Interviu realizat de diac. George ANICULOAIE, 26 iulie 2012
Nici la psiholog, nici la duhovnic nu poţi
să vorbeşti cu indulgenţă despre tine, trebuie să vorbeşti cu adevăr, spune în
interviul acordat ziarului nostru psihologul Mihaela Sahlean.
Psihologul poate lucra împreună cu preotul,
pentru că şi el face parte din comunitatea creştină, mai spune terapeutul, care
recunoaşte că cere sfatul duhovnicului mult mai des decât al psihologului.
Pornind de
la faptul că pentru un creştin sensul în viaţă este Dumnezeu, vă rugăm să ne
spuneţi ce semnifică sensul în viaţă din punctul de vedere al unui psiholog.
Are legătură cu
ceea ce defineşte traiectoria pe care poţi să o ai în viaţă, drumul care te
duce către ceva, dar pentru a ajunge la destinaţie contează foarte mult cum ne
alegem drumul, dacă ştim ce înseamnă acest drum şi dacă ne-am putut defini unul
sau mai multe obiective în viaţă.
Este foarte important să ne supraveghem propriile gânduri, să le observăm,
să le monitorizăm, pentru că identificarea gândurilor noastre chiar este
importantă. Sunt foarte multe persoane care operează cu etichete mentale sau cu
tipare reactive. Ele îngustează foarte mult realitatea. Gândirea prefabricată
nu este o gândire creativă. Din cauza ei se pierde foarte mult din ceea ce
realitatea oferă.
Şi atunci, din punctul de vedere al psihologului, sensul nostru nu este
către Dumnezeu, ci spre ceea ce gândim?
Eu nu văd psihologia desprinsă de religie, deşi sunt psihologi care văd
psihologia strictamente ca ştiinţă. Eu consider că toate ştiinţele, câte există
în lume şi câte vor mai putea să apară, adunate, sunt sub Dumnezeu. Ele au
apărut cu îngăduinţa lui Dumnezeu, nu pot fi desprinse de El.
Între psihologie şi religia ortodoxă există părţi comune. De exemplu, la
Taina Spovedaniei creştinul vine şi spune preotului tot ce are pe suflet. Şi în
psihoterapie pacientul vine şi spune psihoterapeutului ceea ce are pe
conştiinţă, lucruri din cauza cărora nu mai are linişte sau nu-şi mai regăseşte
liniştea. Greşeli, vinovăţii pe care consideră că le-a făcut, aspecte ale vieţii
pe care nu le poate înţelege ori propriul comportament pe care nu-l poate
înţelege în multe din circumstanţe. Toate lucrurile acestea se discută la
terapie, se analizează. Terapeutul, psihologul ajută, însă nu se poate suplini
părintelui duhovnic.
Pentru că părintele duhovnic şi vindecă...
Sunt vindecări diferite. Ca terapeut ajuţi mult pacientul să se înţeleagă
pe sine, cu mecanismele lui, cu gândirea lui, cu simţirea lui. Trebuie să ai
acele iluminări în care să îţi dai seama unde ai greşit. Prima condiţie este să
recunoşti că ai o problemă, că conştientizezi asta, şi după aceea să o rezolvi.
Nu poţi să rezolvi ceea ce nu conştientizezi că ai.
Aşa e şi cu păcatul, dacă nu îl recunoşti, nu îl spui la spovedanie.
Da, la fel. Sunt credincioşi care au tendinţa să spună 10% din păcatele
lor. Nu îşi fac lor bine în felul acesta. Această negare a păcatului, şi nu
prin uitare din cauza unei boli (amnezie, Alzheimer), ci prin uitare cu bună
ştiinţă, este un păcat în plus. La fel şi în psihoterapie. Dacă tu consideri că
ai făcut numai lucruri bune, dar multiple probleme se ţin de tine, de fapt nu
te-ai uitat corect în trecut, de fapt nu te-ai autoanalizat corect. Nu te poţi
analiza cu indulgenţă, nu poţi nici aici şi nici la spovedanie să vorbeşti cu
indulgenţă despre tine, trebuie să vorbeşti cu adevăr. Valoarea adevărului
există şi în spoveda-nie, şi în psihoterapie. Nu poţi progresa altfel. Cu
minciuna nu poţi merge înainte, baţi pasul pe loc sau chiar mergi în urmă, regresezi,
nu progresezi.
