de Dale O'Leary, 6 februarie, 2013
În luna ianuarie 2013, New York Times a publicat un articol cu privire la
cea mai recentă expansiune a identităţii sexuale în rândul studenţilor din
cadrul unor universităţi din Statele Unite. Ei promovează o nouă identitate
sexuală ce neagă orice realitate.
Conform acestor studenţi, care par să nu aibă nimic mai bun de făcut decât
să se reinventeze, categoria sexuală LGBT (lesbiene, gay, bisexuali,
transexuali) nu mai este suficient de cuprinzătoare.
„Generaţia LGBTQIA”
doreşte recunoaşterea şi a altor categorii sexuale cum ar fi cei cu înclinaţii „queer”,
intersexuale şi asexuale. Conform publicaţiei New York Times, această listă nu
este nici pe departe completă, fiind permanend adăugită, pe măsură ce studenţii
„trec dincolo de statutul binar bărbat / femeie”, heterosexual / homosexual şi
resping normalitatea.
Majoritatea
oamenilor nu sunt la curent cu incursiunile teoriei de gen – ideologie care a
dat naştere „Generaţiei LBGTQIA” – sau cu pericolele pe care le aceasta le
implică. Confuzia se datorează în parte faptului
că există mai multe teorii diferite despre gen, fiecare dintre acestea fiind
bazată pe o înţelegere greşită a fiinţei umane. Există diverse teorii –
perspectiva de gen, identitatea şi expresia de gen, inversiunea de sexe – care
nu au o logică solidă şi sunt într-o continuă schimbare, dând astfel o sarcină
grea celor ce încearcă să le critice.
Termenul de „gen” a devenit omniprezent. Formularele pe care le completăm
în mod curent şi care anterior ne cereau să precizăm care este sexul nostru,
acum solicitată genul nostru. Cei mai mulţi oameni au presupus că „gen”
reprezintă doar un sinonim decent pentru cuvântul sex, fiind de preferat din
moment ce cuvântul sex are şi un alt înţeles, şi anume, de a defini actul
sexual. Însă cei care impun folosirea cuvântul „gen”, nu o fac din motive de
maniere, termenii gen şi sex nefiind pentru ei sinonimi.
În trecut, cuvântul sex se referea la tot ceea ce însemna să fii bărbat sau
femeie, iar cuvântul gen era un termen gramatical – unele cuvinte aveau gen –
masculin, feminin sau neutru. Cu toate astea, în anii ’50, John Money, unul
dintre angajaţii Universităţii Johns Hopkin, a promovat ideea că identitatea
sexuală ar putea fi defalcată în elementele sale constitutive: ADN, hormoni,
organe sexuale interne şi externe – şi gen, adică sexul cu care se identifica
fiecare persoană. Acesta a susţinut că o persoană ar putea avea un singur sex
din punct de vedere fizic, dar s-ar putea identifica cu celălalt. Money a
promovat aşa-zisele operaţii de schimbare de sex, prin care bărbaţi ce credeau
că posedă mintea unei femei, au fost modificaţi chirugical astfel încât să se
asemene cu o femeie. Atunci când dr. Paul McHugh a preluat conducerea
universităţii, acesta a solicitat un studiu privind rezultatul acestor
presupuse modificări de sex şi, constatând că acestea nu se aflau în
concordanţă cu psihopatologia clienţilor, a întrerupt practica. Din păcate, au
existat alte spitale care au continuat să efectueze aceaste operaţii mutilante.
Money a venit şi cu ideea că dacă un băiat s-ar naşte cu organele genitale
deformate, acesta ar putea fi castrat şi crescut ca o fată, iar el nu ar
observa niciodată diferenţa. Cu alte cuvinte, senzaţia de a fi bărbat sau
femeie ar fi fabricată din punct de vedere social, în funcţie de cum ne
tratează cei din jur. Cu toate acestea, studiile efectuate pe aceşti băieţi
crescuţi ca şi o fată au revelat faptul că mulţi dintre ei au respins
modificarea şi au cerut dreptul de a trăi ca şi bărbaţi, chiar şi fără organe
genitale intacte. În 2006, cartea „As nature Made Him”, scrisă de John
Colapinto, l-a dat în vileag pe Money, ca fiind escrocul ce a mascat eşecul
celui mai renumit caz al său şi care a făcut abuz de băieţii care i-au fost
aduşi pentru a fi ajutaţi.
În continuare, acest articol descrie unele din principalele evoluţii ale
teoriei de gen.
Integrarea
perspectivei de gen
Cu toate astea, înainte ca teoriile lui Money să fie discreditate în mod
public, feministele de influenţă marxistă au combinat conceptul său de gen
(roluri construite social), cu ideea că întreaga istorie este o istorie a
luptei de clasă. Conform teoriei acestora, cea dintâi luptă de clasa a avut loc
între bărbaţi şi femei, femeile fiind întâia clasă asuprita. Presupunând că
Money ar fi avut dreptate, iar diferenţa dintre bărbaţi şi femei nu ar fi ceva
natural, ci rezultatul unor roluri de gen construite social şi impuse de un
sistem patriarhal opresiv, atunci metoda de a anula oprimarea femeilor ar fi de
a elimina toate diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Acest lucru s-ar putea
realiza prin adoptarea unei perspective de gen care cere ca orice recunoaştere
socială a diferenţei dintre bărbaţi şi femei să fie eradicată şi să se impună
norme ca bărbaţii şi femeile să participe la orice activitate socială în număr
egal din punct de vedere statistic şi să beneficieze, tot statistic vorbind, de
egalitate de putere şi de recunoaştere. Orice deviere de la o egalitate
statistică absolută ar fi privită ca o dovadă de discriminare sexuală.
Deşi egalitatea drepturilor, tratamentul egal în temeiul legii, egalitatea
de şanse, învăţământul egal, şi accesul egal la bunurile sociale sunt obiective
admirabile, bărbaţii şi femeile se deosebesc. Dacă li se permite să acţioneze
în mod voluntar, aceştia nu vor ajunge la o egalitate absolută. Fiindu-le dată
libertatea, un anumit procent din femei vor alege maternitatea ca prima vocaţie,
fie părăsind câmpul muncii pentru a se dedica copiilor lor, fie prin alegerea
unui loc de muncă care să le permită să petreacă mai mult timp cu familia.
Astfel, vor exista mai puţine femei cu munca remunerată, iar procentul acelora
care vor munci vor efectua mai puţine ore în domenii mai puţin solicitate şi,
per total, vor primi salarii mai mici. Feministele de gen sunt conştiente de
acest lucru şi au făcut presiuni asupra guvernului să instituie politici care
ar obliga femeile să iasă din casă şi să se alăture forţei de muncă. În spatele
perspectivei de gen există politici anti-maternale care se opun în mod
fundamental femeii, copilului, şi familiei.
Feminismul de gen a fost puternic influenţat de femeile implicate în
relaţii de acelaşi sex. Negarea diferenţelor naturale între bărbaţi şi femei
redefineşte căsătoria pentru a include cuplurile de acelaşi gen şi pentru a
susţine adopţia de către acest tip de cupluri. Dacă, precum susţin radicalii,
toate discrepanţele între bărbaţi şi femei sunt construcţii artificiale, impuse
de o societate patriarhală opresiva, atunci de ce ar trebui ca relaţiile
homosexuale să fie tratate diferit? Totuşi, din moment ce bărbaţii diferă de
femei, maternitatea este fundamental diferită de paternitate, copiii au nevoie
de o mamă şi de un tată, atunci există o mulţime de motive pentru a favoriza
căsătoria între un bărbat şi o femeie.
Expresia genului şi
identitatea sexuală
De curând, aceia care cer noi drepturi legate de gen au pus presiune asupra
guvernului să adauge noi concepte precum „identitatea de gen” şi „expresia
genului” la legile împotriva discriminării. Aceştia afirmă că deşi sexul este
„atribuit” unui copil în urma observării organelor sale genitale, unii oameni
nu acceptă această clasificare. De exemplu, un bărbat din punct de vedere
biologic poate susţine că, deşi deţine corpul unui bărbat, crede că dispune de
creierul unei femei. Acesta ar putea dori ca trupul său să fie modificat
chirurgical pentru a se asemăna cu cel al unei femei, sau pur şi simplu să se
îmbrace ca o femeie. El ar putea cere ca certificatul său de naştere şi alte
documente să fie modificate şi să i se permită să se căsătorească cu un bărbat.
Însă lucrurile sunt mult mai complicate decât atât. Unii bărbaţi care au
suferit intervenţii chirurgicale pentru a semăna cu o femeie simt încă atracţie
faţă de femei şi susţin că sunt lesbiene. Unii „transsexuali” ar putea dori să
fie acceptaţi drept „sexul opus” chiar şi fără modificări chirurgicale.
În trecut, persoanele care doreau să fie, sau care chiar credeau că aparţin
celuilalt sex, sau care respingeau îmbrăcămintea sau punctele de interes ale
propriului sex şi le adoptau pe cele ale sexului opus, se presupunea că
sufereau de tulburări ale identităţii de gen (Gender Identity Disorder). De
curând, această denumire a fost înlăturată de Asociaţia Americană de Psihiatrie
în favoarea „disforiei de gen”, care reflectă ideea că nu e nimic în neregulă
cu dorinţa de a fi genul opus, atâta timp cât acest fapt nu te face nefericit,
iar dacă refuzul societăţii de a pretinde că aparţii sexului opus te face
nefericit, atunci societatea trebuie să se schimbe. Includerea conceptelor de
identitate de gen şi limbajul de expresie în legile împotriva discriminării ar
interzice oamenilor, în mod esenţial, să refuze a pretinde că unii oameni şi-au
schimbat sexul.
În timp ce feministele de gen au luptat pentru a elimina tot ceea ce ele
considerau a fi un stereotip, transsexualii adoptă adesea un stil vestimentar
şi comportamental care reflectă concepte stereotipice limitate, aproape caricaturale,
a ceea ce înseamnă a fi bărbat sau o femeie. Unii dintre aceia care trec prin
aşa-zise schimbări de sex încearcă să îşi şteargă trecutul şi pretind că au
întruchipat dintotdeauna sexul pe care l-au dorit. Totuşi, multora le este greu
să menţină această continuă amăgire. Respingerea realităţii identităţii sexuale
de către o persoană şi căutarea unei operaţii mutilante este semnul unei grave
tulburări psihologice. A accepta ideea unei schimbări de sex nu e nici o
binefacere, nici o necesitate.
Statutul de „GenderQueer”
Concepţia de „GenderQueer” reprezintă o ideologie bazată pe o răzvrătire
împotriva tuturor restricţiilor cu privire la identitate, comportament, şi
activitate sexuală. Comunitatea GenderQueer cere dreptul de a se afişa ca bărbat,
femeie sau fără gen, de a-şi schimba identitatea în orice moment şi de a face
sex cu persoane de orice gen. Conform lui Riki Wilchins, autoarea cărţii „GenderQueer:
Voices from beyond the sexual binary”, (GenderQueer: Vocea de dincolo de
dualismul sexual), „Genul este noua frontieră: zona în care te poţi răzvrăti,
poţi crea o nouă individualitate şi unicitate, sfida normele sociale cele
vechi, expirate şi depăşite şi, bineînţeles, poţi aduce pe părinţi şi diverse
alte personaje autoritare, în mod ocazional, în pragul nebuniei.” Conform
articolului din New York Times citat mai devreme, universităţile progresiste
alimentează această rebeliune. De exemplu, Jack (născut Judith) Halberstam, profesor
transsexual din cadrul Universităţii din California de Sud, este autorul cărţii
„Gaga Feminism: Sex, Gender, and the End of Normal”. Societatea nu este obligată să încurajeze o astfel de rebeliune împotriva
realităţii.
Orientarea sexuală
Deşi cei ce susţin teoria de gen insistă că identitatea de gen diferă de
orientarea sexuală, cele două concepte sunt legate între ele. Orientarea
sexuală descrie persoanele în funcţie de cei de care sunt atrase – propriul
sex, sexul opus, sau ambele (bisexuali). Persoanele ce simt atracţie faţă de
acelaşi sex (SSA) sunt cei mai făţişi purtători de cuvânt ale diferitelor
teorii de gen. Multe din persoanele SSA, însă nu toate, au suferit de tulburări
de identitate sexuală în copilărie, şi multe continuă să imite sexul opus în
materie de îmbrăcăminte sau comportament. Aceştia sunt de părere că au fost discriminaţi pentru că nu s-au conformat
normelor sexuale. De asemenea, ei se opun
„heteronormalităţii” – convingerea că heterosexualitatea este norma standard,
iar orice altă combinaţie este anormală.
O mică parte din persoanele cu atracţii homosexuale decid să se supună unei
aşa-zise operaţii de schimbare de sex. De exemplu, din ce în ce mai multe femei
ce se autoidentifică cu bărbaţii, implicate în relaţii de acelaşi sex, au optat
pentru operaţii de îndepărtare a sânilor şi pentru injecţii cu hormoni
masculini. Acest lucru, şi cazul tot mai des întâlnit al bărbaţilor care, după
ce au suferit intervenţii chirurgicale pentru a semăna cu o femeie, sunt în
continuare atraşi de femei şi, prin urmare susţin că sunt lesbiene, a iscat un
conflict în rândul diferitelor tipuri de feministe. Unele evenimente
organizate de acestea sunt strict dedicate femeilor, adică acelora care s-au
născut femei şi trăiesc ca femeile.
Indiferent de forma sa, teoria de gen este o negare a realităţii diferenţei
între sexe. Aceia care au adoptat această teorie în viaţa lor se revoltă
împotriva propriei naturi, ceea ce duce la sentimente de înstrăinare. Decât să
recunoască că teoria lor este fatalmente eronată, aceştia numesc „homofob”,
„heterosexist” sau “bigot”, pe toţi cei ce susţin realitatea. Ei au pretenţia
că cei ce grăiesc adevărul despre căsătorie, familie, maternitate şi nevoile
copilului, să fie reduşi la tăcere.
Nu trebuie să cedăm în faţa acestui tip de intimidare. Avem dreptul de a
scoate în evidenţă inadvertenţele şi incoerenţele din teoria lor despre gen. Un
prim pas este acela de a nu spune „gen”, când ne referim la „sex”.
Dale O’Leary este o
scriitoare americană
cu un interes deosebit faţă de problemele psihosexuale, şi autoarea volumelor: „One
Man, One Woman” şi „The Gender Agenda”.Ea postează pe blogul: What Does The Research really Say?
Sursă: MercatorNet
Traducere: Andreea Dancu
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu