În mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau
trăiesc pe acest pământ şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai tîrziu,
în mod inevitabil, întrebarea: „CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST
PĂMÂNT???“
Dintre toate
vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAŢIEI“ lui Dumnezeu,
este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este
legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un „microcosmos în macrocosmos“, după
cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a
fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-Dumnezeu (Facerea 1:26), ca
să privească spre El şi să-L iubească. Nicolae Cabasila în cartea sa „Viaţa în
Hristos“ spune că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu ca să ajungă la
asemănarea cu El“. Sfântul Grigorie de Nazianz, a dat o frumoasă definiţie
omului spunând: „Omul este creatura care a primit porunca să devină Dumnezeu“.
Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt,
omul-antropos ne arată acest lucru (ana = în sus, tropeo = stare) şi în acest
sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta,
dar mai uită-te şi în sus !“
Noi, oamenii, ne
naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem
după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care
le-am citit pe o cruce, într-un cimitir:
CINE EŞTI, DE UNDE VII? TU EŞTI MARE, TU EŞTI
MIC,
POŢI TU, OMULE, SĂ ŞTII? TU EŞTI TOT, TU EŞTI
NIMIC,
UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI? TU EŞTI RĂU, DAR
EŞTI ŞI BUN,
POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI? TU-NŢELEPT ŞI TU
NEBUN.
Şi într-adevăr, pe
pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de
viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important
lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem
ca o corabie fără cârmaci.
Viaţa pe acest pământ se prezintă - după cum
ne mărturisesc Sfinţii Părinţi - asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş.
PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ
NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi
trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi
trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să
ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci
milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că
dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi
veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este
un scop în sine.
Viaţa noastră pământească se înscrie deci
între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute,
NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost
întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem
să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom
fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune
dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe
termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă
înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri nesemnificative.
Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI
care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR.
Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă
a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se
înşală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi
ei merg în întuneric şi dracul furtului râde de ei. LACOMII trăiesc să se
îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în
iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi
sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea
trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat,
a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28),
dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum
ca scop în sine, cum cred unii oameni.
Părerile cu privire la scopul vieţii sunt
foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu
constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne
descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi
credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă
în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii.
Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim
spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt,
Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE
MÂNTUIREA !!!“.
Iar acum să vedem
şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru, în acest sens: „Căci Fiul Omului a
venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie
oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci
Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI,
respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ, pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am
avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au
săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii.
Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne
împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul
Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului.
Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre
prin preot.
Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de
avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel
mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne
înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esenţiale ale vieţii noastre,
preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul
către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne
putem mântui. Însuşi Hristos a spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca
17:14).
Sursă: Invitație la Ortodoxie
0 comments:
Trimiteți un comentariu