Întreaga viaţă m-a chinuit gândul: Care este rostul vieţii?, m-am întrebat
unde duce această viaţă. Să fie oare spre bogăţia materială pe care omul se
trudeşte atât să o agonisească, să mănânce şi să bea, oare asta să fie totul? Slavă
lui Dumnezeu, în viaţa Sfântului Serafim din Sarov, sfântul ne lămureşte că
ţelul vieţii este întoarcerea în braţele Tatălui nostru Ceresc, ca noi oamenii,
aici pe pământ, călăuziţi de Duhul Sfânt, să fim asemenea îngerilor din ceruri.
Pentru că sântem
copii ai unor părinţi căzuţi, ne este mai lesne să ne abatem de la calea cea
dreaptă decât să ne lepădăm de numeroasele noastre fapte viclene pe care le-am
săvârşit de-a lungul vieţii, în sânul familiei noastre. Deşi noi suntem copie a
părinţilor noştri, care nu au fost desăvârşiţi şi nici vrednici să ne ofere ce
este mai frumos, totuşi am văzut de la ei şi mai târziu, în viaţă, multe
nedreptăţi şi am îndurat multe dureri ale inimii. De aceea, toţi tânjim după
desăvârşire şi dorim să aflăm care este scopul vieţii acesteia.
Descoperim
acest lucru treptat, după cum ne spun Sfinţii Părinţi: „Treptat creşte în noi
credinţa.” Unul dintre Sfinţii Părinţi spune chiar: “Credinţa mea din anii
tinereţii, faţă de cea pe care o am acum, la bătrâneţe, era curată necredinţă.”
Credinţa noastră creşte treptat şi, când se întăreşte în Domnul, se face
puternică şi tare. Astăzi se întâmplă multe în lume.
Am auzit multe despre protestanţi. Ei au căzut de la biserica apuseană şi nu
s-au unit niciodată cu Biserica răsăritului, introducând multe inovaţii în
credinţa lor. Protestanţii se chinuie şi se roagă, au dezvoltat un misionarism
mai aprig decât biserica romano-catolică, dar nu sunt conştienţi şi nici nu
ştiu că sunt sub stăpânirea duhurilor din văzduhuri. Toţi cei pe care
protestanţii îi aduc la creştinism sunt cuprinşi de o putere rea, intră de
îndată sub stăpânirea a multe duhuri.
Apostolul spune: „Ce folos este, fraţii
mei, de ar zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are?” (Iacov 2:14; cf. şi
2:18). Şi satana crede şi se cutremură, dar se împotriveşte.
Mulţi aici pe
pământ se socotesc pe sine a fi necredincioşi, dar dacă stăm să cugetăm mai
bine la noi înşine, vom vedea că nu se află nici o fiinţă cugetătoare pe pământ
a cărei inimă să nu tânjească după viaţa şi dragostea desăvârşită. Dragostea
desăvârşită nu cade niciodată, rămâne veşnic. Inimile noastre, ale tuturor,
năzuiesc spre binele desăvârşit, după pacea desăvârşită, de fapt, inima
noastră, a tuturor, tânjeşte după Dumnezeu. Dumnezeu este viaţă, Dumnezeu este
dragoste, Dumnezeu este pace, Dumnezeu este bucurie.
0 comments:
Trimiteți un comentariu