The independent, 23 septembrie 2013
Marele Muftiu
al Siriei predică un mesaj de iertare
„I-am întâlnit
pe acei bărbaţi care mi-au asasinat băiatul – şi mi-au spus că nici măcar nu
ştiau pe cine ucid.” Şeicul Ahmad Badreddin Hassoun, Marele Muftiu al Siriei,
şade într-un scaun cu spătar drept; turbanul său de un alb imaculat deasupra
unei feţe înguste, inteligente şi foarte tulburate. Fiul său, Saria, era
student în anul al doilea la Universitatea Aleppo când a fost împuşcat mortal
în timp ce intra în maşină. „M-am dus să-i văd pe cei doi bărbaţi la tribunal
şi aceştia au spus că doar li se dăduse numărul de înmatriculare al maşinii,
iar ei nu au ştiut pe cine uciseseră până în momentul în care au mers acasă şi
au văzut ştirea la televizor.”
Îl întreb care
a fost reacţia sa atunci când bărbaţii au mărturisit. Marele Muftiu îşi acoperă
ochii cum mâna şi începe să plângă. „Fiul meu cel mai tânăr avea numai 21 de
ani. S-a întâmplat pe 10 octombrie, anul trecut. Încerc să uit că este mort. De
fapt simt ca şi cum Saria ar fi încă în viaţă. În acea zi trebuia să fie
logodit cu viitoarea lui soţie. Ea era studentă la medicină, el era la secţia
de studii politice şi economice. «Saria», în limba arabă, înseamnă «cel mai
înalt punct». Cei doi bărbaţi au spus că în planificarea morţii fiului meu erau
implicaţi cinsprezece oameni. Li se spusese că el era un om foarte important.
Le-am spus: «Vă iert» şi l-am rugat şi pe judecător să îi ierte. Însă acesta a
afirmat că ei se făceau vinovaţi pentru mai mult de zece infracţiuni şi trebuiau
judecaţi.”
Şeicul Hassoun
ridică un deget. „În aceeaşi zi, am primit un SMS. Acesta zicea: «Nu ne trebuie
iertarea ta.» Apoi, pe unul din canalele de ştiri, am auzit că liderul bandei a
afirmat că îl va «judeca pe Muftiu mai întâi. Apoi îl vom lăsa să ne ierte.»
Aşa că am trimis un mesaj: «Nu am ucis pe nimeni niciodată şi nici nu am
intenţia să o fac, dimpotrivă, mă consider o punte de împăcare. Un Muftiu
trebuie să fie tată pentru toţi. Aşadar, pentru ce doreşti să mă ucizi?»”
„Toţi bărbaţii
implicaţi erau sirieni, din mediul rural din Aleppo. Ei au declarat că
primiseră ordinul din Turcia şi din Arabia Saudită şi că fuseseră plătiţi câte
50,000 lire siriene fiecare. Asta indică faptul că asasinarea fiului meu nu a
ţinut de doctrină sau de convingeri. Cei doi bărbaţi aveau numai 18 sau 19
ani.”
Prin urmare,
fiecare bărbat a primit echivalentul a 350 lire sterline; viaţa lui Saria
Hassoun a valorat în total 700 de lire sterline. „Aveam cinci fii”, a spus
Muftiul. „Acum am doar patru.”
S-ar putea
spune că Şeicul Hassoun este „aprobat de guvern” – el s-a rugat alături de
Bashar al-Assad într-o moschee din Damasc, în urma unui avertisment cu bombă –
iar familia lui, şi el în special, a fost o ţintă clară pentru rebelii din
Siria. Dar curajul lui şi mesajul său de împăcare nu poate fi contestat.
Indiferent de ce se alege de nouă Sirie, Şeicul Hussein ar trebui să rămână pe
poziţie chiar dacă Preşedintele ar dispărea.
Acesta vorbeşte
cu o francheţe de admirat. Atunci când îi spun că îmi este teamă că serviciul
de informaţii Mukhabarat din Siria contaminează tot ce atinge, inclusiv
instituţiile guvernului, el nu ezită nicio clipă înainte de a răspunde.
„Am suferit din
cauza organizaţiei Mukhabarat. Am fost înlăturat de pe postul de predicator din
anul 1972 până în 2000. Mi s-a anulat postul de predicator de vineri din cadrul
moscheei din Aleppo şi patru discursuri. Serviciile de informaţii de pretutindeni
sunt la fel: acestea nu urmăresc interesul omului de rând – pun accent numai pe
propria instituţie. Uneori, serviciul de informaţii se poate împotrivi însuşi
preşedintelui.”
El se mai
întreabă şi dacă nu cumva este adevărat că serviciile de informaţii americane
îi spionează pe americani şi întreaga Europă; ceea ce, trebuie precizat, este o
întrebare dificilă, greu de ignorat. „Dacă privim mai departe de profetul
Mohamed, Isus şi Moise – tot restul lumii este controlat de serviciile de
informaţii.”
Spre deosebire
de majoritatea sirienilor, Muftiul priveşte mai degrabă înainte decât înapoi.
El se roagă pentru o a doua conferinţă de la Geneva. „Eu sunt Muftiul tuturor
sirienilor – suniţi, musulmani, creştini, alawiţi, druzi – întreaga diversitate
a sectelor ce au existat înainte de război. Nu avem altă soluţie decât
reconcilierea; este singura cale de întoarcere. Însă pentru a oferi
reconciliere, trebuie să eliminăm mai întâi «mâna externă».”
„Şi dacă ţările
vecine, cum ar fi Turcia, Irak, Arabia Saudită şi Libanul nu încearcă să urmeze
acest tip de reconciliere, vor arde – flacăra crizei se va îndrepta înspre ele,
mai ales înspre Turcia. Sunt bineveniţi toţi sirienii ce doresc să se întoarcă.
Problema o reprezintă cei care provin din afară Siriei – în special din Irak şi
Turcia – care au venit fără vize pe traseele traficanţilor, fie pentru a
întâlni moartea, fie pentru a răsturna autorităţile de aici.”
Un Muftiu mai
dur iese la iveală acum. Iese la iveală faptul că ucigaşii fiului său nu sunt
singurii prizonieri ai regimului pe care el i-a întâlnit. „Am văzut oameni după
ce au fost arestaţi”, afirmă el. „Unii plângeau. Aceştia ziceau că se îndreptau
spre o luptă în Palestina, nu în Siria.”
Există momente
– în care Şeicul Hassoun vorbeşte de o «mâna externă», de «eliminare» şi de
«bande criminale» – când acesta aude Vocea Stăpânului Său. Şi când este
întrebat de gazul sarin, el susţine argumentele guvernului. Îl citează pe
Bashar al-Assad spunând că nu ar fi folosit niciodată gaze împotriva sirienilor
– că dacă ar fi făcut-o, războiul nu ar fi continuat timp de doi ani şi
jumătate.
Prima utilizare
de gaze în cantităţi mări a avut loc în martie, în provincia Khan al-Assal din
Aleppo, în apropierea reşedinţei Muftiului, când cel puţin 26 de civili au
murit sufocaţi. Aceasta este versiunea sa cu privire la cele întâmplate.
„Câţiva
muncitori agricoli mi-au comunicat că toţi teroriştii din zonă plecaseră în mod
subit cu o noapte înainte de atac şi îşi evacuaseră toţi oamenii. Aşadar,
civilii erau fericiţi – erau civili, iar o mare parte erau soţii, respectiv
copii de soldaţi – şi astfel aceştia s-au reîntors în sfârşit la casele lor.
Atunci a avut loc atacul cu rachete chimice. La vremea respectivă, în martie,
eu am afirmat că acest eveniment era doar un experiment, iar gazele urmau să
mai fie folosite şi în alte locaţii.”
Aceasta,
bineînţeles, nu este o poveste ce americanii doresc să o audă. Acum cinci luni
Muftiul a fost invitat să ţină o prelegere la Universităţile George Mason şi
George Washington din Statele Unite şi a călătorit în Iordania pentru a primi
viza. Acesta afirmă că a fost rugat să meargă la ambasada SUA din Amman, unde a
fost interogat de o femeie diplomat din spatele unui ecran de sticlă.
„Am fost atât
de jignit încât am decis să nu mai plec şi m-am îndreptat spre Damasc în
dimineaţa următoare.” O mişcare înţeleaptă. Şeicul Hassoun spune că, în aceeaşi
zi, unul din băieţii săi, care se afla în Amman, a primit un telefon de la
ambasadă, prin care i se refuză viza. „A fi un Muftiu laic”, adăugă şeicul,
„este periculos.”
Şi este
adevărat că Muftiul este un om foarte laic – odată a avut chiar funcţia de
Deputat al Adunării în Aleppo. „Sunt pregătit să merg oriunde în lume pentru a
afirma că războiul nu este un act sacru”, afirmă el. „Şi aceia care au luptat
în numele lui Isus, Mohamed sau Moise sunt mincinoşi. Profeţii vin să dea viaţă,
nu moarte.”
„În istorie
s-au construit biserici şi moschei, dar haideţi să construim fiinţe umane.
Haideţi să punem capăt limbajului uciderii. Dacă am fi folosit toate fondurile
pentru război ca să facem pace, acum am avea un paradis. Acesta este mesajul pentru
Siria mea.”
Într-adevăr, un
om periculos.
Sursă: The Independent
Traducere de
Andreea Dancu
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu