Părintele Ilie Cleopa - Sfaturi duhovniceşti
Cu cât mai mult timp trece după moartea unui duhovnic bun, cu atât se poate
constata mai bine ce mare dar este pentru Biserică un înţelept păstor de
suflete, un om purtător al Duhului lui Hristos prin prezenţa, iubirea şi
făptuirea sa printre oameni. Astăzi se împlinesc 14 ani de când am mai câştigat
un rugător în ceruri pentru noi (2 decembrie 1998). Şi tot anul acesta, la 10
aprilie 2012, părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria (născut la 10 aprilie
1912) ar fi aniversat un secol de viaţă.
Bucuria prezenţei lui Dumnezeu în viaţa proprie, în Biserică şi în creaţie
a fost pentru părintele Cleopa respiraţia spirituală a sufletului. De aceea îi
erau tare dragi oamenii care trăiesc în prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, în
sfânta Biserică, care cresc, se luminează şi se încununează cu ea: "Dragii
mei părinţi şi fraţi - spunea el în cuvântul de pe urmă către Mănăstirea
Sihăstria (1 martie 1998) -, să ştiţi că Biserica este mama noastră spirituală.
Ea ne-a născut pe noi la botez prin apă şi prin Duh (…). De atunci suntem toţi
fii după har ai lui Dumnezeu, de când ne-am botezat în numele Preasfintei
Treimi. De aceea vă rog din toată inima să iubiţi Biserica! Să vă fie dragă
Biserica şi, cât puteţi, ziua şi noaptea, să mergeţi la sfintele slujbe, (…)
Aşa cum vă văd aici, să vă văd la Rai, în bucuria cea veşnică, fără
margini."
Pe părintele Cleopa nu-l mai găsim acum la chilia sa, dar el rămâne tainic
prezent cu sfatul său luminos şi binefăcător în conştiinţele şi inimile celor
care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent mai ales prin sfaturile sale
scrise în cărţi sau înregistrate pe bandă magnetică. Totodată, şi fiii lui
duhovniceşti rămân pururea prezenţi şi purtaţi în rugăciunile sale, fiindcă un
duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fiii săi duhovniceşti, ci şi cu
multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor.
Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viaţa creştină este
Cruce şi Înviere, strădanie şi bucurie, suspin şi speranţă. De aceea, în
mănăstirea sa, deşi izolată în munţi, el n-a creat niciodată, nimănui,
sentimentul singurătăţii. Misiunea cea mai mare pe care părintele Cleopa a
împlinit-o aici a fost aceea că a primit în mănăstire oameni încărcaţi de
grijile şi problemele din lume, care s-au înapoiat acasă purtători ai bucuriei
şi ai iertării, ai dorului de viaţă nouă şi sfântă. Prin felul în care îi
primea pe credincioşi, cum se ruga pentru ei şi cum îi sfătuia, părintele
Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar
ortodox, fără zgomot, fără ambiţii de a cuceri lumea aceasta, adică un lucrător
mai harnic pentru mântuire.
Avea darul de a spune adevăruri adânci într-un limbaj simplu şi pe
înţelesul tuturor. Înţelepciunea lui venea, în acelaşi timp, din multa
rugăciune şi din îndelunga sa nevoinţă. Sfatul lui dădea siguranţă şi
certitudine de adevăr intelectualului şi aducea bucurie plină de admiraţie în
sufletul omului simplu. Pentru toţi, ierarhi şi monahi, demnitari de stat şi
oameni de rând, profesori universitari şi ţărani, părintele avea un cuvânt
potrivit, ziditor.
Toată lucrarea sa duhovnicească era însă întemeiată pe Sfânta Scriptură şi
pe Sfânta Tradiţie a Bisericii, încât pentru toate învăţăturile şi îndemnurile
sale folosea citate şi exemple din scrierile şi vieţile sfinţilor, evitând pe
cât putea să exprime vreo opinie strict personală, individualistă, născută din
izolare sau orgoliu. Gândea şi trăia cu adevărat bisericeşte, era un învăţător
talentat şi senin, bogat sufleteşte şi popular, care se ruga mult şi citea
mult, pentru a se menţine în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii
Bisericii.
Aceasta m-a fascinat ca teolog şi m-a făcut să-l iubesc. În el, vedeam cum
s-a realizat într-o persoană vie ceea ce am citit în multe cărţi. Cât priveşte
viaţa monahală, părintele Cleopa era, în acelaşi timp, sever şi bun, ţinea mult
la Sfintele Canoane ale Bisericii, dar, totodată, căuta să ajute pe fiecare om
să progreseze spiritual, după râvna şi capacitatea lui spirituală.
Era însă şi un luptător sau un strateg, cunoştea mulţimea curselor şi
ispitelor venite de la demoni pentru a împiedica pe monahi să se mântuiască,
fie prin neascultare, fie prin nepăsare spirituală, fie prin închipuirea de
sine că ar fi mai buni decât alţii. Avea marele dar al discernământului
spiritual, al măsurii, al dreptei credinţe şi al dreptei vieţuiri.
Misionar
statornic în chilie, părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva
poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieţi, să vindece răni, să hrănească
suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din uşă în uşă, ci deschizând cu
dragoste uşa chiliei sale şi ajutând pe fiecare păcătos să-şi deschidă propriul
său suflet spre a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii.
Biserica, dintotdeauna, i-a păstrat vie în memorie pe sfinţii ei. Părintele a
fost, fără îndoială, un om sfânt, iar această sfinţenie venea din prezenţa
harului Duhului Sfânt în persoana sa. Numele lui a rămas în memoria
credincioşilor ca fiind cel mai cunoscut duhovnic din România, prin cultura sa
teologică şi experienţa sa duhovnicească.
Drept şi bun, ferm, dar nu fanatic, purtător de sfinţenie şi de speranţă,
mărturisitor al dreptei credinţe şi trăitor autentic al tradiţiei monahale,
părintele Cleopa continuă să ne fie şi astăzi călăuză luminoasă pe drumul
vieţii în Hristos, spre Raiul pe care-l dorea tuturor oamenilor ca fiind
bucurie şi pace în iubirea lui Dumnezeu.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: Basilica
0 comments:
Trimiteți un comentariu