„Sărbători pentru toţi”: asociaţiile „Studenţi pentru viaţă” şi „Feminism proFamilie” sprijină victimele violenţei domestice printr-un eveniment caritabil cu maestrul Nicolae Voiculeţ şi Ioana Picoş

joi, 18 decembrie 2014

| | |



„În timp ce noi ne pregătim să petrecem cu pace Crăciunul în sânul familiei, sunt mame şi copii care au fost nevoiţi să se smulgă brutal din mediul familial şi să înceapă o nouă viaţă, în care să reînveţe iubirea şi să regăsească pacea de care au atâta nevoie. Poate că aceştia îl aşteaptă cu cea mai mare ardoare pe Moş Crăciun, ca o promisiune a binelui şi iubirii”, se spune într-un comunicat remis presei de filiala din Universitatea Bucureşti a Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă”.

Aceasta, în parteneriat cu Asociaţia Diaconia a Patriarhiei Române, cu sprijinul Universităţii din Bucureşti, al Asociaţiei Feminism proFamilie şi al companiei Artist Party, organizează sâmbătă, 20 decembrie, începând cu orele 19.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, spectacolul caritabil „Sărbători pentru toţi”.

Beneficiarii evenimentului sunt mamele cu copii victime ale violenţei în familie de la Centrul de primire în regim de urgenţă „Patriarh Justinian Marina”.

Spectacolul va fi prezentat de actriţa Ioana Picoş şi va debuta cu participarea extraordinară a artistului Nicolae Voiculeţ, apoi vor urca pe scenă colindătorii de la Asociaţia „Tradiţia Românească” şi Corul de copii al Centrului „Diaconia”.

Moş Crăciun le va împărţi daruri celor aproape 100 de copii de la centru, dar şi tuturor copiilor la eveniment, după ce unii dintre ei vor susţine diverse momente artistice.

Actriţa Ioana Picoş, membră fondatoare a asociaţiei Feminism proFamilie, este profund impresionată de lucrurile care afectează familia, pe care o numeşte „rădăcina fără de care nu poţi avea stabilitate în viaţă”. De aceea, a hotărât să se implice în susţinerea mamelor şi copiilor dezrădăcinaţi, care au fost nevoiţi să facă uriaşul pas de despărţire de ceea ce cândva numeau „acasă”.

Pe lângă muzica de calitate, atmosfera colindelor şi expoziţia cu lucrări ale copiilor, participanţii se vor putea bucura şi de un târg caritabil de prăjituri homemade.

Dacă vă hotărâţi să participaţi, nu veniţi cu mâna goală: faceţi o prăjitură care se poate vinde la târg sau aduceţi donaţii în bani sau rechizite pentru copiii de la centrul „Diaconia”.

Adresa Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti este:
Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, Bucureşti.

Intrarea este liberă.

Pentru mai multe informaţii:

Maria-Antonia Stanc, Preşedinta filalei „Studenţi pentru viaţă” din Universitatea din Bucureşti”
0720.423.954