Evanghelia
Luca
7, 11-16
În
vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună
cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când
s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul
fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult
era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi
i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, s-a atins de cosciug,
iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi
zic, scoală-te!Iar cel ce fusse mort s-a sculat în sus şi a
început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică
i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc
mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Părintele
Cleopa Ilie - Despre
mila lui Dumnezeu
„Și
văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu mai
plânge!” (Luca 7, 13)
Iubiți
credincioși, nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici
altcineva din cei mulți care duceau la mormânt pe fiul ei, nu au
rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia
pe fiul văduvei și a-l da mamei sale. Ci Însuși Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, văzând-o plângând, I s-a făcut milă de
ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: „Și văzând-o
Domnul, I s-a făcut milă de ea“ (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu
este una din însușirile înțelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).
Toate însușirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire și nu
le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a,
C. 14, p. 51). Ca și celelalte însușiri ale lui Dumnezeu, mila Lui
nu are margini. De aceea și Duhul Sfânt ne încredințează,
zicând: “Că mai mare decât cerul, este mila Ta“ (Psalm 107, 4;
I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21). Știm cu
toții, că cea mai mare milă și milostivire a lui Dumnezeu, s-a
arătat prin trimiterea Fiului Său pe pământ, ca să mântuiască
neamul omenesc, din robia cea amară și grea a diavolului (Luca 1,
77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu
I se mai zice și “Tatăl îndurărilor și Dumnezeu a toată
mângâierea“ (II Corinteni 1, 3). Toate neamurile sunt datoare să
slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18).
Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul
(Psalm 102, 17). Iubiți credincioși, Când Mântuitorul,
milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această
preaslăvită minune a adus negrăită bucurie și spaimă, atât
mamei copilului înviat, cât și tuturor celor ce erau de față,
încât toți au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: “Prooroc mare
S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său“
(Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc și
într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.
Oceanul cel fără de fund și fără de margini al milei și
milostivirii lui Dumnezeu a lucrat și lucrează în tot locul și în
toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune și
dumnezeiasca Scriptură: “Îndurările Lui sunt peste toate
lucrurile Lui“ (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara
când seceta mare și arșita amenință pe oameni și animalele lor,
fiindcă, după mărturia Scripturii “cerul, de mare secetă, se
face ca fierul și pământul ca arama“ (Levitic 26, 19) și încep
toate viețuitoarele de pe pământ a simți lipsa de apă și de
hrană, că îndată ce preoții adună poporul și fac rugăciuni de
ploaie și Sfântul Maslu în biserici, pe câmp și prin grădini,
îndată încep a se ivi nori pe cer, adunându-se și
îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit
până la apus și încep a cădea stropi de apă și îndată vine
ploaie mare și curată, care adapă țarinile, câmpiile și
grădinile și aduc mare bucurie oamenilor, plantelor și tuturor
viețuitoarelor pământului. Cine nu cunoaște atunci și nu vede în
această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea și dragostea Lui față
de oameni? Cine din cei credincioși, care au frică de Dumnezeu, nu
mulțumesc din inimă Preaînduratului și Atotputernicului Dumnezeu
pentru mila și milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, și
înainte de a se aduna credincioșii la rugăciune în biserică,
numai uitându-se la cer și suspinând din adâncul inimii pentru
lipsa de apă și de hrană, Dumnezeu, ca un știutor de inimi,
privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le
trimite ploaie și vreme bună spre rodirea pământului, aducând
mângâiere și bucurie tuturor, și celor buni, și celor răi. Și
aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, “plouă
peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său
peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). Alteori, pentru
păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli
grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar
îndată ce se fac slujbe, rugăciuni și Sfântul Maslu la biserici
și prin casele creștinilor, bolile se vindecă prin credință și
oamenii se fac sănătoși ca mai înainte, și aduc mulțumire
Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morții nu I-a dat.
Uneori se ridică mari tulburări și războaie între popoarele
lumii care aduc moartea a mii și milioane de oameni. Însă, dacă
oamenii își aduc aminte de Dumnezeu și aleargă la El cu rugăciuni
și zile de post din toată inima, atunci Preabunul și
Atotputernicul Dumnezeu, potolește tulburările, stinge războaiele
și aduce pace și înțelegere între oameni. Căci Domnul se
milostivește spre noi și ascultă pe toți care se roagă pentru
pacea lumii și unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul
păcii (Isaia 9, 5) și fericește pe cei ce iubesc pacea, zicând:
“Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor
chema“ (Matei 5, 9). Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste
măsură și grindină, aducând mari stricăciuni livezilor,
grădinilor și recoltelor, cu mari inundații și alunecări de
teren, sau sunt cutremure grele de pământ. Însă, dacă oamenii se
căiesc de păcatele lor și aleargă cu lacrimi la post și
rugăciune, ploile încetează și cutremurele se liniștesc cu mila
și cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le
stăpânește pe toate. Cine nu cunoaște, atunci, mila și îndurarea
Lui Dumnzeu asupra oamenilor și purtarea Lui de grijă pe care o are
spre toate făpturile Sale? Alteori, pentru păcatele oamenilor,
Dumnezeu îngăduie să apară pe pământ boli grele și fără leac
și mulțime de lăcuste, gândaci, viermi, omizi și alte insecte
care fac mari stricăciuni grădinilor, livezilor și tuturor
semănăturilor. Însă dacă preoții și credincioșii se adună în
biserici și fac rugăciuni, Sfântul Maslu, aghiasmă și alte
slujbe rânduite, îndată suferințele omenești se ușurează și
insectele stricătoare dispar prin mila și purtarea de grijă a
Preabunului și mult Milostivului Dumnezeu față de neamul omenesc.
Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cât de mare și
nemăsurată este îndurarea și mila lui Dumnezeu, care pururea și
în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale? Așadar,
frații mei, cugetând noi la mila și îndurarea lui Dumnezeu, să
ne silim a fi milostivi față de frații noștri loviți de atâtea
suferințe, care sunt tot oameni ca și noi. Prin aceasta împlinim
porunca dată de Domnul, Care zice: “Fiți milostivi, precum și
Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că,
făcând noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după
mărturia care zice: “Omul cel milostiv face bine sufletului său;
iar cel nemilostiv, pierde trupul său“ (Pilde 11, 17). Când vrem
să facem milostenie, să fim cu inimă bună și cu bucurie, să dăm
celor săraci și necăjiți, aducându-ne aminte că roada omului
drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) și “dacă cineva
miluiește să miluiască cu voie bună“ (Romani 12, 8).
Deasemenea, trebuie să știm că în toate se arată mila lui
Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9,
47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăși mila lui Dumnezeu se arată
în cruțarea celor răi, datorită celor drepți. Cine vrea să
înțeleagă clar acest lucru, să citească în Sfânta Scriptură
despre convorbirea fericitului patriarh Avraam cu Dumnezeu, despre
pierderea Sodomei (Facere 18, 23-33). Iarăși vedem luminat din
mărturia Sfintei Scripturi, că mila lui Dumnezeu se arată pururea
către cei ce se lasă de cele rele și se căiesc de păcatele lor.
Auzi ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia: “Să-și
lase cel necredincios căile sale și omul fărădelegii sfaturile
sale și să se întoarcă la Dumnezeu, și va fi miluit“ (Isaia
55, 7). Și prin marele prooroc Ieremia, același lucru se arată:
“Cel fărădelege, se va întoarce de la toate fărădelegile sale
pe care le-a făcut și va păzi toate poruncile Mele și va face
dreptate și milă, cu viața va trăi și nu va muri“ (Ieremia 18,
7). Dumnezeu amenință pe poporul Său, Israel, cu pierzare, pentru
că nu face milă și zice prin proorocul Osea: “Ascultați
cuvântul Domnului, fii ai lui Israel, că va să judece Domnul pe
cei ce locuiesc pe pământ, fiindcă nu este credință, nici milă
și nici cunoștința lui Dumnezeu pe pământ“ (Osea 4, 1-2). Tot
așa și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cu datornicul cu
zece mii de talanți, ne arată pedeapsa celui ce nu a voit să facă
milă cu fratele său, căruia îi zice: “Slugă vicleană, toată
datoria aceea ți-am iertat-o fiindcă M-ai rugat, nu se cădea,
oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum
și Eu am avut milă de tine?“ (Matei 18, 23-34). Cu adevărat,
frații mei, Dumnezeu este “bun și blând și mult milostiv
tuturor celor ce Îl cheamă pe Dânsul“ (Psalm 85, 4), dar voiește
ca și noi să facem milă cu cei ce ne greșesc nouă: “Iar de nu
veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va
ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 15; Marcu 11, 25).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că mai mult voiește
de la noi milă, decât jertfă: “Mergând, învățați ce
înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că nu am venit să chem pe
cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“ (Matei 9, 13;
12, 7; Pilde 3, 3). Iubiți credincioși, Până aici am arătat cu
mărturii din dumnezeiasca Scriptură, despre mila și mhttp://www.doxologia.ro/biblioteca/predici/parintele-cleopa-predica-la-duminica-xx-dupa-rusalii-despre-mila-lui-dumnezeuilostivirea
lui Dumnezeu și în ce fel lucrează ea asupra noastră. Acum voi
spune o istorie sfântă despre mila, milostivirea și îndelunga
răbdare a lui Dumnezeu pe care o are pururea El asupra celor răi,
spre a-i întoarce la pocăință. Cine a citit în Sfânta Scriptură
istoria împăratului Manase, a înțeles câte răutăți și
fărădelegi a făcut el înaintea lui Dumnezeu. Cum a adus pe
poporul lui Israel la închinare de idoli; cum a făcut jertfelnice
idolilor, mai bine zis demonilor, în amândouă curțile templului
Domnului, cum a trecut pe fiii săi prin foc și a făcut idol
cioplit și l-a așezat în templul lui Dumnezeu și cum, împăratul
Manase, a adus pe Iuda și pe toți locuitorii Ierusalimului la atâta
rătăcire, încât ei au săvârșit mai mult rău
decât alte popoare, pe care Dumnezeu le-a stârpit din fața fiilor
lui Israel (I Paralipomena 33, 2-9). Dar mila, îndurarea și
îndelunga răbdare a lui Dumnezeu cea fără de margini, s-au arătat
și asupra acestui împărat depărtat de la El și, cu judecățile
Sale necuprinse de minte, a întors la pocăință și la dreapta
credință pe Manase. Căci a trimis asupra sa cu război, pe
căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins cu arcanul și
l-au dus legat cu cătușe de fier, în Babilon. Acolo, fiind în
mare necaz și strâmtorare, și-a adus aminte de Dumnezeu și de
adâncul răutăților și al fărădelegilor lui, pe care le-a făcut
înaintea Domnului în Ierusalim. Acolo a început cu mare durere din
adâncul inimii sale a se ruga și a cere milă și îndurare de la
Preabunul Dumnezeu, făgăduind îndreptare din toată inima și,
rugându-se, zicea: “Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților
noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al
seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu
toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale;
Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit pe el cu numele Tău cel
înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și se
cutremură din pricina Atotputerniciei Tale, pentru că nimenea nu
poate să stea înaintea strălucirei slavei Tale și nesuferită
este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată
și neajunsă este mila făgăduinței Tale...“ Iar fiindcă era
legat în lanțuri de fier și nu putea să-și plece genunchii săi
la rugăciune a zis: “Dar acum îmi plec genunchii inimii mele,
rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și
fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă,
Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici
nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești,
Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine
bunătatea Ta, mântuiește-mă și pe mine nevrednicul după mare
mila Ta și Te voi proslăvi în toate zilele vieții mele...“ După
această rugăciune plină de umilință, Manase a fost ascultat de
Dumnezeu și nu numai că a fost miluit și iertat de păcatele lui,
cele mai multe ca nisipul mării, ci și din robie l-a scos
Preamilostivul Dumnezeu și l-a întors în Ierusalim unde i s-a dat
împărăția pierdută și până la sfârșitul său a împărățit
peste Israel, neîncetând a se pocăi și a face tot felul de fapte
bune spre slava lui Dumnezeu. Pilda cu împăratul Manase, fiul lui
Iezechia, ne îndeamnă și pe noi la pocăință, căci nimenea nu
trebuie a se deznădăjdui de mila și milostivirea lui Dumnezeu,
măcar de ar fi cel mai păcătos om din lume. Numai să se
mărturisească la duhovnic cu mare căință cu durere de inimă, cu
hotărârea de a nu mai păcătui și a-și plini canonul dat. Așa
să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu, că va dobândi iertare de
toate păcatele și mântuirea sufletului său. Poziția cea mai
dreaptă și mai ortodoxă a noastră față de mila lui Dumnezeu
este aceasta: să ne silim la lucrarea tuturor faptelor bune; să
nădăjduim la mila lui Dumnezeu nu la faptele bune ale noastre, iar
în vreme de căderi în păcate, să nu ne deznă-dăjduim de mila
Lui care pururea ne ajută pe calea mântuirii. Să luăm aminte că
dacă Dumnezeu face milă cu noi, suntem și noi datori să facem
milă cu semenii noștri. Sunt atâția oameni săraci, să-i ajutăm
după puterea noastră cu cele de trebuință vieții: un ban, o
haină, o pâine dăruite, cu dragoste. Sunt atâția oameni bolnavi,
să-i cercetăm, să-i mângâiem, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru
sănătatea și alinarea suferințelor lor. Sunt atâția creștini
robiți de păcate, căzuți din dreapta credință, bolnavi la
suflet. Să ne ostenim a-i călăuzi spre Hristos, a-i îndemna la
biserică, la rugăciune, la un preot să-și mărturisească
păcatele. Să le vorbim de bucuria mântuirii și de chinurile
iadului; să-i convingem să se pocăiască și să urmeze cu dreaptă
credință lui Hristos. Numai așa ne putem mântui, că zice Domnul:
Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui! (Matei 5, 7). Să ne
învrednicească Bunul Dumnezeu de mila Lui cea mare, și să ne
ajute a face milă ca să dobândim iertare și Cerească Împărăție
care nu va mai avea sfârșit. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu