Demonul călător / Cuvinte pentru tineri

Foto: Sergey Ryzhkov (OrthPhoto)

de Danion Vasile

Maica Siluana Vlad povestea: „Cândva, demult, am trăit ceva straniu. Era noapte, spre ziuă, eram în casa unor prieteni, după o aniversare, cred, şi dormeam cam de-a valma, pe unde apuca fiecare, fiind foarte mulţi. La un moment dat, am simţit o puternică tulburare faţă de prezenţa trupului de lângă mine. Era o bună prietenă care dormea liniştită. Nu-mi venea să cred. M-am uitat de jur împrejur. Toţi cei din cameră dormeau adunaţi fiecare în propriul trup. M-am întors la mine şi la tulburarea mea. M-am privit cu atenţie şi am definit-o: era o dorinţă de necontrolat, acum aş numi-o compulsivă, de a lua în braţe trupul de lângă mine. M-am speriat. Mi-am privit atentă frica şi am simţit că e o frică de cineva. Dar nu era nimeni treaz. Deşi atunci ziceam că nu cred în Dumnezeu, am făcut ce făcea copilul din mine când se temea de întuneric: m-am închinat. Ştiu că a dispărut totul ca un fum şi că am adormit zâmbind. Dar, a doua zi, un foarte bun prieten care dormise în altă cameră mi-a mărturisit înspăimântat că a fost agresat de unul dintre invitaţi şi că s-a simţit ca în iad. Atunci am spus: uite ce empatie pe mine!, şi i-am povestit, amuzându-ne amândoi. Atunci nu ştiam ce ştiu acum. Acum ştiu că atunci am fost atacată de demonul care îl chinuia pe acel invitat. Acum ştiu că suferinţa celor care au căzut în acest fel de a fi este o suferinţă greu de vindecat pentru că mare şi iscusit este demonul care se ocupă de acest sector al iadului din noi”. 

Cred că această mărturie este clară: stând în preajma oamenilor care trăiesc în patimi – fie că este vorba de beţie, de desfrâu sau de droguri –, mergând la petreceri împreună cu astfel de oameni, ne expunem riscului de a fi atacaţi de diavolii care îi ispitesc pe aceştia. Nu e vorba de situaţiile în care suntem constrânşi să vieţuim împreună, să studiem sau să muncim unii lângă alţii. Nu, deşi un creştin care lucrează într-un mediu păcătos va încerca să îşi schimbe locul de muncă… E vorba de situaţiile în care alegem de bună voie să ne petrecem timpul liber în preajma oamenilor ce trăiesc în patimi. 

În Vieţile Sfinţilor, găsim multe referinţe despre diferite locuri bântuite de duhurile rele. Şi vedem că sfinţii nu evitau astfel de locuri, ci uneori şi le alegeau ca adăposturi. Iar duhurile rele plecau. Dacă am fi la măsura sfinţilor, nu am avea de ce să ne temem, chiar dacă am sta toată ziua între mari păcătoşi. Numai că, având credinţă slabă, trebuie să ne ferim de ispite… 

Sursă: Revista OrthoGraffiti