 |
| foto: Вячеслав Ильин (Orthphoto) |
Părintele
Paisie Aghioritul povesteşte: „Unei fetiţe de nouă ani i-a apărut o tumoare la
ochi şi medicii i-au scos ochiul. La şcoală, copiii o luau în râs şi copila
suferea. Tatăl ei a venit la colibă şi mi-a spus durerea lui. «Părinte, m-am
gândit că dacă îi voi cumpăra fiicei mele tot ceea ce-mi cere, o voi ajuta,
pentru că se va bucura şi va uita mâhnirea pricinuită de infirmitatea ei. Dar
nu ştiu cum să procedez, deoarece mai am cinci copii mici, care o vor invidia
pentru că nu înţeleg de ce fac aceasta».
«Ce înseamnă
aceasta? îl întreb. Ceea ce vrei să faci este o mângâiere falsă, nu este o
rezolvare. Dacă îi vei lua de pe acum orice lucru pe care îl cere, după câţiva
ani îţi va cere să-i cumperi şi Mercedes. Şi cum o vei scoate la capăt? Apoi va
afla că unii au avioane pe terasele caselor şi îţi va cere să-i iei şi un
avion. Atunci ce vei face? Încearcă să-ţi ajuţi copilul să se bucure că are
numai un ochi. Să simtă că este o muceniţă. Multor mucenici le-au fost scoşi
ochii, li s-au tăiat urechile, nasul, şi lumea râdea de ei. Aceştia însă, cu
toate că sufereau de durere şi de batjocura oamenilor, nu cedau şi răbdau
neclintiţi mucenicia. Dacă copilul tău va înţelege şi va înfrunta cu doxologie
invaliditatea sa, Dumnezeu îl va aşeza împreună cu mărturisitorii. Oare este un
lucru mic să rânduiască Dumnezeu să-i scoată ochiul copilului în felul acesta,
fără să-l doară, şi să-l aşeze împreună cu mărturisitorii? Şi pentru că fata nu
are păcate de plătit va primi răsplata întreagă din această invaliditate».
Mi-a mulţumit
sărmanul şi a plecat uşurat. Şi într-adevăr a ajutat-o pe copila sa să
înţeleagă că invaliditatea ei este o binecuvântare a lui Dumnezeu şi pentru
aceasta trebuie să-L slavoslovească. A crescut mare, a studiat filologia, iar
acum lucrează ca profesoară şi se bucură mai mult decât alte fete care le au pe
toate, dar se chinuiesc pentru că nu au înţeles sensul cel mai profund al
vieţii“.
0 comments:
Trimiteți un comentariu