de Ernest Bernea (din „Îndemn la
simplitate”)
Oamenii nu pot trăi
fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor de sus. Poleită cu nume de inteligenţă,
diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi
mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă
crudelor, dar mai puţin frumoaselor, adevăruri.
Minciuna este
prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care
suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de
o altă categorie, de aceea a trufaşilor. Omului îi place minciuna, îi place să
fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn
şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i
minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale,
dar catifelate şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa. Omul acesta civilizat,
omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu
vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El
umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.
Ah, omule, cum îţi
mai miroase sufletul de la distanţă! Omul cinstit supără; supără pentru că sfarmă
urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit
incomodează; incomodează pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât
mirositoare ale minciunii şi ale furtişagului. Climatul cinstei este aspru,
este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei
cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor
adevărat. Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu