Să ştii că dacă
mintea ta înclină spre a-i urmări pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta
e un semn de mândrie.
Ia seamă la
tine însuţi. Cercetează-te pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul
deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui
Dumnezeu şi prin aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine
o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smereşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu
se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va
veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul
se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace şi străpungere (a
inimii), şi atunci tot răul va trece şi toate gândurile se vor depărta. Ţine însă
şi pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi din nou în păcat.
Când vede că
sufletul nu s-a întărit încă în smerenie, Domnul îi retrage harul. Dar tu nu-ţi
pierde curajul pentru aceasta: harul este în tine, dar ascuns. Obişnuieşte-te să
tai gândurile de îndată ce se ivesc. Dacă însă uiţi şi nu le depărtezi de îndată,
atunci adu pocăinţa. Sileşte-te ca aceasta să ajungă o obişnuinţă. Sufletul are
obişnuinţe: cum s-a obişnuit, aşa va lucra apoi toată viaţa.
Omul bun are gânduri
bune, omul rău are gânduri rele; dar fiecare trebuie să înveţe să lupte cu gândurile
şi din rele să le facă bune. Acesta e semnul unui suflet experimentat.
Vei întreba,
poate: Cum se face aceasta? În chipul următor: Aşa cum omul viu simte când îi
este frig sau cald, aşa şi cel ce a cunoscut din experienţă pe Duhul Sfânt
simte când în sufletul lui este harul şi când se apropie duhurile rele.
Domnul dă
sufletului înţelegere să cunoască venirea Lui, să-L iubească şi să facă voia
Lui. Tot aşa, sufletul cunoaşte şi gândurile care vin de la vrăjmaşul nu după înfăţişarea
lor din afară, ci după lucrarea lor asupra sufletului. Aceasta se cunoaşte prin
experienţă; dar pe cel ce n-are experienţă vrăjmaşii îl amăgesc uşor.
Vrăjmaşii au căzut
din mândrie şi, ca să ne atragă şi pe noi, ne aduc gânduri de laudă. Şi dacă
sufletul primeşte laudele, harul îl părăseşte până când sufletul se va smeri. Şi
aşa, toată viaţa sa învaţă omul smerenia lui Hristos şi, până când nu o va fi învăţat,
sufletul nu cunoaşte odihnă de la gânduri şi nu se poate ruga cu mintea curată.
0 comments:
Trimiteți un comentariu