Vă propunem un
ciclu de discuţii cu părintele Pavel Gumerov despre cum învăţăm să evităm
ciocnirile şi conflictele în viaţa familială, cum să rezolvăm situaţiile
conflictuale, cum să atingem pacea şi înţelegerea în cuplu
Ceartă sau
conflict?
Încă din
copilărie, fiecare om ştie: conflictele trebuie evitate, nu este bine să ne
certăm, trebuie să trăim în pace. Vă amintiţi joaca în care copiii îşi
încrucişează degetele şi îşi spun: împăcare, împăcare, împăcare fără nicio
supărare? Omul a fost creat de Dumnezeu cu aspiraţia pentru bine, pace şi
iubire. Slava lui Dumnezeu se arată foarte puţin oamenilor iubitori de
conflicte şi care află plăcerea în certuri. Persoanele care se comportă în
acest mod demonstrează anumite slăbiciuni psihice sau nişte complexe mari şi
traume spirituale suferite.
Este adevărat
că există oameni care adesea ajung în situaţii conflictuale şi nu de puţine ori
chiar ei le provoacă. Să ştiţi că ei suferă din cauza lipsei de comunicare şi a
neputinţei de a crea o relaţie frumoasă cu cei apropiaţi. Aceste persoane
crează în mod inconştient conflictele, din cauza lipsei de educaţie, a
viziunilor proprii şi a temperamentului dificil.
Este posibil
să eliminăm total disputele şi conflictele?
Trebuie să ne
străduim, trebuie să depunem toate eforturile pentru a evita frecuşul şi
tensiunea din relaţii.
Apostolul
Pavel spune în acest sens: Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi
în bună pace cu toţi oamenii (Români 12:18). Dar, acelaşi Apostol scrie: Căci
trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei
încercaţi (1 Corinteni 11:19). Astfel le atrage atenţia creştinilor corinteni
că neînţelegerile dintre ei să nu devină prilej de dezbinare în biserică.
Puncte de
vedere diferite există şi între membrii aceluiaşi grup social (familie,
companie, organizaţie, etc), inevitabile, ele totuşi nu ar trebui să ne sperie.
Vorba aceea: câte persoane, atâtea păreri. De la Dumnezeu am primit raţiune,
capacitate verbală, inteligenţă pentru a ajunge la consens în privinţa celor
mai diferite întrebări.
Ce este
conflictul şi cum trebuie să ne comportăm într-o situaţie conflictuală? Este
eronat să credem că următoarele cuvinte sunt sinonime: conflict, ceartă,
scandal, pariu.
Cuvântul
conflict are origini latine. Pentru latini conflictul însemna coliziune,
ciocnire. Manualul de conflictologie utilizat în spaţiul academic defineşte
conflictul aşa: conflictul – fenomen social, modul de interacţiune al oamenilor
în faţa ciocnirilor şi a punctelor de vedere diferite, a poziţiilor şi a
intereselor, confruntarea corelaţiilor între două sau mai multe părţi. La baza
oricărui conflict se află situaţia de neînţelegere între părţi referitor la un
anumit subiect, obiective contradictorii sau modalitatea de atingere a
obiectivelor în anumite conjuncturi, interesele diferite, dorinţe diverse, etc.
Aşadar,
conflictul presupune în primul rând optici diferite şi ciocnirea dintre acestea
referitor la o anumită problemă, dar asta nu înseamnă că un conflict trebuie să
se transforme într-o ceartă sau scandal. Se poate concluziona în felul următor:
o ceartă este un conflict, dar nu orice conflict presupune o ceartă. Principala
noastră sarcină este să învăţăm să ajungem la un numitor comun, fără a ne pierde
în analize şi detalii care vor degenera într-o ceartă.
Puncte de
vedere diferite
Înainte de a
trece la subiectul conflictelor familiale este necesar pe scurt să precizăm ce
stă la baza oricărui conflict. Într-o situaţie conflictuală două sau mai multe
persoane, interconectate, au păreri diferite despre aceeaşi problemă. Aceste
opinii se confruntă, iar părţile conflictuale, de regulă, sunt convinse că
adevărul absolut este de partea lor. (cel puţin aşa se întâmplă la început).
Conflictele au
urmărit omenirea de-a lungul existenţei sale istorice. Nu numai letopiseţele şi
cronicele descriu diferitele conflicte. Un număr impresionant de studii şi
ecranizări cinematografice s-au scris pe această temă. Există multe proverbe
dedicate acestui subiect. Nu puţine creaţii literare în conţinutul lor şi chiar
în titlu amintesc tema conflictului. De exemplu, povestirea despre cum s-a
certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici a lui N.V. Gogol sau romanului lui
I.S. Turghenev „Părinţi şi copii”. Romanul este exact despre modul diferit de a
vedea viaţa de către două generaţii ceea ce duce la conflictul dintre acestea.
Situaţiile
conflictuale ne urmăresc zilnic. Unora li se întâmplă mai rar, altora mai des,
dar oricum ar fi trebuie să fim pregătiţi pentru ele.
Iată un
exemplu real din viaţă. Odată am angajat doi bărbaţi să-mi construiască o anexă
din lemn pe lângă casă. Mi-au cerut o suma modică, aşa că am bătut palma. Din
păcate, uităm replicile clasice adesea. Aşa că a ieşit exact ca în povestea lui
Puşkin: „Nu alerga părinte după lucruri ieftine!” Lucrarea a fost executată în
timpul stabilit, dar fără prea multă acurateţe. A trebuit să retuşez şi nu a
fost deloc plăcut. Fără a ţine cont de condiţiile meteo din zonă au ridicat
pereţii şi nu au pus acoperişul, ci au aşezat podeaua. Până să termine a
început o ploaie care a durat o săptămâna întreagă. Obosiţi şi nervoşi au
terminat lucrarea, dar podeaua a fost grav afectată din cauza umezelii. Apa a
pătruns dedesubt şi a început să se simtă un miros de mucegai. Când am
constatat acest lucru, i-am contactat şi le-am cerut să refacă lucrarea.
Această cerinţă justificată din partea mea, i-a supărat foarte tare. Mi-au spus
că nu e vina lor că ploaia a stricat podeaua şi fiind vorba de nişte factori
externi putem vorbi de o situaţie de forţă majoră. Impredictibilitatea acestei
stihii este recunoscută de toată lumea. Dar faptul că mai întâi se instalează
acoperişul şi mai apoi se pune podeaua se pare că lor nu le-a fost destul de
evident. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât eu le plătisem integral
execuţia lucrării. Dar, Slavă Domnului, deznodământul a fost fericit şi după
multe discuţii au acceptat să refacă podeaua, deşi timp şi nervi pentru aceste
negocieri s-a cheltuit destui.
Din exemplul
de mai sus se poate deduce că un conflict apare din cauza punctelor de vedere
diferite referitoare la aceeaşi problemă. Până la un moment dat, oponenţii sunt
ferm convinşi de corectitudinea poziţiei lor şi nu acceptă o altă părere.
Adesea devenim, dacă nu participanţi, cel puţin martori la situaţii în care
părţile refuză să pătrundă în esenţa problemei şi să înţeleagă şi partea opusă.
Aceste situaţii le întâlnim des la piaţă, la magazin şi în alte sfere ale
serviciilor. Iată, de exemplu o situaţie cunoscută tuturor: pasagerul în microbuz
transmite banii şi aşteaptă restul de la şofer. Şoferul obosit după o zi
solicitantă de muncă a uitat să dea restul. Când pasagerul i-a amintim, şoferul
l-a acuzat că circulă fără bilet şi că de fapt nici măcar nu a transmis banii.
Atmosfera se
încordează şi încep să circule replici care după Andrei Alexandrovici Mironov
nu sunt decât un joc ireversibil de cuvinte. O percepţie greşită asupra unei
situaţii duce la poziţii antagonice a celor două persoane implicate. În
general, este inutil ca o a treia parte să intervină pentru a stabili cine are
dreptate, adică un al treilea punct de vedere. Acest rol ar fi putut fi preluat
de către ceilalţi pasageri. Ei ar fi putut proba faptul că respectivul călător
a transmis într-adevăr banii. Dreptatea ar fi ieşit la lumină.
Uneori pentru
calmarea unei situaţii tensionate ajutorul unei părţi terţe este indispensabil,
dar există cazuri în care acest lucru ar duce la inflamarea situaţiei. Soluţia
variază de la caz la caz. Incongruenţa părerilor şi în consecinţă ciocnirile
dintre persoane generează nesimilarităţi între persoane. Experienţa de viaţă,
caracterul, vârsta, sexul,statutul social şi încă multe alte caracteristici
accentuează diferenţele. A.P. Cehov scria: „În fiecare dintre noi se regăsesc
multe şuruburi, rotiţe şi capace ca noi să ne putem recunoaşte unii pe alţii de
la prima impresie sau după două-trei caracteristici exterioare. De aceea
sarcina principală în cazul unei dispute este să încercăm să înţelegem punctul
de vedere al oponentului, să înţelegem cum gândeşte şi vede el situaţia. Deşi
se spune că sufletul străin = necunoscut, putem depăşi propria noastră persoană
şi să încercăm să înţelegem psihologia celuilalt. În funcţie de reuşita acestui
demers depinde rezolvarea situaţiei conflictuale.
Inegalitatea
şi diversitatea oamenilor
Despre
deosebirile dintre oameni ca sursă de conflict a vorbit şi Aristotel în
tratatul său „Politica” . El vedea sursa certurilor în inegalităţile dintre
oameni prin proprietăţile pe care le posedă şi a onorurilor pe care le primesc,
dar şi prin aroganţă, frică, intrigi, altitudinea unora şi umilirea altora.
Aici filozoful antic analizează în principal diferenţele sociale şi mai puţin
diferenţele aplicate indivizilor separat. Conflictul este o neînţelegere. Dacă
o persoană nu se aseamănă cu noi într-o anumită privinţă ne este dificil să îl
înţelegem. De aici ciocnirile şi confruntările. Bogatul nu îl înţelege pe cel
sărac aşa cum arată şi o anecdotă vestită: De ce eşti aşa slab? – N-am mâncat
nimic de o săptămâna. – Da, trebuie să te forţezi.
Cel sănătos
până nu se îmbolnăveşte greu îl înţelege pe cel bolnav. Tolstoi consideră că
omul slab mănâncă puţin şi se chinuie singur, cel slab crede că cei lacomi
suferă de obezitate şi din cauza asta îşi pierd sănătatea.
Cel mai elocvent
exemplu se referă la persoana credincioasă şi cea necredincioasă. Iată situaţia
obişnuită: unul dintre soţi s-a întors la credinţă, merge la biserică, se
roagă, iar celălalt nu. Pentru omul creştin biserica este a doua casă, el cu
mare drag participă la slujbe, ascultă cântările, se roagă. În biserica totul
este pe înţelesul lui şi nu-i este deloc greu să stea la slujbă două-trei ore.
Lui aproape că îi este greu să comunice cu persoane care nu merg la biserică:
interesele lor, temele de discuţie i se par plictisitoare şi neimportante.
Pentru cel
necredincios, dimpotrivă, este dificil să înţeleagă ce fac „creştinii” atâtea
ore la biserică. Din slujba nu înţelegi aproape nimic, este îmbulzeală şi lipsă
de aer. Biserica, dacă nu îi vezi partea duhovnicească, este un edificiu
neînţeles şi nefuncţional. Pentru construcţia lui s-au cheltuit foarte mulţi
bani, dar nu poate fi locuită şi nu produce nimic. Desigur, biserica este
frumoasă „ca un muzeu sub cerul liber” aşa cum s-a spus în unul din filmele
sovietice. Dar la muzeu nu mergi de două ori pe săptămână să petreci mai mult
de două ore acolo, decât dacă eşti angajat al muzeului. Mai mult decât atât,
creştinii ţin posturile, perioade de abstinenţă, citesc pravilă! Nu au viaţă ci
trăiesc o servitute benevolă. Mai exact, omul necreştin se încăpăţânează să nu
vadă ceea ce este evident pentru omul creştin, ceea ce dă sens şi scop vieţii
sale. Necredinciosul vede numai partea exterioară şi aceasta distorsionată,
fără componentă internă. El poate să cunoască acest univers duhovnicesc numai
din experienţă proprie, deschizându-şi inima lui Dumnezeu şi încercând să
înveţe ceea ce înainte i se părea absurd şi ridicol. Dacă conflictul dintre
credinţă şi necredinţa are loc în familie, între soţi, atunci partea necredincioasă
în niciun caz nu trebuie să ridiculizeze ceea ce este drag şi sfânt pentru
jumătatea lui.
Adevărata
iubire nu înseamnă numai simpatie, compasiune, dar şi înţelegere.
De aceea,
pentru rezolvarea conflictelor familiale trebuie să încercăm să înţelegem şi să
învăţăm punctul de vedere al persoanei iubite. Cu toţii ştim că femeile văd o
anumită problemă cu totul diferit decât o văd bărbaţii. Dar nu toţi ştim până
unde percepţia femeii diferă de cea a bărbatului. Bărbatul şi femeia au fost
creaţi diferiţi nu din întâmplare, ci pentru interacţiune şi iubire. Diferenţa
dintre bărbat şi femeie uneori devine cauza neînţelegerilor în căsnicie.
Sarcina soţilor este de a se lămuri în privinţa unicităţii lor pentru a evita
disputele şi divorţul.
Aşadar, am
stabilit că sursa oricărui conflict este ciocnirea dintre părţile care au
puncte de vedere diferite (adesea chiar antagonice) referitor la una şi aceeaşi
problemă. Cauzele acestor ciocniri, de asemenea, sunt clare: diferenţele,
neasemănarea oamenilor începând cu sexul şi culminând cu vârsta şi situaţia
socială. Un înţelept chinez spunea că dincolo de inegalităţi, o comunicare
normală şi neconflictuală este umbrită de următoarele vicii: lăcomia, urmărirea
neînfrânată a profitului, încăpăţânarea, înşelăciunea şi altele.
În general, şi
acestea pot fi atribuite neasemănării dintre oameni. De exemplu, una din părţi
care urmăreşte beneficiile în mod egoist vrea să supere cealaltă parte. Ia
naştere situaţia conflictuală. O persoană este cea care provoacă supărarea,
cealaltă este nevinovată şi supărată. Cel care provoacă supărarea întotdeauna
are un discurs justificativ pentru comportamentul său şi crede cu tărie în el.
Partea supărată crede în nevinovăţia sa. Evident, există diferenţe între
părerile lor. Pentru a face lumină şi a rezolva conflictul, deşi nedrept,
partea vătămată trebuie în primul rând să înţeleagă adevăratele motive care au
dus la comportamentul celuilalt. Se întâmplă ca şi după o oră de la supărare
motivele să nu fie înţelese şi conflictul nu face decât să se adâncească.
Înţelegând oponentul, chiar dacă nu găsim soluţia conflictului, putem măcar să
îl iertăm. Iar acest pas este foarte important.
În psihologie
există o metodă foarte bună de analiză a situaţiei conflictuale care se numeşte
„principiul oglinzii”. Acesta presupune că situaţia trebuie văzută din trei
părţi. Din poziţia noastră personală, din poziţia oponentului nostru şi din
poziţia observatorului, detaşat, obiectiv, de sus. Această metodă permite, în
mod obiectiv, înţelegerea situaţiei conflictuale.
Din păcate,
cei mai mulţi dintre oameni sunt înclinaţi să aprecieze lucrurile şi
comportamentul altor persoane numai din punctul lor de vedere, considerându-se
măsură tuturor lucrurilor. La principiul oglinzii ne vom mai întoarce când vom
analiza diferite situaţii.
Sursă: pravoslavie.ru
Traducere: Ala Postoronca
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză,
franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa
provalorimedia@gmail.com sau redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu