„Mi s-au umplut ochii de lacrimi când i-au aruncat corpul într-un container”-mărturia unui student la medicină devenit pro-viață

vineri, 15 noiembrie 2013

| | |
Avortul  devine ceva foarte real atunci când este văzut
 şi nu considerat doar o dezbatere morală sau politică. 

de Sarah Terzo, 14 octombrie 2013 
 

Cu ceva timp în urmă, am primit această mărturie de la un student la medicină care a preferat să nu-și dea numele. Tocmai fusese martorul unui avort ca parte a trainingului. Foarte tulburat, voia să spună cuiva despre experiența trăită. Era bântuit de ceea ce văzuse. 

Studentul mărturisește că înainte de a fi martorul avortului era în tabăra activiştilor  pro-avort: 

„Pentru început, trebuie să mărturisesc că până ieri, 2 iulie 2004, susţineam cu hotărâre avortul. Sunt student la medicină şi fiind foarte axat pe cele ştiinţifice am înţeles că masa de celule ce formează corpul fetal  în uter este adesea incapabilă de supravieţuire înainte de împlinirea celor 24 de săptămâni. De asemenea, sunt uşor liberal şi credeam că fiecare femeie ar trebui să aibă dreptul de a alege ce să facă cu propriul corp şi cu cel care creşte înăuntrul ei.”

Studentul auzise de sloganurile mişcării pro-avort dar luase acele informaţii ca atare, crezând că fătul este „o masă de celule” şi nu o fiinţă umană autonomă. Credea că o femeie „are dreptul asupra propriului corp” şi nu empatiza cu micuţul dinlăuntrul ei. Nu credea în firea umană a copilului ori în dreptul său de a trăi. 

Apoi a avut şansa de a vedea procedura unui avort. Datorită ideilor lui pro-alegere, nu se aştepta să fie tulburat de orice ar fi văzut:  

„Vara aceasta am fost acceptat într-un program pre-medical în oraşul New York, în cadrul căruia ni se permitea să observăm doctorii la muncă şi să vedem tot felul  de proceduri medicale. Când mi s-a oferit şansa de a vedea un avort, n-am şovăit în a accepta oferta. Era ceva nou, provocator şi palpitant, ceva ce nu mai văzusem niciodată.” 

Apoi descrie exact la ce fusese martor în sala de operaţie: 

„Când am intrat în sala de operaţie, aceasta părea ca oricare alta în care mai fusesem. Pe masa din faţa mea am văzut o femeie cu picioarele în sus, de parcă era gata să nască, deşi era anesteziată. Lângă ea era o tablă de instrumente pentru avort şi o maşină pentru aspirarea ţesuturilor fetale din uter. Doctorii şi-au îmbrăcat halatele, şi-au pus măştile, iar procedura a început. Cervixul era ţinut deschis cu un instrument metalic dur, iar un tub mare şi transparent a fost băgat în interiorul femeii. În numai câteva secunde motorul maşinii a fost pornit iar sânge, ţesut şi mici organe au fost scose din locul lor printr-un filtru. Un minut mai târziu, maşina s-a oprit dintr-o dată. Tubul a fost pus deoparte. Lipit de capătul său era un corp mic şi un cap ataşat anapoda de el. Coastele erau deja formate, având o piele subţire ce le acoperea, ochii erau și ei formați, iar organele interne începuseră să funcţioneze. Inimioara fetusului, care era în mod clar un băieţel, tocmai se oprise pentru totdeauna. Filtrul maşinii a fost deschis iar mânuţele şi picioruşele ce fuseseră sfâşiate de pe fetus au fost analizate. Degetele de la mâini şi picioare aveau începuturi de unghie. Doctorii, mândri de munca lor, au reasamblat corpul pentru a mi-l arata. Ochii mi s-au umplut de lacrimi atunci când au luat copilaşul de pe masă şi i-au aruncat corpul într-un container pentru a scăpa de el. 

De vreme ce acest avort s-a făcut prin aspirare, bebeluşul trebuie să fi avut mai puţin de 13-14 săptămâni, dar totuşi era destul de mare pentru ca natura sa umană să fie evidentă. 

Avorturile din trimestrul al doilea sunt făcute de obicei prin dilatare şi aspirare, o procedură în care forcepsul este folosit pentru a sfâşia copilul, mai degrabă decât prin aspirare.”

Studentul a fost bântuit de ceea ce a văzut:  

„De ieri de la ora 10 şi jumătate, n-am mai putut să mă mai gândesc la nimic altceva în afară de ce s-ar fi putut alege de acel băieţel. Nu cred că oamenii îşi dau seama de ce este de fapt un avort până nu-l văd dus la îndeplinire. Am fost chinuit de imaginile astea, atât de reale şi de aievea.. şi n-am fost decât un martor. 

N-o să mai fiu pro-avort niciodată şi niciodată n-o să mai sprijin uciderea vreunei fiinţe umane, indiferent de stadiul lor în viaţă.” 

Spre deosebire de marea majoritate a avorturilor, acest copil a fost deplâns. Cineva a simţit tristeţe şi oroare la moartea sa. Mii de bebeluşi ca el sunt aspiraţi din uterul mamei lor în fiecare zi. Ei sunt respinşi de mamele lor şi văzuţi drept gunoi medical de către ucigaşii lor. Societatea permite ca aceşti copii să moară în tăcere, fără vreo recunoaştere sau confirmare a umanităţii lor. Acest băieţel nu va avea niciodată un nume. Nu va inspiră niciodată o gură de aer, nu va mângâia niciodată un câine, nu va privi nicidata un apus de soare, nu va merge niciodată pe o bicicletă. Nu va trăi niciodată acele lucruri cărora  tu şi eu nu le acordăm vreo prea mare însemnătate. Dar poate că acest copil nu a murit întru totul în zadar. Moartea sa tragică i-a arătat adevărul acestui om tânăr. Iar voi cei care citiţi acest articol acum ştiţi despre moartea acestui copilaş. 

Poate că povestea acestui copil nefericit vă poate determina să fiţi mai activi în mişcarea pro-viață. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face, chiar de pe calculatorul vostru. Împărtăşiţi acest articol pe Facebook. Înscrieţi-vă pe o listă de mailuri a unui grup pro-viață. Donaţi bani către o organizaţie pro-viață sau un centru care se ocupă de criza de sarcină. Fiecare mic ajutor contează. Fiți pro-viață. Vorbiţi cu cei dragi despre avort. Împărtăşiţi cu ei articole pro-viață. Fiţi răbdători şi înţelegători. Fiţi buni, respectuoşi, dar mai presus de toate, fiţi activi.  

Faceţi ceva!
 
Sursă: LiveActionNews 

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi
 
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com