Tatăl lui Noah: schimbarea percepţiei globale asupra sindromului Down

luni, 9 septembrie 2013

| | |



de Nancy Flanders

9 august 2013 (LiveActionNews) – Atunci când Rick Smith şi soţia sa au aflat că fiul lor nou-născut suferea de sindromul Down, pentru o clipă, viaţa lor s-a întors cu susul în jos. Ca şi în cazul oricăruia dintre noi care a primit un diagnostic pentru copilul nostru, au existat un million de întrebări, fiecare dintre acestea adresate cu teamă şi îngrijorare. Rick şi-a propus să facă ceea ce mulţi parinţi au făcut – a pornit un blog pentru a arăta lumii gradul de normalitate al fiului şi a vieţii sale. Însă el a făcut-o printr-un mesaj pro-viaţă.
Pe blogul său, Rick scrie:

„La scurt timp după naşterea lui [Noah], am fost şocaţi să aflăm că 92% dintre copiii diagnosticaţi cu sindromul Down prin testare prenatală au fost avortaţi."

Din păcate, are dreptate. Tot el vorbeşte şi despre modul în care doctorul şi-a cerut scuze şi a parcurs din nou fişele medicale ale soţiei sale pentru a vedea dacă s-a omis ceva, sau ceva care l-ar fi ajutat pe Rick şi pe soţia lui să iasă din această situaţie – prin intermediul avortului.

Astfel, Rick şi-a propus să schimbe felul în care lumea priveşte persoanele cu sindromul Down. El a decis să-i sfătuiască pe viitorii părinţi să nu se mai teamă atât de mult atunci când copilul lor este diagnosticat cu sindromul Down. Cu o exprimare simplă, de genul: „cuplu în expectativă (niciun copil afară din pântece)”, atunci când s-a referit la el şi la soţia sa însărcinată, el prezintă lumii încrederea sa în viaţa înainte de naştere.

Susţinerea unui punct de vedere pro-viaţă poate atrage cuvinte dure din partea cititorilor, cum ar fi “Nu aş vrea să am povara unui copil cu sindromul Down. Eu aş fi terminat sarcina.” Dar prin expunerea acestor convingeri pro-viaţă, Rick a salvat vieţi. Pentru aceasta, se merită, în ciuda criticilor.
Un părinte i-a scris, zicând:
  
„Aseară am primit un telefon cum că activitatea mea sanguină este anormală, iar copilul meu s-ar putea să aibă sindromul Down. […] În timp ce primul meu gând a fost să îl avortez dacă se confirmă sindromul, totul s-a schimbat mulţumită poveştii tale şi a altora precum a ta."

 
Apoi, pe pagina National Sanctity of Human Life Sunday, Rick a postat despre atitudinea sa pro-viaţă. Această postare specială s-a numit „Pântecele mamei, cel mai periculos loc din lume pentru un copil cu sindromul Down” iar în aceasta, Rick vorbeşte despre ceea ce putem face pentru a schimba viziunea globală asupra avortului în general, şi mai ales, a avortului de copii cu sindromul Down. El notează faptul că este greşit să păstrăm tăcerea în ceea ce priveşte avortul şi spune că prin împărtăşirea poveştilor proprii şi a punctelor de vedere, putem ajuta familiile, părinţii, şi copiii. El scrie:

„Oamenii nu sunt poveri. Oamenii sunt daruri de la Dumnezeu. Aceştia sunt creaţi după asemănarea Sa cu un scop. Fiecare. persoană. de. pe. această. planetă ... din pântece sau din afara acestuia. Permiteţi-mi să o spun din nou, iar de data aceasta să citiţi lent. Fiecare persoană de pe această planetă este un dar de la Dumnezeu, creată dupa asemănarea Sa, într-un scop grandios."

Scopul evident al lui Noah – şi nu numai – este acela de a-l ajuta pe tatăl lui să îşi îndeplinească unul din propriile scopuri: de a salva vieţile copiilor nenăscuţi ce suferă de sindromul Down. Pentru aceasta, acordăm respectul cuvenit amândurora.

Notă: Nancy este o mamă ce lucrează de acasă, care scrie articole pentru părinţi, despre copii cu nevoi speciale, şi despre dreptul la viaţă. Ea este norocoasa mamă a trei fetiţe vioaie, dintre care una suferă de fibroză chistică, şi îşi petrece orice moment liber căutând să strângă fonduri pentru un remediu al acestei afecţiuni. Puteţi citi blogul său personal la www.ChronicAdmissions.com.


Sursă: LifeSiteNews
Traducere: Andreea Dancu 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com