Alegerea unui tată: Sfinții Brâncoveni

de Alexandra Nadane

„Prin faţa bătrânelor case brâncoveneşti, pe tot lungul podului lui Şerban Vodă, sute, mii de bucureşteni priveau tăcuţi, înmărmuriţi, cu ochii în lacrimi, trecerea înceată a convoiului. Ei îşi plângeau domnul, şi neputinţa lor de a-l apăra s-a exprimat în cântece şi în balade. În cuvintele cronicarului, tragedia durerii este săpată ca în piatră: „…iar pe Constantin Vodă cu toată casa lui şi cu ginerii lui, a doua zi, în vinerea Paştilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească şi l-au dus la Ţarigrad şi l-au băgat în Edicula, unde au fost un loc mai de urgie, şi toată avuţia ce au avut acolo lângă dânsul o au luat turcii”…” *

In 15 august 2014, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul și ginerele său Ianache. Sfârșitul lor martiric a străbătut veacurile și a rămas în memoria colectivă a poporului român, nu doar pentru cruzimea turcilor, cât mai ales pentru tăria cu care au răbdat chinurile și au ajuns la sfințenie.

După luni de zile în care au fost torturați ca să spună unde le sunt averile și să se lepede de credință, Brâncovenii au fost scoși din închisoare în ziua de 15 august 1714, au fost târâți în lanțuri prin cetate ca ultimii infractori și duși pe malul Bosforului, către locul de execuție care se numea Ialy-Kioşc. Se pare că până și ziua morții lor a fost aleasă în mod intenționat pentru a le amplifica și mai mult suferința: era praznicul Adormirii Maicii Domnului și ziua în care domnitorul împlinea vârsta de 60 de ani.

La execuție urmau să asiste sultanul Ahmed al III-lea, vizirul Gin Ali, cunoscut pentru cruzimea sa, precum și ambasadorii marilor puteri europene: Franța, Anglia, Rusia și Imperiul Habsburgic. Cei șase au fost așezați în genunchi și li s-a îngăduit să spună o ultimă rugăciune. Bărbăția, responsabilitatea și grija pentru mântuirea familiei și neamului său l-au făcut pe Brâncoveanu să rostească, în ciuda imensei dureri aceste cuvinte: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.

Domnul a fost lăsat ultimul pentru a fi chinuit și prin vederea morții propriilor copii.

Citeşte restul articolului pe GEN90

Povestea eroică a singurului copil înmormântat în Mausoleul de la Mărăşeşti

 

Una dintre cele mai mari bătălii din istoria românilor, cea de la Mărăşeşti, din vara anului 1917, are un personaj care poate defini cel mai bine spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă poporul nostru în acele momente, în care România a fost la un pas de-a fi ştearsă de pe faţa pământului. "Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea", strigă Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani care a servit ca observator pentru una din bateriile noastre de tunuri.

Cocoţată într-un copac, ea transmite, în ziua de 6 august - cea mai cumplită dintre zilele acelei bătălii - poziţia duşmanilor, precizia tirului nostru fiind asigurată în segmentul de front deservit de Măriuca. Ea a fost ucisă, în aceeaşi zi, în urma unei explozii. Maria este singurul copil, printre cei 5.073 de generali, ofiţeri şi soldaţi, care îşi dorm somnul de veci în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Paginile de istorie încă mai pot vorbi azi, dându-ne posibilitatea să vedem, aproape ca şi cum am fi acolo, cele ce s-au întâmplat în ziua de 6 august 1917, la Mărăşeşti. Aşa putem face cunoştinţă şi cu cele două personaje pe care le vom urma, pas cu pas, de-acum încolo, în povestea lor, Măriuca Ion Zaharia şi soldatul Ilie Gherghina. Pentru început, îl vom prezenta pe Ilie. El făcea parte dintr-o echipă de observaţie aflată în faţa liniilor inamice. Extrem de periculoasă poziţia unei astfel de echipe, având în faţă, la mică distanţă, adversarul, ca să-i spioneze mişcările, iar în spate proprii camarazi. Fiecare dintre subunităţile noastre de tunuri avea câte o asemenea echipă, formată din doi oameni, un observator şi un telefonist. Ilie era observator. El trebuia să se urce într-un loc cât mai înalt cu putinţă. De pildă, într-un pom, ca să vadă în depărtare. La baza pomului stătea, ascuns cum ştia el mai bine, telefonistul. Firul telefonului fusese întins, pe pământ sau prin copaci, până în locul unde se afla bateria de tunuri. Observatorul anunţa mişcarea duşmanilor, minut cu minut, telefonistul transmitea, iar tunurile îşi reglau tirul în funcţie de situaţia de pe teren raportată de observator.

Furibundul atac al germanilor

Germanii sunt mai bine dotaţi, tehnologic. Un avion alb, având pe fuselaj crucea neagră, se roteşte pentru puţin timp deasupra pădurii Răzoare. Pilotul vede cu precizie liniile de luptă ale Diviziei 13. Avionul dispare imediat, dar apoi tunurile şi mitralierele nemţeşti încep să tragă cu mai multă precizie spre poziţiile noastre. Unul dintre batalioanele Diviziei 13 e nevoit să se retragă. Vedem acum ce fac cei doi soldaţi, Gherghina şi colegul său. Ei văd cum soldaţii germani se apropie tot mai mult, atacând în valuri. Pâlcuri duşmane ies din lanurile de porumb. Alţii răsar din viile din preajma satului Mărăşeşti. Două localităţi apropiate una de alta - câţiva kilometri - Haret şi Mărăşeşti. Germanii se apropie la 800 de paşi de poziţiile noastre. "Uite, în colţul pădurii, la apus de şoseaua Focşaniului, ies tot mai multe pâlcuri de infanterie duşmană. Se îndreaptă spre Regimentul 47 Infanterie", strigă Gherghina spre telefonist. Zeci de mitraliere germane scuipă foc din locuri din ce în ce mai apropiate de poziţiile noastre. Pomul observatorului e împresurat de moarte. "Spune, mă, la baterie, n-auzi?!", strigă din nou Gherghina spre camaradul său. Niciun răspuns. Trebuie să strigi ca să te auzi în tot acest vacarm. Cel din pom se uită în jos şi abia atunci îşi vede colegul fără suflare, întins lângă telefon, sângele ţâşnindu-i din cap. Ce te faci? Ai rămas fără telefonist. Gherghina se dă jos din copac, învârte repede din manivelă, ridică receptorul, transmite poziţia duşmanului. Focul nemţilor este tot mai aprig. Ce faci mai departe? Te urci iarăşi în pom, vezi poziţia în continuă schimbare a duşmanilor, te dai jos, vorbeşti la telefon. Complicată situaţie!

Citeşte restul articolului pe România liberă

Petre Ţuţea şi întâlnirea cu doi miri de la ţară: „Aceştia sunt poporul român"

Profesorul Dan Papuc povestind despre Petre Ţuţea în cadrul evenimentului „Ţuţea după 20 de ani”

Pomenirea eroilor din decembrie 1989 la Catedrala Patriarhală

Zilele acestea, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi înalţă rugăciuni de pomenire a celor care în urmă cu 22 de ani şi-au dat viaţa pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

La Catedrala Patriarhală pe 22 decembrie 2012 au fost pomeniţi eroii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul slujbei, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat Jertfă pentru libertate şi demnitate în care a adus un omagiu eroilor din decembrie 1989: „Asemenea martirilor credinţei, tinerii eroi care s-au jertfit pentru libertatea noastră sunt “biruitori” (învingători) chiar dacă au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul necredinţei, al violenţei şi al răutăţii, devenind iubitori de dreptate şi adevăr, apărători ai demnităţii umane umilite sau desfigurate de regimul comunist opresiv.

Mulţimea eroilor români martiri ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de lăcomie şi nedreptate, de egoism şi indiferenţă, de multe alte forme ale morţii fizice şi spirituale”, a spus Preafericirea Sa.

Eroii români sunt pomeniţi, în Biserica noastră, la toate Sfintele Liturghii, în fiecare lăcaş de cult, la parohii şi mănăstiri.

Sursă: Basilica

Vioara lui George Enescu va ajunge la sate

Urmând modelul lui George Enescu, care a făcut o astfel de călătorie în timpul războiului, violonistul Gabriel Croitoru, care cântă pe vioara celebrului său înaintaş, un instrument Guarneri del Gesu, datat 1730, va porni împreună cu pianistul Horia Mihail într-un turneu prin comunele şi satele României.

Atmosfera satului românesc de altădată, împreună cu muzica virtuozilor lăutari au inspirat mari compozitori, care au folosit motive şi teme tradiţionale în lucrări rămase în istoria muzicii. Poate mai mult decât alţii este un exemplu în acest sens George Enescu care s-a născut în Liveni, un sat din inima Moldovei, a luat primele lecţii de muzică de la un vestit lăutar al vremii şi a cuprins apoi sufletul românesc în cele mai cunoscute compoziţii ale sale: „Rapsodiile Române".

Ajuns celebru si apreciat, frecventând cea mai înaltă şi rafinată societate a vremii, Enescu nu a uitat însă niciodată că muzica este acel limbaj universal care trebuie să ajungă la sufletul fiecărui om, oricât de sărac, umilit sau neştiutor ar fi el.

În ajunul primului război mondial, Enescu şi-a mărturisit scopurile pe care le urmărea prin tot ce săvârşea. „El dorea să slujească de îndrumător în viaţa artistică, să vadă răspândită muzica până în cartierele cele mai mărginaşe, în provincie şi la ţară, prin serbări, şezători şi societăţi corale sau formaţii instrumentale", spunea George Zbârcea în cartea sa, „Povestea vieţii lui George Enescu".

Muzică în timp de război

Este însă şi mai emoţionant exemplul pe care marele compozitor l-a dat în zilele grele ale războiului, când înfrunta condiţiile grele de transport călătorind alături de oamenii simpli, pierzându-se printre ei cu vioara la subraţ, iar când ajungea într-un oraş întreba unde e spitalul şi acolo spunea că vrea să cânte pentru răniţi.

„Foarte mulţi camarazi de oaste mi-au vorbit cu lacrimi în ochi de aceste concerte. Enescu trecea dintr-o sală în alta, răniţii îi cereau să mai "zică" ceva şi el le împlinea dorinţa, fericit că poate să le dea acest ajutor sufletesc. Cânta mai ales fragmente din Rapsodia Română şi bieţii soldaţi plângeau, gândindu-se probabil la satul, casa şi familia lor", povestea Ion Manolescu în cartea „Amintiri".

Au trecut mai bine de 100 de ani de atunci iar rănile poporului român nu mai sunt de ordin fizic. Cel puţin în ceea ce priveşte viaţa culturală, în special în aşezările mai mici, suferinţa ţine de bulversarea sistemului de valori, de lipsa de acces la literatură, artă, muzică de calitate.

Muzică pe timp de pace

Din insuficienţa resurselor materiale sau chiar din lipsa informării, sunt oameni care nu ajung niciodată într-o sală de concert, nu au niciodată prilejul de a asculta muzica clasică şi cu atât mai puţin au prilejul de a auzi live, un mare violonist, cum este Gabriel Croitoru, cântând pe o vioară de o inestimabilă valoare, ce i-a aparţinut lui Enescu - vioara Guarneri del Gesu, numită şi „Catedrala", ce se află acum în patrimoniul muzeului George Enescu. Această vioară se reîntoarce, cu acest prilej, acolo unde s-a născut marele artist: în satul românesc. Gabriel Croitoru va cânta, împreună cu pianistul Horia Mihail însoţit de unul dintre pianele sale călătoare în primul turneu „Vioara lui George Enescu la sate" - o călătorie muzicală prin  sate din nordul, estul şi sudul României - programat între 22 şi 31 octombrie 2012 şi organizat la iniţiativa Radio România Cultural şi Accendo.

Locul de pornire: comuna lui Enescu

Turneul este o frumoasă aventură a doi extraordinari artişti, care vor cânta în locuri unde mari interpreţi ai muzicii clasice au cântat extrem de rar sau niciodată, în cămine culturale şi şcoli săteşti.

Totul va începe chiar într-un sat din comuna în care s-a născut Enescu şi va continua în Regiunea Nord-Est - judeţul Botoşani în satul Băluşeni, Regiunea Sud-Est - judeţul Brăila, în Măraşu şi Maxineni, Regiunea Sud Muntenia - judeţul Ialomiţa, în comunele  Borduşani, Cosâmbeşti şi Ciochina şi în judeţul Călăraşi, în comuna Dor Mărunt. Programul concertelor cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian: compozitori precum Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Dmitri Shostakovich, Fritz Kreisler, Pablo de Sarasate ş.a. vor putea fi ascultaţi în cadrul recitalurilor.

Vioara Guarneri del Gesu, datată 1730, instrumentul pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul Naţional „George Enescu". Gabriel Croitoru va fi acompaniat de către Horia Mihail pe un pian electric ce va călători alături de aceştia pe parcursul turneului.

Turneul se va încheia cu un recital extraordinar susţinut la Sala Radio din Capitală, pe data de 1 noiembrie, de Ziua Radioului.

Vioara lui George Enescu

  Comuna George Enescu, sat Dumeni - Grădiniţa Dumeni - 22.10, ora 12.00;

  Comuna Băluşeni, sat Băluşeni - Căminul cultural Băluşeni - 22.10, ora 18.00;

  Comuna Măraşu, sat Băndoiu - Şcoala cu clasele I-VIII Băndoiu - 24.10, ora 16.00;

  Comuna Măxineni, sat Latinu - Căminul cultural Latinu - 25.10, ora 16.00;

  Comuna Borduşani, sat Borduşani - Căminul cultural Borduşani - 26.10, ora 17.00;

  Comuna Cosâmbeşti, sat Cosâmbeşti - Şcoala Ghimbăşani - 29.10, ora 17.00;

  Comuna Ciochina, sat Ciochina - Căminul Cultural Ciochina - 30.10, ora 17.00;

  Comuna Dor Mărunt, sat Dor Mărunt - Şcoala cu clasele I-IV Dor Mărunt - 31.10, ora 17.00.

Sursă: România Liberă