Evanghelia
Matei
9, 27 - 35
În
vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi
orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui
David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit la Dânsul orbii
şi i-a întrebat Iisus: credeţi că pot să fac Eu aceasta?
Răspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci s-a atins de ochii lor, zicând:
după credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar
Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu ştie.
Însă ei, după ce au ieşit, au răspândit numele Lui în tot
pământul acela. După plecarea lor, iată au adus la Dânsul pe un
om mut, având diavol. Şi fiind scos afară diavolul, a grăit
mutul; iar mulţimile se minunau, zicând: niciodată nu s-a văzut
aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor
scoate pe diavoli. Şi Iisus străbătea prin toate oraşele şi
satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia
împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de
neputinţă în popor.
Arhimandritul
Cleopa Ilie - Despre
minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor
„Mare
ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt
nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale". (Slujba aghiazmei
mari)
Astăzi,
când Sfânta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârșite
de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și anume vindecarea a doi orbi
și a unui demonizat și mut, m-am gândit să vorbesc despre
minunile făcute de Dumnezeu și de sfinții Lui. Dacă veți asculta
cu luare aminte, veți înțelege marea deosebire dintre minunile lui
Dumnezeu și cele ale sfinților.
Să
știți că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor
minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită și înțelegerea
lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, față de
cele făcute de sfinți sunt acestea: Dumnezeu Cel în Sfânta
Treime-Închinat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, a făcut minuni mari
direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5,
24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea
locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în
stâlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieșire 3,
2-5); toiagul lui Moise prefăcut în șarpe (Ieșire 4, 2-4); mâna
lui Moise acoperită de lepră (Ieșire 4, 6-7); prepelițele (Ieșire
16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieșire 20, 22).
Dumnezeu
a făcut minuni mărite și înfricoșate, care nu s-au mai săvârșit
în tot pământul și neamul (Ieșire 14, 20): trecerea lui Israel
prin Marea Roșie (Ieșire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV
Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).
Iată
și câteva minuni făcute în legea Harului; Pogorârea Sfântului
Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui
Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer
la Schimbarea la Față a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7);
întunericul și semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45,
51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă
(Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime și darul vorbirii în
limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte
12, 8-9) și multe altele.
Puterea
lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui și lucrarea Lui este
împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în
Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în
Legea Veche. Dar și sfinții au făcut minuni prin puterea dată lor
de la Duhul Sfânt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de
Dumnezeu. Pentru că sfinții nu au săvârșit minuni directe asupra
întregii lumi, cum a făcut și face Dumnezeu pururea. Apoi sfinții
au luat darul facerii de minuni numai prin post și rugăciune multă
către Dumnezeu (Ieșire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2,
37; Fapte 10, 30; 14, 23).
Mântuitorul
a făcut minunile cu a Sa poruncă și datorită puterii Sale (Ioan
19, 11; 5, 17; 19, 21-26). El a făcut minuni pe care nimeni din
oameni nu le-a mai făcut (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 21, 25), pe
când sfinții au făcut minuni numai prin darul și puterea primită
de la Dumnezeu (Fapte 3, 12). Apoi sfinții au făcut minuni la
porunca lui Dumnezeu (Ieșire 4, 3; 6, 7; Numerii 20, 8-9).
Dumnezeu
însă nu primește poruncă de la nimeni ca să facă minuni, ci
toate câte voiește le face în cer și pe pământ (Psalmi 76, 13;
85, 9; 113, 11).
Minunile
Mântuitorului nostru Iisus Hristos au fost profețite mai înainte
de Duhul Sfânt prin gura sfinților Săi prooroci. Așa de exemplu
marele prooroc Isaia prin Duhul Sfânt a arătat că Mântuitorul va
lumina orbii, va da auz surzilor, va da grai muților și vedere
orbilor, zicând: "Atunci va sări șchiopul ca cerbul și
limpede va vorbi limba gângavilor". Iarăși zice despre
dezlegarea celor legați de duhuri necurate și pentru cei orbi că
“va deschide ochii orbilor, și va scoate din legături pe cei
legați“ (Isaia 35, 5; 42, 8). Minunile sfinților s-au făcut cu
un scop anumit când a binevoit Dumnezeu și unde a voit El (Ieșirea
7, 20-21; Fapte 1, 16; II Petru 1, 21).
Vedem
iarăși că sfinții au făcut minuni puține, iar Mântuitorul ca
Dumnezeu a făcut tot felul de minuni pe care nimeni din oameni nu
le-a putut face (Matei 9, 33; Marcu 2, 12; Ioan 15, 24). Toate
minunile sfinților au fost făcute nu prin puterea lor, ci de
Dumnezeu prin ei, ca să se împlinească cuvântul Scripturii care
zice: “Sfinților care sunt pe pământul Lui minunate a făcut
Domnul voile Sale întru dânșii“ (Psalmi 15, 3). Sfinții au
făcut minuni și ei, ca să arate puterea lui Dumnezeu, precum
scrie: “Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui
Israel“ (Psalm 67, 36).
Să
știm că Dumnezeu a făcut, face și va face tot felul de minuni în
vecii vecilor, atât în cer și pe pământ. În schimb, sfinții
pot face minuni și pot prooroci numai când voiește și unde
voiește Dumnezeu. Vedem că sfinții Apostoli, care luaseră de la
Dumnezeu darul și puterea de a face minuni n-au putut scoate duhul
cel rău din omul lunatic când au voit ei (Matei 17, 16; Marcu 9,
20). Sfântul prooroc Elisei, măcar că luase de la Dumnezeu dar
îndoit de a face minuni mai mari decât Ilie proorocul, n-a cunoscut
scârba cea mare a femeii sunamitence, căreia îi murise copilul
pentru că Domnul a ascuns de la el lucrul acesta (IV Regi 4, 27).
Vedem
iarăși că Sfântul Antonie cel Mare, care luase de la Dumnezeu
darul facerii de minuni în diferite împrejurări, n-a putut scoate
duhul cel rău din femeia îndrăcită, măcar că s-a nevoit mult cu
post și rugăciune. Pe acest duh rău l-a scos ucenicul său,
Sfântul Pavel cel simplu. Sfântul Antonie n-a cunoscut pe diavolul
cel viclean care se prefăcea că este om păcătos și că vine să
se pocăiască (a se vedea Viața Sfântului Antonie cel Mare, în 17
ianuarie).
Creștinismul
este una din marile minuni ale Preasfintei Treimi pe pământ
V-am
vorbit pe scurt despre minunile lui Dumnezeu și despre minunile
sfinților și am arătat că darul facerii de minuni se dă de
Dumnezeu numai celor desăvârșiți, cui voiește și cât voiește
El. Prin minuni Dumnezeu Își arată atotputernicia, bunătatea și
iubirea Sa față de oameni și de întreaga creație. Scopul pentru
care Dumnezeu și sfinții Săi fac minuni este preamărirea numelui
Său în cer și pe pământ, întărirea și apărarea dreptei
credințe în lume, călăuzirea și mântuirea oamenilor, și
izgonirea duhurilor răutății dintre noi.
Minunile
arată în chipul cel mai convingător și direct că Dumnezeu este
Creatorul și Stăpânul întregii lumi, că El are milă de oameni
și așteaptă pocăința lor și că dă aceeași putere de a face
minuni tuturor celor ce se tem de dânsul. Iar dacă oamenii se
îndoiesc de Dumnezeu chiar când se află în fața unor adevărate
minuni, înseamnă că mântuirea lor este în mare primejdie.
Dumnezeul
nostru este Dumnezeul minunilor, iar minunile sunt semnul văzut al
puterii și iubirii Sale. Căci credința în Dumnezeu dacă nu
săvârșește minuni, nu este adevărată. Despre aceasta spune și
proorocul David: “Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu
ești Dumnezeu care faci minuni“ (Psalm 76, 13). Și în alt psalm
zice: “Dumnezeul nostru în cer și pe pământ toate câte a voit
a făcut“ (Psalm 113, 11). De aceea cel ce se împotrivește
minunilor sau se îndoiește de adevărul lor, acela tăgăduiește
Sfânta Scriptură, tăgăduiește Revelația divină și pe Însuși
Dumnezeu și nu se poate mântui pentru că nu duce nici un suflet în
împărăția lui Dumnezeu. Or, credința creștină și revelația
divină sunt întemeiate și întărite de minuni, adică de fapte și
lucruri supraomenești săvârșite de Dumnezeu mai presus de mintea
și înțelegerea noastră. Prin minuni se slăvește Cel Preaînalt,
iar oamenii se întăresc în credință și se mântuiesc.
Să
știți, frații mei, că minunile s-au făcut veșnic: și înainte
de întemeierea lumii, și înainte de darea Legii, și înainte de
venirea lui Hristos pe pământ, și după întruparea Cuvântului și
astăzi se fac minuni și în veci se vor face și nu vor înceta
niciodată. Cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu însă, sunt două:
crearea lumii văzute și nevăzute din nimic, numai prin cuvânt și
înnoirea lumii prin întruparea, nașterea Domnului din Fecioara
Maria și învierea Lui din morți, ce nu pot fi înțelese de noi
oamenii.
Ce
este universul în negrăita sa frumusețe și ordine, dacă nu o
mare minune a Creatorului care uimește până și pe îngeri? Ce
este omul, atât de minunat creat, dacă nu o nepătrunsă minune a
Creatorului? Ce este creștinismul care a biruit păgânismul și pe
diavol dacă nu cea mai mare minune a lui Hristos înviat din morți?
Din sângele Domnului răstignit pe Golgota și din lumina Sfântului
Mormânt a răsărit o lume nouă, o Biserică nouă și o lege nouă
mărturisită și apărată de două mii de ani prin jertfa a
nenumărate milioane de creștini apostoli, ierarhi, martiri, sfinți
și drepți.
Într-adevăr,
creștinismul este una din marile minuni ale Preasfintei Treimi pe
pământ. Căci Tatăl a trimis pe Fiul Său în lume, iar Fiul S-a
jertfit și Sfântul Duh a făcut să se vestească cuvântul și să
lucreze mântuirea neamului omenesc. Zadarnic s-au ostenit dușmanii
lui Hristos să biruiască Biserica, să înlocuiască Evanghelia și
să înfrângă creștinismul. Lupta a fost și este crâncenă,
potrivnicii tot mai mulți, jertfele tot mai mari, dar și
creștinismul tot mai tare și de nebiruit, pentru că la cârma
Bisericii se află Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morți.
Mulți
cer ajutor și așteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puțini sunt pe
care îi miluiește și le ascultă rugăciunea
Fiecare
dintre noi am văzut în viață unele minuni și fapte mai presus de
mintea noastră, săvârșite fie cu noi, fie cu cei din jurul
nostru. Fiecare, mai ales când suntem bolnavi, în fața morții sau
a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune
cu noi și să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne
ajute la examene, la operație, la necazul care ne apasă. Fiecare ne
închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfântul Altar, sărutăm
sfintele icoane, aprindem lumânări și spunem lui Dumnezeu, Maicii
Domnului și sfinților Lui necazul nostru, cu speranța că ni se va
îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne
recunoaștem nevrednicia și să ne întrebăm cu smerenie: "Doamne,
oare sunt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sunt vrednic să faci o
minune atât de mare cu mine cel plin de păcate?"
Mulți
cer ajutor și așteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puțini sunt pe
care îi miluiește și le ascultă rugăciunea. Și aceasta pentru
că nu cer ceea ce trebuie spre folos și mântuire sau pentru că
sunt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Lui din
cauza păcatelor care îi stăpânesc. De aceea cerem mult, dar
primim mai puțin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care
au credința tare și se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi și cu
post. Domnul miluiește și sfinții ajută cu rugăciunile lor mai
întâi pe acei care sunt milostivi în dragoste și-și cresc copiii
în frică de Dumnezeu. Pe aceștia îi miluiește mai mult. Cu
aceștia face adevărate minuni, pentru că au credință mai multă,
iartă mai mult, iubesc mai mult și au inimă smerită.
Să
cerem lui Dumnezeu mai întâi iertarea păcatelor și mântuirea
sufletului, apoi să cerem cele pământești. Să învățăm a ne
ruga cu credință, având drept pildă pe cei orbi vindecați din
Evanghelia de astăzi. Că aceia mergeau după Mântuitorul și
strigau cu credință: Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David! Iar dacă
Domnul ne va întreba ca și pe aceia: Credeți că pot să fac Eu
aceasta?, noi să răspundem din toată inima: Da, Doamne! Credem că
Tu ai făcut cerul și pământul! Credem că Tu ai creat pe îngeri
și pe oameni! Credem că Tu Te-ai întrupat din Fecioară și ai
înviat din morți, pentru a noastră mântuire! Credem în
Evanghelie și în puterea Sfintei Cruci! Credem în mila și
minunile Tale! Revarsă mila și harul minunilor Tale peste noi toți,
ca să Te slăvim și să Te lăudăm în veci. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu