A
se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea
sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se
lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă,
faţă de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism. Sunt
unii dintre noi care, în orice discuţie zic: Eu am făcut cutare,
eu am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot pasul. Centrează totul pe
ei, pe interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii. Uită şi de
Dumnezeu.
Dumnezeu
nu vrea în nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de
personalitate, de oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea ca
cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea
lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să fie responsabili
pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci
lepădarea de egoism.
Numai
aşa se reconciliază porunca iubirii de sine cu porunca lepădării
de sine, şi ies din contradicţie. Lepădarea de sine e renunţarea
supremaţiei lui Eu asupra lui Tu, cum spunea cineva, întoarcerea la
egalitate, la frăţietate, la iubire.
(Mitropolitul
Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia,
Bucureşti, 2011, p. 46)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu