Partea I
Partea II
Partea III
Ich
Habe Genug („Mi-e de ajuns”) are ca temă trecerea în veşnicie. Compusă pentru
voce şi orchestră, a fost scrisă în cinstea sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”, când
bătrânul Simeon întâmpină Sfânta Familie şi-I spune Domnului că de acum poate
să moară. Bach a dat o expresie tulburătoare setei omului pentru împărăţia cea
cerească, pentru a merge dincolo de această „vale a plângerii”. Baritonul cântă
trei arii, cuvântând sufletului, pe melodii simple, de o frumuseţe
negrăită.
Prima arie este un suspin de uşurare că sfârşitul vieţii este
aproape: „Mi-e de ajuns! L-am primit în braţele mele chinuite de dor pe
Mântuitorul, nădejdea celor credincioşi. Mi-e de ajuns! L-am văzut! Credinţa
mea l-a îmbrăţişat pe Iisus şi chiar astăzi m-aş lepăda bucuros de această
lume. Nu am altă nădejde decât că Iisus va fi al meu şi eu al Lui. Mă prind cu
credinţă de El şi întocmai ca Simeon, aproape că şi văd bucuria celeilalte
vieţi. Să ne lipim inima de el! De-ar fi acum vremea plecării mele de aici, cu
bucurie aş spune lumii, ‘Mi-e de ajuns’.”
În
partea a doua, muzica devine liniştitoare şi blândă ca un cîntec de leagăn, iar
sufletul este îndemnat să-şi închidă ochii pe vecie în faţa vieţii: „Adormiţi
acum, ochi obosiţi – închideţi-vă uşor în pace. Lume, nu mai zăbovesc. Plec de
la tine, ca sufletul meu să poată spori. Aici totul este în suferinţă, dar
acolo voi vedea pace dulce şi odihnă desăvârşită.” Între timp se aude o rugă
fierbinte: „Doamne, Dumnezeul meu! Oare când mă vei chema, ca în pace să vin la
Tine, să stau în pământul rece şi să mă odihnesc în Tine?!” Sufletul moare
lumii şi îşi ia rămas bun: „Lume, noapte bună!”
Melodia
se opreşte, lăsând să se audă doar acordul slab al unei orgi, semnificând
trecerea morţii. În partea a treia, sufletul eliberat de legăturile pământeşti,
iese din trup şi intră în veşnicie. Muzica înseamnă uşurarea, libertatea şi
avântul păsării în zbor: „Cu bucurie îmi întâmpin moartea.”
“Ich
habe genug” este o piesă care l-a influenţat profund pe tânărul Eugene Rose,
ajutându-l să se apropie de Dumnezeu. Mai târziu, ca monah, avea să renunţe să
asculte muzica clasică, fie chiar şi piesa care l-a impresionat atât de adânc,
fără a nega insa rolul muzicii clasice în educaţia şi formarea tinerilor.
Unul
dintre fraţii din mănăstire relatează o întâmplare din timpul unui pelerinaj
din vara anului 1982:
„În încheierea pelerinajului, când s-a aşezat
peste tot un sentiment de uşurare ca pentru o lucrare bine făcută, a venit un
moment de şovăire liniştitoare înainte ca pelerinii să-şi ia rămas bun. Era
încă plină zi, vremea era răcoroasă, vânt, simţindu-se în aer o mireasmă de
toamnă. Razele de soare strălucitoare se mişcau ritmic prin mulţimea idilică a
turmelor de căprioare care hoinăreau, veveriţe gri şi păuni, care treceau în
paradă prin împrejurimile naturale dinaintea pelerinilor liniştiţi, aducându-i
involuntar într-o stare de contemplare calmă. Iată cum a exprimat Părintele
Gherman în câteva cuvinte solemne ceea ce era în inimile tuturor: Care este
scopul teologiei şi al vieţii creştine pe acest pământ frumos împodobit? Nu
este dulceaţa morţii care încununează năzuinţele noastre pământeşti?
În
acest moment au răsunat acordurile emoţionante ale Cantatei nr. 82 de J. S.
Bach, descriind starea dreptului Simeon primitorul de Dumnezeu, când ia în
braţele sale Viaţa Însăşi Întrupată, pregustând fericirea dreptului om care
moare:
Am
destul. L-am primit pe Mântuitorul.
L-am
văzut; văd deja bucuria vieţii celeilalte…
Dormiţi
acum, ochi obosiţi; Lume, renunţ la tine,
Că
duhul meu poate spori … Mă bucur de moartea mea …
Când
sunetele muzicii răsunau prin pădure şi se topeau în defileul adânc de
dedesubt, Părintele Serafim a încheiat, spunând ce bucurie trăieşte sufletul
omului sporind întru Hristos cel ortodox, şi cum cultura creştină, atât de
degradată de subumanitatea timpurilor noastre poate forma şi înălţa sufletul,
ducându-l până în pragul raiului. Totuşi, el nu a spus că în anii formării
sale, această Cantată îl încânta şi îl învăluia în mister atât de intens şi de
aici îl ducea la ideea de a muri pentru lume. ”
Prelucrare după "Viaţa şi opera Părintelui Serafim Rose" - Ierom. Damaschin
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu
Constantineanu
Sursă: Blog - Cuv. Serafim Rose
0 comments:
Trimiteți un comentariu