APOSTOLUL
Fraţilor,
mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la
moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului
şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem
răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul
lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că
întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele
văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie
stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât
toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii;
El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru
toate.
EVANGHELIA
Luca 14, 16-24
Zis-a Domnul
pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a
trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci
totul este acum gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar
fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc
să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi
şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu
pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci,
mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi
uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi,
întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai
este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri
şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul
din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.
Predica PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor
“Dreptmăritori
creştini,
Evanghelia de
astăzi ne vorbeşte despre Cina cea mare, pe care a pregătit-o Stăpânul,
chemându-i mai întâi pe cei aleşi. Aceştia însă, ridicând diferite pretexte şi
refuzând să participe la cină, sau nuntă, după cum este numită ea în textul
paralel de la Sf. Evanghelist Matei 22,1-14, în cele din urmă au fost invitaţi
toţi. Simplă şi uşor de înţeles, pericopa trebuie interpretată pe de o parte
istoric, pe de altă parte alegoric.
Istoric:
Dumnezeu a pregătit poporul ales prin profeţii Săi pentru participarea, în
final, la Cina de taină sau nunta Fiului Său — la nunta mântuitoare a lui Mesia
Hristos. Sub un pretext sau altul, poporul ales însă a respins chemarea la Cină
mântuirii, ba încă L-a răstignit şi L-a ucis pe Mire, pe Fiul împăratului care
făcea nuntă. Pentru aceasta, Dumnezeu a adresat chemarea Sa nu doar celor
aleşi, ci tuturor — iată vocaţia universală a Creştinismului: „Mergeţi, zice,
la drumuri şi la garduri şi siliţi-i pe toţi să intre…” Chemaţi-i, adică, pe
toţi să se mântuiască! Poftiţi-i pe toţi să devină fii ai împăratului care face
nunta Fiului Său! „Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc!”
Şi a trimis a doua oară pe slujitori, ca să aducă meseni şi să plinească toate
locurile.
A intrat însă,
citim în textul paralel menţionat, şi unul care nu era pregătit cu veşmânt de
nuntă. L-a văzut Stăpânul şi l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără
haina de nuntă?” Şi acela a tăcut, ştiindu-se vinovat. Pentru aceasta, a
poruncit slujitorilor Săi să-l lege de mâini şi de picioare şi să-l arunce în
întunericul cel mai dinafară.
Aceasta este
interpretarea istorică, potrivit căreia poporul ales L-a respins pe Dumnezeu,
iar noi, ceilalţi, „Israelul cel nou”, suntem chemaţi indiferent de unde, de pe
la răspântii, de la garduri, din uliţe, popoare păgâne care mai înainte ne
închinăm zeilor şi idolilor, la împărăţia lui Dumnezeu. Însă, nu oricum!…
Pentru ca să nu înţeleagă cineva că în împărăţie sunt luaţi toţi cu de-a valma,
indiferent de „veşmântul faptelor lor” de aceea ne-a adus de faţă prezenţa
unuia care nu avea ce căuta acolo, pentru că nu s-a pregătit nicidecum pentru
aceasta. Pentru ca să nu creadă cineva că în împărăţia lui Dumnezeu este loc
pentru toată lumea, indiferent cum s-ar înfăţişa, de aceea Stăpânul a fost atât
de aspru cu cel ce s-a prezentat „cu indiferenţă” la nuntă.
Alegoric,
pericopa se adresează nouă, credincioşilor de astăzi, pentru că niciodată
Hristos n-a înţeles să facă istorie în Evangheliile Sale. Biblia nu este un
manual de Istorie, ci un „Manual al vieţii” — al vieţii acesteia şi al vieţii
celeilalte, veşnice. Domnul, deci, nefăcând simplă istorie, ni se adresează şi
nouă, tuturor, în pericopa evanghelică de astăzi, cu următoarea învăţătură:
Cu toţii
suntem chemaţi la viaţă în Hristos, la „Nuntă”, sau „Cina de taină” pregătită
de Dumnezeu. Numai că, adeseori, şi noi, ca şi cei din pericopa aceasta,
invocăm diferite pretexte. Unul, zice, şi-a luat ţarină, altul şi-a luat cinci
perechi de boi, iar cel de-al treilea şi-a luat femeie. Toate, pretexte pentru
a nu „cina” împreună cu Dumnezeu.
Ce înseamnă
ţarina? Înseamnă „ţărână” [pământul]! Materialitatea, adică! Unii dintre noi ne
ataşăm prea mult de materie! Ne legăm prea mult de bunurile materiale: de case,
de maşini, de bani, chiar şi de oamenii din jurul nostru, şi de toate celelalte
ce nu ne mai lasă timp pentru a ne ocupa şi de suflet, încât nu mai găsim timp
de a participa duminica şi în sărbători la cina lui Dumnezeu, la Cina de taină
care este întâlnirea cu El, mai cu seamă în Sfânta Împărtăşanie, care se mai
numeşte şi Cina Domnului. Ajungem să fim atât de obsedaţi de lucrurile
materiale încât până şi în timpul rugăciunii, ori când vrem să uităm cu totul
de cele pieritoare, până şi atunci ne trezim că ne gândim tot la ele, lăsând
tot mai puţin loc lui Dumnezeu în sufletul nostru.
Cinci perechi
de boi spune alt invitat că şi-a luat. De ce cinci? Pentru că cinci sunt
simţurile noastre cele trupeşti, cărora le slujim atât de mult, şi prea puţin
ne folosim simţirea spirituală, care ar trebui să stăpânească peste toate
celelalte. Ce simbolizează boii? „Animalitatea”! Iraţionalitatea specifică
animalelor! Purtarea noastră, de multe ori, asemenea lor. Acesta este pretextul
pe care l-a ridicat cel de-al doilea chemat la nuntă.
Cel de-al
treilea a invocat patimile şi plăcerile cele trupeşti. Aşa se tâlcuieşte
„femeia”. Patimile, care nu ne lasă să ne ridicăm cu mintea, cu simţirea şi cu
fiinţa noastră întreagă la Dumnezeu, ţintuindu-ne şi îngreuindu-ne „spre râvna
celor de jos”.
Iată, dragii
mei, trei pretexte cât se poate de „fireşti”, pretexte şi, de fapt, motive care
ne ţin şi pe noi, de multe ori, departe de comuniunea cu Dumnezeu:
Materialitatea gândirii, simţirii şi
trăirii noastre, care abia dacă ne mai permite să-L înţelegem pe Dumnezeu Cel
Spiritual, darămite să-L mai şi slujim cu devotament şi jertfă;
Iraţionalitatea, însemnând mândria, mânia,
lăcomia, ura, răzbunarea şi toate celelalte slăbiciuni care ne fac să ne
comportăm de multe ori nu că oameni raţionali, ci asemenea vieţuitoarelor celor
necuvântătoare, şi
Împătimirea, ca o mare slăbiciune care ne
paşte pe toţi; poftele cele trupeşti şi patimile care ne trag în jos,
împiedicându-ne de a ne înălţa spiritual.
Iată ce ne
învaţă evanghelia de astăzi pe noi, cei care, de multe ori, sub un pretext sau
altul, nu ne facem timp destul pentru Dumnezeu! Duminica şi în sărbători în
general, invocăm fel de fel de pretexte, plecând de la bunurile cele materiale,
de care nu ne mai putem dezlipi, şi de la puţină noastră înţelegere
[iraţionalitatea] că Dumnezeu este Stăpânul lumii şi că până la urmă tot „la
mâna Lui” suntem. Oricâte bunuri ne-am strădui să tot adunăm şi să ne punem
deoparte, care mai de care mai „veşnice”, tot El va rămâne în veac! Evanghelia
de astăzi ne arată, aşadar, că nimic nu trebuie să preţuim şi să iubim mai mult
decât pe Dumnezeu: nici bunurile cele materiale, nici poftele noastre de orice
fel ar fi, nici simţurilor noastre să nu ne lăsăm pradă, ci să ne deprindem mai
mult a simţi cu sufletul din noi — organul simţirii lui Dumnezeu — căci acesta
este veşnic!
Dragii mei,
Viaţa aceasta
se consumă şi se stinge, oricâte bunuri, averi, bucurii ori plăceri ne-am
agonisi, căci vine o vreme când toate acestea se arată a fi deşarte. Pentru
aceasta, Dumnezeu ne cheamă la comuniune sfântă pe toţi cei „de la garduri”, de
la „răspântii”, de pe „uliţe” — adică pe toţi, indiferent de neam, rasă,
poziţie socială ori pregătire intelectuală. Trimite slugile Sale după noi —
adică pe îngerii păzitori şi pe sfinţii Săi, pentru a ne atrage atenţia să ne
facem datoria de buni creştini. Încă şi pe preoţii Săi i-a rânduit ca să ne
arate calea cea bună care duce la El! Şi, tuturor deopotrivă ne adresează
chemarea şi pe toţi ne invită! Atenţie însă, nu oricum! Cel care a îndrăznit să
se înfăţişeze înaintea Stăpânului Său „oricum”, a fost scos afară cu
neaşteptată dreptate şi în pofida apelativului de „prietene”. Aşa nu avem ce
căuta acolo! În împărăţia lui Dumnezeu nu se intra cu pretextele pe care le-au
ridicat cei nerecunoscători, şi nici în „veşmântul” celui respins.
Chemarea
evangheliei de astăzi este, prin urmare, să venim la Cina lui Dumnezeu. Să
lăsăm pretextele! Să lăsăm scuzele care ne fac să tot amânăm pocăinţă,
întâlnirea cu El, Spovedania, Împărtăşania mai cu seamă — care este Cina
Domnului — şi toate celelalte fapte bune care ne fac vrednici să îmbrăcăm
veşmânt ales de nuntă. Altfel, evanghelia de astăzi, pe cât este de generoasă,
chemându-i pe toţi, pe atât se arată de aspră cu cei ce îmbracă „veşmânt străin
de Dumnezeu”.
Să îmbrăcăm,
deci, „veşmânt plăcut Domnului”, pe care l-a şi pretins Stăpânul din
evanghelie, şi în acest veşmânt să ne înfăţişăm înaintea Lui în duminici, în
sărbători, în clipele noastre de rugăciune şi în orice moment de fapt, slujind
lui Dumnezeu cu tot sufletul nostru şi nelăsându-ne corupţi nici de
materialitate, nici de iraţionalitate şi nici de întunericul poftelor şi al
plăcerilor care ne pervertesc şi ne îndepărtează de la comuniunea cu El. Să ne
cucerim acest veşmânt al faptelor bune, al dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă
de cei din jurul nostru, că în felul acesta să nu fim alungaţi de la nuntă, ci
să fim primiţi şi rânduiţi în împărăţia Lui la loc de cinste, în comuniune cu El,
Amin”.
(din: †
Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Predici la Duminicile de peste
an, Slatina, 2011)
Sursă: Cuvânt ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu