Mesajul Andreei Ogăraru la lansarea cărţii „Avortul, ultima exploatare a femeilor”

Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizaţiei americane Online For Life, care, de la înfiinţarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.

Acest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. 

Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.ro

Vă prezentăm mesajul transmis de Andreea Ogăraru, soţia fotbalistului George Ogăraru, participanţilor la lansarea cărţii. Andreea este şi cea care semnează prefaţa cărţii.

 

Pentru început, aş dori să ştiţi cu toţii că doar din motive foarte serioase ce ţin de rânduiala familiei nu mă aflu acum alături de voi. Mi-ar fi plăcut să vă pot privi în ochi în timp de vorbim un subiect atât de important şi totodată delicat.

Este foarte bine că există tineri ce îşi doresc să lupte pentru diminuarea numărului de avorturi. Aceşti tineri pot fi căsătoriţi sau nu, cu copii sau fără, fapt ce contează mai puţin, însă lupta lor trebuie să fie sinceră, curată şi înţeleasă în complexitatea ei. Cum luptăm împotriva avortului? În linii mari cam în două feluri:

Prin comunicare în ansamblul ei, scriem cărţi, împărţim fluturaşi, ne folosim de social media, arătăm date, statistici şi aşa mai departe. Asta este munca de început prin care cu siguranţă stârnim ceva în interiorul persoanelor pe care dorim să le “atingem”, implicate direct sau indirect în cumplitul fenomen.

Avortul este cumplit din pricina ravagiilor pe care le face în sufletele celor implicaţi, în familiile acestora prin efectele ce nu pot fi “măsurate”. Cumplit este şi că scade numărul românilor, că ţara se depopulează uşor, uşor… Şi atunci trebuie să ne mai gândim la un aspect al luptei noastre. Lupta noastră nu se duce numai cu avortul în sine ca procedeu chirurgical, lupta noastră se duce cu detaşarea, cu scăderea sensibilităţii, cu lipsa iubirii, cu nenaşterea…

Şi atunci spunem că un alt mod de a lupta contra avortului îl reprezintă naşterea de copii, ca exemplu personal în familiile noastre, în comunităţile ori grupurile din care facem parte.

Scopul nostru final este ca femeia să fie valorificată la potenţialul ei adevărat, respectată ca fiinţă umană dotată cu capacitatea de a iubi total, de a se face pe sine cuib pentru noile vieţi, izvor de complexitate în crearea unei noi fiinţe umane, unică şi irepetabilă.

Din această cauză, mai ales, aş fi vrut să fiu alături de voi acum. Aş vrea să fiţi hotărâţi în a lupta şi aşa, lăsând cât mai aproape de libertate cu putinţă să lucreze în voi puterea creatoare. Aici va fi pe viitor adevărata luptă. Numărul avorturilor a mai scăzut şi va mai scădea, însă numărul naşterilor nu prea creşte. Nu atât cât ar însemna să se inverseze proporţiile, aici este durerea pentru ţară.

Este foarte bine că se luptă împotriva avortului, este extraordinar că voi existaţi şi vă dedicaţi atât de mult acestui scop. Îmi doresc ca alături de această misiune să vă mai asumaţi una, să ne-o asumăm împreună. Să educăm oamenii în iubire, să comunicăm cu ei în sensul iubirii, să le readucem aminte de valoarea vieţii şi de bucuria de a da o viaţă, de a participa prin ceva la viitor, singurul mod real prin care o fărâmă din noi va exista şi peste veacuri, după cum şi noi purtăm amprenta predecesorilor noştri.

Mulţumesc pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o, aceea de a scrie prefaţa acestei cărţi. Scopul textului meu nu a fost altul decât  de a atinge ceva din locul de unde pleacă totul, din adâncul sufletului.

Îmi doresc nespus ca oamenii să citească această carte, să înţeleagă că planurile malefice se ţes în timp, au răbdare şi nu se lasă până nu distrug ceea ce şi-au propus, pe când faptele bune ţin cel mai adesea de un impuls, o tresărire dintr-un anumit moment, care riscă să se piardă dacă amânăm… 

Dacă citim cartea, înţelegem imediat cum stau lucrurile, însă abia din acel punct mai departe începe urcuşul. Să ni-l asumăm!

Vă îmbrăţişez cu drag, ne vom revedea cândva, cât de curând!

8 decembrie 2014