 28 de ani împreună, a spus: „Ne-am simțit ca și cum am fi trăit în Evul Mediu. Suntem în 2012!”

Dar renunțarea statului de a proteja căsătoria naturală bărbat-femeie nu se va opri aici. Mai devreme sau mai târziu, sub același pretext, că nu mai suntem în Evul Mediu, se va solicita legalizarea „căsătoriilor” poligamice și poliamorice. Paradoxal, aceste practici au existat mult înainte de Evul Mediu, iar renunțarea la ele a fost înțeleasă ca un semn de civilizație.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă