Sursa: Александр Хромеев (OrthPhoto) |
„Eu
sunt; nu vă temeţi.” (Marcu 6, 50)
Cu
ce i-a ajutat Domnul pe ucenicii Săi, când rămăseseră de
izbelişte? Prin faptul că le-a spus: „Eu sunt!” Nu le-a promis
vreme frumoasă, nu le-a poruncit încă valurilor să se potolească,
nu le-a dat de veste că vor ajunge curând la liman. Toate acestea
puteau să fie sau să nu fie, dar ei aveau acum convingerea că n-au
de ce să se teamă, de vreme ce Domnul li se alăturase. Din aceasta
desprindem o învăţătură pentru fiecare dintre noi, adică
să ştim de ce avem nevoie de fapt, de ceva pe care de cele mai
multe ori îl trecem cu vederea. Important nu este faptul că ne-a
izbăvit de ceva care, la un moment dat, ne-a făcut să ne
înfricoşăm; nu că a potolit furtuna, ci că a venit la noi tocmai
în timpul furtunii. Iată ce trebuie să-I cerem Domnului;
nimic altceva nu ne-ar putea ajuta. Voi, cei cărora vi s-a întâmplat
să vedeţi chipul luminos al lui Hristos, apropiindu-se de voi pe
apă, prin furtună, de lacrimile şi durerile voastre, veţi putea
oare uita lucrul acesta vreodată? Veţi putea uita lumina
aducătoare de bucurie pe care a revărsat-o asupra mării furtunoase
din sufletul vostru? Veţi putea oare uita acea fericită
vedenie cerească, care nu se poate să nu fi pătruns în suflet,
cel puţin prin reflexele ei, făcându-vă să cugetaţi asupra
cuvintelor Sale: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor
mângâia” (Matei 5,4)? Să nu stăm să ne analizăm şi să ne
anticipăm soarta, fiindcă nu ne vom alege cu nimic, ci să
primim întru totul calea pe care ne-a ales-o Domnul. Şi să nu
ne temem! „Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti!” (Apocalipsă
2, 10)
Sursa:
"Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate
zilele anului", Editura Sophia, 2008
0 comments:
Trimiteți un comentariu