Cum am ajuns să port fustă / Cuvinte pentru tineri

foto: www.freedigitalphotos.net

Se pare că acesta este un subiect important printre femeile ortodoxe, sunt multe întrebări şi multe ispite...

Eram, chiar şi după întoarcerea mea la Hristos la fel ca fetele din jurul meu, din punctul de vedere al îmbrăcăminţii. Deşi aveam colege de facultate pe care le admiram pentru dârzenia lor de mărturisitoare: purtau fustă lungă şi batic. Purtam pantalon pentru că mi se părea mai comod, mai practic şi nici nu vedeam nimic rău în a-l purta. Doar la biserică mergeam îmbrăcată în fustă...

Dar când eram la biserică mă simţeam altfel, era ceva firesc, eram femeie şi aşa mă simţeam. Nu mă mai puteam minţi ca dacă eu nu sunt în stare să port fustă acest lucru nu e necesar.

Apoi m-am hotărât că măcar în post să nu mai port pantaloni. Iar la sfârşitul postului Crăciunului când am revenit la îmbrăcămintea mea obişnuită m-am simţit...dezbrăcată. Astfel că acum număr pe degetele de la o mână de câte ori pe an mă îmbrac în pantalon.

De ce o port?

- pentru că aşa mă simt îmbrăcată, feminină

- pentru că aşa îmi cinstesc soţul

- pentru că nu pot trece pe lângă un preot îmbrăcată aşa - adică părintele poartă reverendă şi eu umblu în desuuri?!

- pentru că este o mărturisire ca sunt "a Domnului"

- şi în primul rând, pentru că nu aş putea sta înaintea Crucii Domnului îmbrăcată în pantaloni.

Nu vă gândiţi că am ajuns acolo unde trebuie; mai am mult de lucrat...că starea mea duhovnicească să ajungă la lungimea fustei.

Nicoleta 

Sursă: Jurnal de mulţumire