Starețul Tadei / Sensul vieţii (6)

​

Întreaga viaţă m-a chinuit gândul: Care este rostul vieţii?, m-am întrebat unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul? Slavă lui Dumnezeu, în viaţa Sfântului Serafim din Sarov, sfântul ne lămureşte că ţelul vieţii este întoarcerea în braţele Tatălui nostru Ceresc, ca noi oamenii, aici pe pământ, călăuziţi de Duhul Sfânt, să fim asemenea îngerilor din ceruri.

Pentru că sântem copii ai unor părinţi căzuţi, ne este mai lesne să ne abatem de la calea cea dreaptă decât să ne lepădăm de numeroasele noastre fapte viclene pe care le-am săvârşit de-a lungul vieţii, în sânul familiei noastre. Deşi noi suntem copie a părinţilor noştri, care nu au fost desăvârşiţi şi nici vrednici să ne ofere ce este mai frumos, totuşi am văzut de la ei şi mai târziu, în viaţă, multe nedreptăţi şi am îndurat multe dureri ale inimii. De aceea, toţi tânjim după desăvârşire şi dorim să aflăm care este scopul vieţii acesteia. 

Descoperim acest lucru treptat, după cum ne spun Sfinţii Părinţi: „Treptat creşte în noi credinţa.” Unul dintre Sfinţii Părinţi spune chiar: “Credinţa mea din anii tinereţii, faţă de cea pe care o am acum, la bătrâneţe, era curată necredinţă.” 

Credinţa noastră creşte treptat şi, când se întăreşte în Domnul, se face puternică şi tare. Astăzi se întâmplă multe în lume. Am auzit multe despre protestanţi. Ei au căzut de la biserica apuseană şi nu s-au unit niciodată cu Biserica răsăritului, introducând multe inovaţii în credinţa lor. Protestanţii se chinuie şi se roagă, au dezvoltat un misionarism mai aprig decât biserica romano-catolică, dar nu sunt conştienţi şi nici nu ştiu că sunt sub stăpânirea duhurilor din văzduhuri. Toţi cei pe care protestanţii îi aduc la creştinism sunt cuprinşi de o putere rea, intră de îndată sub stăpânirea a multe duhuri. 

Apostolul spune: „Ce folos este, fraţii mei, de ar zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are?” (Iacov 2:14; cf. şi 2:18). Şi satana crede şi se cutremură, dar se împotriveşte.

Mulţi aici pe pământ se socotesc pe sine a fi necredincioşi, dar dacă stăm să cugetăm mai bine la noi înşine, vom vedea că nu se află nici o fiinţă cugetătoare pe pământ a cărei inimă să nu tânjească după viaţa şi dragostea desăvârşită. Dragostea desăvârşită nu cade niciodată, rămâne veşnic. Inimile noastre, ale tuturor, năzuiesc spre binele desăvârşit, după pacea desăvârşită, de fapt, inima noastră, a tuturor, tânjeşte după Dumnezeu. Dumnezeu este viaţă, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este pace, Dumnezeu este bucurie.

(Starețul Tadei – Cum îți sunt gândurile, așa îți este viața, Editura Predania)