Ortodoxia dincolo de mode - mărturia unei tinere / Cuvinte pentru tineri

Foto: Sergey Ryzhkov (OrthPhoto)

Tot ceea ce ne dorim mai mult, noi, tinerii din ziua de astăzi, este să fim la modă. Orbiţi de orgoliu, am devenit robi ai modelor, care mereu vin şi se duc. Într-una din scrierile sale, părintele Savatie Baştovoi afirmă faptul că este de ajuns să vezi cu ce se îmbracă o persoană ca să ştii ce fel de muzică ascultă, ce oameni îi plac sau multe alte lucruri. Asta se datorează faptului că îmbrăcăm uniforma MTV-urilor şi, prin devalorizare, ne pierdem identitatea. Din păcate, moda nu apare doar în domeniul vestimentaţiei, ci în aproape tot: muzică (punk, rock, EMOcore, house), mâncare (fast-food’uri, pub’uri), băutură, concepţii şi chiar idealuri.

Acestea sunt lucruri pe care probabil le ştim cu toţii şi sunt generalităţi. Pentru a vă da un exemplu mai concret, vă voi spune în ce mod m-a afectat moda pe mine, o tânără a vremurilor de pe urmă …

În clasa a VIII-a, am fost înscrisă de părinţii mei la o casă de modă destul de mediatizată. Nu ştiam ce este moda cu adevărat, nu ştiam deloc ce se întâmplă în backstage’urile prezentărilor. La început, totul a fost bine, am învăţat doar mersul scenic, cu picioarele încrucişate, am învăţat să mă machiez, să mă aranjez şi alte lucruri, care atunci mi se păreau incredibile şi care mă atrăgeau din ce în ce mai mult. Uitând de faptul că moda este cea care reflectă spiritul vremurilor, mă depărtam de adevăr, neştiind ce mă aşteaptă. Mă depărtasem de biserică, bineînţeles, deoarece frecventarea ei nu făcea parte din practicile pe care le abordasem. Am fost învăţată să citesc doar reviste de modă, iar, dacă purtai haine din sezonul trecut, erai total desconsiderat.

Ajungând mai apoi la liceu, am început să îmi învăţ şi colegele să fie „la modă”. Le criticam pentru aspectul nearanjat şi chiar le învăţam să se fardeze, să se aranjeze mereu şi să citească reviste de modă. Deşi totul părea perfect, iar eu eram modelul (negativ, dacă apreciez în momentul de faţă) prietenelor mele, simţeam că ceva din ceea ce fac nu este bine. Aceste acte respingătoare au fost primite de cei din jur cu multă satisfacţie şi admiraţie, dar, în adâncul sufletului meu, au atins o altă coardă. Simţeam cum îndepărtez acea puritate şi frumuseţe naturală, complexă prin simplitatea ei, pe care a lăsat-o Dumnezeu şi îi îndepărtam şi pe cei din jurul meu de adevăratele virtuţi, de adevărata frumuseţe, atrăgându-i spre superficialitate.

Cu cât mă adânceam mai mult în lumea modei, cu atât sufletul meu se stingea mai repede. Credeam că frumuseţea poate fi măsurată conform unui standard obiectiv, unul pe care pur şi simplu nu-l atinsesem. Fără să îmi dau seama, devenisem absolut devotată conceptului platonic de frumuseţe, o estetică pe care o împărtăşeam cu editorii revistelor internaţionale de modă şi care-mi alimentau sentimentul zilnic de silă faţă de propria-mi persoană, în faţa oglinzii. Voiam mereu să slăbesc (din ce în ce mai mult) şi nu m-am oprit până nu am devenit anemică.

Mama mea şi-a dat seama că totul scăpase de sub control şi că moda nu este ceea ce pare. Era oricum prea târziu, pentru că eu fusesem stăpânită de tirania ei. Uimitor, dar salvarea mea a fost pasiunea pentru citit, la care nu renunţasem în favoarea revistelor patetice (pe care atunci le veneram). Am citit prima dată „Casiana - Învăţătura despre iubirea în Hristos”, o carte care m-a învăţat multe lucruri, printre care şi despre adevărata frumuseţe, cea lăsată de Dumnezeu, nu cea concepută de om, distrugătoare.

Am început să citesc din ce în ce mai mult, deoarece mi se părea incredibil cât de uşor reuşeam să găsesc răspunsurile la întrebările mele. Pe la începutul clasei a X-a, virusul modei nu mă mai stăpânea. Reîncepusem să frecventez biserica, petreceam vacanţele la mănăstire. Am renunţat la multe obiceiuri la care nu aş fi crezut că voi renunţa vreodată.

Ceea ce mă întristează, totuşi, este că, deşi eu am reuşit să descopăr adevărul, cei din jurul meu, pe care i-am îndepărtat de acesta, nu s-au mai putut întoarce. Pentru cei mai mulţi, eu am reprezentat trecerea de la monoton la extrem. Inutile au fost toate explicaţiile ulterioare, căci sămânţa nedreptăţii prinsese rădăcini adânci în sufletele lor.

Acum sunt eu cea criticată pentru că nu mă mai aranjez, nu mai merg la petreceri şi am fost chiar exclusă din cele mai interesante grupuri din liceu. Ceea ce în urmă m-ar fi întristat, acum mă bucură. Fericirea mea nu mai constă în ultima colecţie de haine de firmă sau în accesoriile sezonului sau ale revistelor de modă. Fericirea mea constă în adevăr, iar adevărul meu este Dumnezeu.

Oamenii au libertate, tocmai de aceea greşesc. Dacă nu aş fi fost liberă să fac ce vreau, aş fi mers mereu pe „cărarea îngustă” a lui Dumnezeu, fiind constrânsă de împrejurări. Am trăit multe experienţe, dar aceasta este cea mai relevantă în special pentru tinerii mei prieteni, care poate vor înţelege vreodată ce am înţeles şi eu… sper ca atunci să nu fie prea târziu…

Cu multă dragoste,
Amira K.

 

(Sursă: Blog „Popas alternativ”, http://hristofor.wordpress.com/ )