8-10 noiembrie 2013, Zilele Pro Vita Iaşi

miercuri, 6 noiembrie 2013

| | |



În perioada 8-10 noiembrie 2013, organizăm cea de-a treia ediţie a Zilelor ProViţa Iaşi, abordând tema Copilul cu Deficienţe, greutate sau bucurie a vieţii?. Prin intermediul unor evenimente specifice vom încerca să aducem în fata aspecte sociale, juridice, filantropice şi religioase ce privesc copilul cu deficienţe, pentru a face un pas în plus spre eliminarea barierelor de discriminare.

În cadrul Zilelor Pro Vita vor fi organizate următoarele evenimente:         

1. Conferinţe Tematice

Partea centrală a Zilelor Pro Vita constă în mai multe sesiuni de discuţii pe marginea temei acestei ediţii. Conferinţele vor avea loc la Muzeul Unirii Iaşi, pe data de 8 şi 9 noiembrie, de la ora 14, respectiv ora 15. La eveniment vor fi prezenţi invitaţi speciali, specialişti în domeniu şi părinţi care îşi vor mărturisi experienţele personale.


2. Expoziţie handmade cu vânzare şi Fotoreportaj Familia

În dorinţa de a strânge fonduri pentru copiii cu deficienţe din instituţiile partenere, dar şi pentru a promova activitatea din cadrul Programului Sfântul Stelian, al Departamentului Pro Vită, vom organiza în perioada 8 – 10 noiembrie o expoziţie la Palas Mall – Atrium.

Expoziţia va cuprinde:

- Expunerea unor obiecte handmade realizate de copiii cu deficienţe din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Holban”, Iaşi

- Fotoreportaj Familia. Programul Sfântul Stelian este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care încercăm să susţinem 149 de familii cu mai mult de 8 copii/familie. Între aceste familii se găsesc şi copii cu deficienţe. Prin acest eveniment încercam să promovăm incluziunea socială a acestora.         

3. Ziua Porţilor Deschise

În încercarea de a face un pas în plus în procesul de incluziune socială a copiilor cu deficienţe, vom organiza pe data de 9 noiembrie Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Tehnic Ion Holban Iaşi şi Centrul Stejarul, instituţii cu renume în lucru cu copiii cu deficienţe. Participanţii vor avea posibilitatea să viziteze ateliere de lucru, săli de tratament şi recuperare şi să cunoască elevi şi beneficiari ai celor două instituţii. Pentru mai multe detalii organizatorice accesaţi link-ul de mai jos.


4. Lansare de carte

Duminică, 10 noiembrie, ora 18:30, la Biserică Sfântul Haralambie va avea loc lansarea cărţii Fericiri născute şi nenăscute. Acest volum este o mărturie concretă şi contemporană, vie, a mesajului pe care Departamentul Pro Vita încearcă să îl răspândească. Autoarea, Daniela Balinisteanu, a realizat o colecţie de articole publicate pe parcursul anului 2012 – 2013, articole ce expun situaţii reale cu caracter prolife. Gazada evenimentului va fi Părintele Hristostom Radasanu.

Cei care doresc se vor putea implica activ în evenimentul de lansare, prin amenajarea Peretelui cu Fericiri. Pentru mai multe detalii, accesaţi linkul de mai jos.


Sursă: Pro Vita Iaşi