Îmi plânge sufletul ca un copil.
Zvârlindu-și floarea de pe ramuri ciunge,
Și-ngenunchiat, cu el alături, plânge
Și-un înger trist din ceata lui Gavril.
O, suflet, suflet păcătos și șui,
Lunatic suflet spune ce te doare
De-ți risipești abia deschisa-ţi floare
Petală cu petală vântului?!
Ce patimi crâncene, ce dor stufos
Te bântuiesc de freamăți ca pădurea?
Ce boală cruntă mușcă ca securea
Din trunchiu-ți desfrunzit și noduros?
Ți-e dor de cer, de pământesc ți-e dor?
Vrei sfânt să treci prin viață, vrei lumește?
Hai, suflete nemângâiat, vorbește
Și te-oi aprinde asemeni stelelor!
Ți-aș da să taci luceferi verzi, ți-aș da
Argint din lună, aur greu din soare
Și scuturând pe tine stog de floare
Ca pe-o pădure te-aș înmiresma.
Ți-aș face din luceferi jucării
Și te-as căra în cârcă până-n stele,
Să le culegi ori să te joci prin ele
De-a v-ați ascunsălea cu îngeri vii.
0 comments:
Trimiteți un comentariu