Biografia tânărului ieromonah
Savatie, uimeşte şi în egală măsură indică un model. Este modelul renaşterii
spirituale a unui om. Cum s-a petrecut? Cititorii noştri vor găsi poate un
răspuns parcurgând temele interviului de mai jos:
„Omul vechi rămâne în noi până la ultima suflare."
Părinte, nu aţi încercat nicio clipă să vă ascundeţi
trecutul tumultos. Să se datoreze asta faptului că nu v-aţi desprins total de „omul
vechi" care aţi fost? Omul care aţi fost până la călugărire a rămas
adormit undeva în străfundurile sufletului şi ale conştiinţei Sfinţiei Voastre,
aşteptând prilejul deşteptării, ori, a „murit" odată cu tunderea în
monahism?
-Ceva a murit,
ceva a mai rămas. Altfel nici nu se poate, citiţi Patericurile, aşa e
monahismul. Sigur că omul vechi rămâne în noi până la ultima suflare aşteptând,
după cum zici, prilej să se trezească. Dar trebuie să găsim limba comună şi cu
el, cu omul acesta vechi din noi, să-l mai certăm, să-l mai punem la treabă.
Prostii a făcut destule, ajunge! Acum să mai facă şi ceva bun, măcar cât poate
în ce priveşte trecutul, ce am eu a ascunde? Om ca toţi oamenii, trecut că tot
trecutul. Nici nu mă laud, nici nu mă ruşinez. Eu trăiesc cu convingerea că
trecutul nu există. Hristos a venit şi a pus capăt trecutului. Şi eu mă rog Lui
ca fiecare clipă a vieţii mele să fie un nou început, o nouă naştere şi să nu
mai socotească niciodată trecutul meu, pentru că trecutul întotdeauna e un hău
plin de mizerie şi de tristeţe, pentru că trecutul este moarte. Veşnicia nu are
trecut.
Vă este dor de poetul rebel Ştefan
Bastovoi?
-Mie nu mi-a
plăcut niciodată să fiu rebel. Eu pur şi simplu nu eram de acord cu lumea în
care trăiam. În felul în care eram rebel atunci, sunt rebel şi acum. Dar dacă
prin „rebel" se înţelege să bei şi să te baţi, iar pe urmă să iei ghitara
şi să plângi, nu, de aşa ceva nu-mi este dor niciodată.
Cum se împacă un pasionat de Freud,
care aţi fost, cu necesitatea curăţiei trupeşti în monahism?
-Cine nu-i
pasionat de Freud? Toţi suntem stăpâniţi de această patimă, aceasta este firea
noastră. Dar mai există şi Dumnezeu. Dacă vrei, aceasta este o bună dovadă că
Dumnezeu există, faptul că un pasionat de Freud a devenit călugăr.patimă, ateism ştiinţific,
Ce a declanşat convertirea la
ortodoxie a unui adept al ateismului ştiinţific şi al unui pasionat de
Nietzsche?
-Nu pot să
spun.
Care este calea cea mai scurtă de
întoarcere a unui intelectual, plin de mândria îndoielii -„obligatorie pentru
un om cult" - la Biserică?
-Dacă ar fi
existat această cale. Dumnezeu ne-ar fi descoperit-o, că El vrea ca toţi să se
mântuiască şi să fie vii. Nu cunosc o astfel de cale şi nici nu mă gândesc să o
descopăr. Cred, şi nu mă îndoiesc, că Dumnezeu lucrează cu fiecare om aşa cum ştie
El. Dumnezeu cunoaşte pe fiecare, căci „El ne-a făcut pe noi şi nu noi pe
El", cum zice David, şi se descoperă fiecăruia potrivit felului sau de
înţelegere. De exemplu, magilor le-a trimis un înger în chip de stea, pentru că
aceia se pricepeau la stele.
„Ştiinţa confirmă şi întăreşte dogmele ortodoxe".
În ce fel este influenţată - dacă este - viaţa
moral-spirituala a est-europenilor de către dezvoltarea tehnologică şi
informaţională ameţitoare ?
-Eu nu prea
mai am legătură cu lumea. Am pierdut pulsul timpului meu. Aceasta o descopăr
din scrisorile pe care le primesc. Pe de altă parte, e un lucru bun. Cineva din
poeţii ruşi, zicea că o îi contemporan cu timpul tău e semn de stagnare.
Mai mulţi preoţi ortodocşi din Europa
răsăriteana şi de peste Ocean au înfierat minunile tehnologiei, considerate
drept unelte ale vrăjmaşului. Astfel, continua o aprigă dezbatere despre
semnificaţia cifrei 666, care ar fi înscrisă pe cărţile de identitate; au fost
publicate broşuri despre nocivitatea spirituală a televizorului s.a.m.d.
Ortodoxia intra în contradicţie cu dezvoltarea tehnică şi informaţională?
-Nu există
nicio contradicţie între Ortodoxie şi dezvoltarea tehnică. Şi aici e musai să
folosim cuvântul Ortodoxie şi nu creştinism, deoarece lupta cu ştiinţa este
treaba romano-catolicilor şi a protestanţilor, care şi ei se numesc creştini.
Ortodocşii n-au ars pe nimeni pe rug pentru faptul că ar crede că pământul se
roteşte. Dogmatica romano-catolicilor şi a protestanţilor i-a pus în situaţia
să nege ştiinţă, deoarece descoperirile ştiinţifice contraziceau închipuirile
lor despre lume şi om. În ce ne priveşte pe noi, ştiinţa nu face decât să
confirme şi să întărească dogmele ortodoxe.
Altceva este
pseudo-stiinta, când speculaţii de tipul lui Darwin sunt identificate cu
ştiinţa. Noi nu trebuie să stigmatizăm ştiinţa numai pentru faptul că unii
reprezentanţi ai ei au dat greş sau au urmărit scopuri diabolice. Acelaşi lucru
se poate spune şi despre mulţi reprezentanţi ai Bisericii, dar asta nu înseamnă
că Biserica nu este bună. Nu trebuie să separăm ştiinţă, cultura în general, de
viaţa religioasă, în modul acesta brutal. Viaţa bisericească nu este ceva
paralel cu realitatea, viaţa bisericească este adevărata noastră viaţa. Noi
avem o mulţime de sfinţi care au fost împăraţi, demnitari de stat, soldaţi etc.
Aceasta este
viziunea ortodoxă, autentic creştină, asupra lumii şi a ştiinţei. Citiţi
tratatele Sfântului Grigore de Nyssa, episcop din veacul al V-lea, în special
cele despre Facerea omului, tâlcuirea la Hexameron (cele 6 zile ale Facerii) şi
tâlcuirea la titlurile Psalmilor, unde sfântul vorbeşte despre atmosfera şi
circuitul elementelor în natură, despre mersul stelelor şi celelalte care au
tulburat atât de mult pe inchizitorii romano-catolici. Aceasta ar fi atitudinea
dogmatică, teoretică a Ortodoxiei faţă de ştiinţă.
În ce mă
priveşte, nu recomand nimănui să privească televizorul, nici eu nu-l privesc şi
nici muzica nu ascult. Dar motivele pentru care o zic sunt altele decât cele
invocate de curentul pe care l-ai pomenit. Cred că dacă s-ar face un
experiment, să se arate la televizor vreme de o săptămână numai lucruri bune,
să se schimbe afişele mizerabile de pe stradă, să înceteze muzica vulgară şi
idioată care răsuna de peste tot şi în locul lor să se cânte psalmi, cred că
ne-am schimba mult părerea despre lume şi performanţele ştiinţei. Am înţelege
că hârburile acestea, pline de sârmuliţe şi surubaşe nu fac nimic, dacă nu este
omul în spatele lor să le pornească cu răutatea sau cu bunătatea sa.
"Ortodoxia nu răspunde nici unei
provocări".
Asistăm la un fenomen care pare de
neoprit: globalizarea. Unul dintre efectele sale este nivelarea identităţilor,
conştiinţelor, mentalităţilor etc. Diversitatea tinde să se topească în
uniformitate. Va răspunde Ortodoxia acestei provocări?
Ortodoxia nu
trebuie să răspundă nici unei provocări. Ea a răspuns o dată şi pentru
totdeauna prin moartea lui Hristos. Dumnezeu pe Cruce este răspunsul nostru
lumii acesteia. Celelalte nu sunt ale noastre.
Se încearcă acreditarea ideii că
principala piedica a progresului României este Biserica Ortodoxă, care, uzând
de influenţa sa, se opune unor măsuri care „să ne aducă în rândul lumii",
cum este, bunăoară, legalizarea homosexualităţii.
-Au dreptate.
Biserica Ortodoxă este principala piedică în calea progresului oamenilor spre
pierderea totală a minţii. Dar, eu cred Celui care a zis, că ea va rămâne până
la sfârşitul veacurilor. Întotdeauna se va găsi un om doi care să gândească,
iar ei vor putea vorbi şi altora, oricâţi ar fi, oricine ar fi. Asta mă face să
fiu liniştit.
Interviu
realizat de Claudiu Târziu. Revista " Rost"
0 comments:
Trimiteți un comentariu