.jpg)
Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi într-o
discuţie cu cineva şi, văzând că nu împărtăşiţi aceleaşi valori, să încercaţi
să vă adaptaţi discursul? Vi s-a întâmplat să vă treacă prin minte faptul că ar
trebui să păstraţi convingerile în sufletul dumneavoastră şi să nu le
mărturisiţi nimănui? Ei bine, imaginaţi-vă ce poate face un copil de numai 12
ani, care se înscrie la un concurs de retorică şi îşi alege subiectul avortului
ca temă pentru discurs.
Imaginaţi-vă o profesoară şi o comisie
care îi cer acestei fetiţe să îşi schimbe tema, spunându-i că, în cazul în care
nu va face asta, va fi descalificată. Gândiţi-vă apoi la acest copil care
sparge gheaţa şi vine să susţină un discurs despre viaţă înaintea şcolii, a
colegilor săi şi a părinţilor lor, în timp ce este avertizată că nu i se va
puncta nimic.
Argumentele ei
Dar nu va fi deloc aşa. Un an mai
târziu, curajul şi hotărârea de acum vor face ca ea să fie invitată să
vorbească la Parlamentul Federal al Canadei, în faţa a 12.000 de oameni, care
participaseră la Marşul pentru Viaţă din Ottawa. Lia Mills, din Toronto, în
ziua de 14 mai, după ce îşi priveşte în ochi ascultătorii, începe să
vorbească, spunând: „Ce-ar fi dacă v-aş spune că în această clipă cineva
decide dacă veţi trăi sau veţi muri?
Ce-ar fi dacă v-aş spune că această
decizie nu s-ar baza pe ceea ce voi aţi fi putut sau nu să faceţi în trecut, ci
pe ceea ce s-ar putea să faceţi în viitor? Şi dacă v-aş spune că nu aţi putea
face nimic pentru a schimba asta? Doam-nelor şi domnilor, stimaţi membri ai
parlamentului, mii de copii sunt chiar acum în această situaţie. Cineva decide,
cu toate că nici măcar nu îi cunoaşte, dacă vor trăi sau vor muri. Iar acea
persoană e chiar mama lor. Uitaţi-vă în jur la această mare de oameni minunaţi!
Aici sunt numai vreo 10.000 - atâţia câţi sunt ucişi la fiecare două ore prin
avort. Aproape o treime din generaţia noastră nu a mai apucat să iasă cu viaţă
din pântece. Toate vieţile acestea s-au dus. Cu tot cu potenţialul lor. Şi cu
întreaga speranţă. Şi cu viitorul.
Ştiu că unii dintre voi se gândesc că de
fapt acestea nu sunt ucideri. Că un fetus nu e un copil, nu? Dar de ce credem
că, dacă nu poate vorbi şi nu poate face lucrurile pe care noi le facem, un fetus
nu e încă pe deplin uman?
Cuvântul fetus vine din limba latină,
unde înseamnă „cel tânăr“, sau „tânărul copil“. Unii copii se nasc la cinci
luni. Oare aceasta îi face mai puţin umani? Nu am putea spune niciodată aşa
ceva. Şi totuşi, se avortează şi copii de cinci luni. Mai precis, în Canada, un
fetus poate fi avortat în orice stadiu de dezvoltare a sarcinii. Oare nu cumva
îi considerăm oameni doar pe cei pe care ni-i dorim?
Nu, fetuşii sunt pe deplin umani,
plăsmuiţi în pântecele mamei de minunatul lor Creator.
Ştiu că unii spun că mamele au dreptul
să avorteze. Până la urmă, viaţa lor se schimbă dramatic când au un copil. Dar
eu vă cer să vă gândiţi la drepturile de care copilul nu se bucură nici o
clipă. Orice drepturi ar avea mama, nu înseamnă că trebuie să negăm drepturile
fetusului.
Şi mai sunt unii care spun că o mamă nu
ar trebui să aducă pe lume persoane cu handicap. Nu mai înţeleg nimic. Pe de o
parte le oferim persoanelor cu handicap locuri speciale de parcare şi lifturi,
le sponsorizăm evenimentele sportive, vorbim de bucuria pe care ne-o aduc şi de
cât de mult ne inspiră. Pe de altă parte, când aflăm că o femeie gravidă este
însărcinată cu un astfel de copil, o sfătuim să îl avorteze, fără să mai luăm
în considerare copilul deloc.
Avortul face femeia să se simtă pierdută
şi nesigură în legătură cu viitorul ei. Mai mult de jumătate din femeile care
fac avort se confruntă ulterior cu vinovăţia, ruşinea, suferinţa, regretul şi
sentimentul propriei nevrednicii. Nu e tocmai bunul remediu pe care lumea şi-l
închipuie, nu? Am citit o poveste pe un website care promova valorile familiei.
Era despre o fată care făcuse avort. Iată ce spunea aceasta: «La 17 ani am
făcut un avort. A fost cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu aş
recomanda nimănui să facă la fel, fiindcă te bântuie. Când am vrut să fac
copii, am pierdut trei, fiindcă avortul mi-a lăsat o problemă la colul uterin».
Sharon Osbourne este numele acestei femei.
Povestea ei e doar una din multele
care-ţi rup inima, dar pe care nimeni nu le mai spune azi cu glas tare. Dar
tocmai de aceste poveşti avem nevoie. Vă mulţumesc că v-aţi dedicat timp pentru
a vă gândi la problema avortului, la nenăscuţi şi la efectele avortului asupra
femeii.“
Cine este în spatele Liei?
Poate că veţi întreba de unde ştie un
copil de 12 ani să vorbească în acest fel şi de unde vine forţa din spatele
cuvintelor sale. Părinţii ei sunt angajaţi în marşurile pro-viaţă, dar spun că
nu au discutat niciodată despre acest subiect împreună cu copiii. „Sursa de
inspiraţie“ a Liei a fost rugăciunea. După ce s-a înscris la concurs, ea s-a
rugat şi L-a întrebat pe Dumnezeu despre ce temă ar trebui să-şi aleagă. Atunci
a simţit că El voia ca ea să vorbească despre cel mai controversat subiect -
despre avort. Putea să-şi schimbe tema, imediat ce a fost respinsă, mai ales că
acest lucru i-a fost cerut chiar de către profesoara coordonatoare, dar a
preferat să-şi asume misiunea pe care a primit-o şi să îşi pună nădejdea în
ajutorul lui Dumnezeu. Lia nu s-a temut niciodată, deşi părea că toate
lucrurile din exterior erau potrivnice acestei alegeri. În sufletul ei a
strălucit îndemnul: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!“
Ceea ce a urmat nu putea fi anticipat de
nimeni, nici măcar de Lia, şi s-a datorat faptului că a avut inima deschisă şi
a ales să lucreze binele. Înregistrarea discursului ei postată pe Youtube a
strâns peste 1,3 milioane de vizualizări şi a primit comentarii inclusiv de la
femei care au renunţat să facă avort după ce i-au ascultat cuvintele. Desigur,
au fost şi sunt oameni care o urăsc pe Lia pentru convingerile ei şi chiar îi
scriu lucruri urâte sau ameninţări, dar asta n-a oprit-o niciodată din drumul
pe care l-a început. Calea aleasă de Lia este chiar răspunsul la chemarea lui
Hristos. Tatăl ei spune că ea îşi foloseşte libertatea pe care a primit-o
pentru a apăra libertatea celor lipsiţi de protecţie, a copiilor nenăscuţi şi a
femeilor însărcinate. Lia a vorbit apoi şi despre eutanasierea oamenilor,
despre traficul de persoane. Un copil, acum adolescent de 18 ani, care a luat
în serios cuvântul „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva
să-şi pună sufletul pentru aproapele său“ (Ioan 15, 13).
Alexandra Nadane,
preşedintele fundaţiei „Studenţi pentru Viaţă“
Sursă: Ziarul Lumina