Preotul şi psihologul nu sunt în opoziţie
Cred că aţi primit sfatul unui psiholog, şi cred că şi al unui duhovnic.
Sfatul duhovnicului îl primesc mult mai des, pentru că îl caut mai des.
Din experienţa dumneavoastră, care este graniţa dintre psihologie şi
duhovnicie?
Sunt două compartimente diferite, care nu se află în conflict. Vorbim
într-o parte de un accent pe psihic, şi în cealaltă parte de un accent pe
suflet. Psihicul şi sufletul sunt două entităţi fără legătură. Ambele ne cer un
efort de introspecţie. Dacă am face o operaţie de neurochirurgie unui om, nu o
să găsim psihicul niciodată. Nici dacă facem o operaţie pe inimă, nu o să găsim
sufletul. Deci şi psihoterapia, şi duhovnicia lucrează cu ceva invizibil, însă
care este simţibil, dacă mă pot exprima astfel. Dacă nu-l vedem în momentul
acesta pe Dumnezeu lângă noi, nu înseamnă că nu există.
Cum poate să-l ajute pe un creştin psihologul?
Psihologul poate lucra împreună cu preotul, pentru că şi el face parte din
comunitatea creştină, sau cel puţin ar trebui. M-a ajutat Dumnezeu să am
pacienţi care, chiar dacă au avut o deschidere mai mică spre religie, după mai
multe şedinţe, am constatat că şi-au deschis calea mai mult spre Dumnezeu.
Un om care merge la psiholog se poate spovedi mai uşor şi mai bine decât
unul care nu merge la psiholog?
Cred că un om care merge la psiholog deja şi-a depăşit o limită în a vorbi
despre problemele lui, şi atunci poate reuşeşte mai uşor să ajungă la duhovnic.
Pe de altă parte, şi enoriaşul care vine şi vorbeşte cu duhovicul şi-a depăşit
nişte limite. Şi atunci, dacă el constată că are nişte probleme în plan psihic,
va vorbi uşor despre ele şi la psiholog. De aceea spun că nu le văd în opoziţie
sub nici o formă. Şi nu întâmplător v-am spus că ambele se ocupă de aspecte
practic invizibile, mintea şi sufletul. Mintea şi sufletul nu sunt palpabile,
dar ele sunt foarte vii. Un om nu suferă din cauza creierului mai mare sau mai
mic, dar poate să aibă o depresie. Nici dacă are inima mai mică sau mare nu
suferă, dar sufletul lui poate să plângă.
Psihologia nu anulează credinţa
Ce boli se pot trata doar la psiholog?
Sunt anumite derapaje în planul psihic care au neapărat nevoie de
intervenţia psihoterapeutului. Adică anumite depresii foarte puternice unde
este nevoie şi de psihoterapie, dar şi de medicaţie, care este prescrisă tot
pentru ajutorul omului. Însă ea nu anulează credinţa. Medicamentele toate sunt
făcute să uşureze, să simplifice, să reducă partea de boală, pentru ca persoana
să ajungă mai repede la sănătate. Deci nu orice se poate substitui oricând şi
oricum, dar credinţa trebuie să-l însoţească pe om permanent.
Aşadar, rolul psihologului este esenţial?
Da. De asemenea, şi
rolul părintelui duhovnic, şi relaţia calitativ bună pe care enoriaşul trebuie
să o aibă cu el sunt foarte importante.
Sursă: ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu