Cetatea mea

Sursa: Jarek Charkiewicz (OrthPhoto)

Doamne, Tu eşti stânca mea şi tăria mea şi izbăvitorul meu. 

El e apărătorul meu... şi puterea mântuirii mele şi ocrotitorul meu şi adăpostul scăpării mele. (II Regi 22,2-3)

Adăpostul meu! Să ne amintim de toţi vrăjmaşii care nu ne slăbesc din ochi. Din viaţa trăită până acum vin către noi într-o adevărată cohortă. Tot ceea ce n-am reuşit să facem până la capăt, toate cugetele păcătoase, cuvintele răuvoitoa­re, influenţa nefastă asupra altora, toate acestea prind viaţă în închipuire, ne condamnă, ne urmăresc. Trecutul nu poa­te fi îngropat sau ascuns, nici redus la tăcere; el rămâne viu şi ne apasă. Dar avem un adăpost, o cetate, pe Iisus Hris­tos Domnul. „Păcatele noastre le-a purtat pe cruce cu trupul Său”; El „ne-a răscumpărat din blestemul legii, devenind El blestem de dragul nostru” (Galateni 3, 13). Aşa S-a dat pe Sine Domnul, făcându-ni-Se adăpost pentru izbăvirea şi mântuirea noastră. S-a luptat cu vrăjmaşii noştri, biruindu-i cu moartea Sa. „Drept aceea nici o osândă nu este acum pentru cei ce sunt ai lui Hristos Iisus” (Romani 8,1).

Moartea Sa atotiertătoare a suflat peste toate cele ale tre­cutului. „El este Izbăvitorul meu şi Apărătorul meu!” Mai mult, „El este stânca mea şi tăria mea”. In „adăpost” mă fe­resc de păcatele mele, aflându-mă sus, pe stâncă, ca într-o cetate, mă lupt cu ele. Fă-ţi mai întâi adăpost în Domnul, apoi ţine-te bine pe stâncă, ascunde-te ca într-o cetate. Fugi de păcatele tale, atâta timp cât nu ţi-ai găsit apărare în Dom­nul, fiindcă numai în El fiind, îţi poţi învinge păcatele.

Iată, suflete al meu, unde îţi stă biruinţa! Afară din adăpost vei fi învins; stând pe stâncă vei fi învingător. Rămâi acolo, în pofida vrăjmaşilor tăi. Stă în puterea noastră ca, întărindu-ne „pe stâncă”, să-i respingem pe duşmani, înconjuraţi fiind de un zid de netrecut: Atotputernicul, Atotbunul Dumnezeu.

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008