de Gheorghiţă Ciocioi, 23 ianuarie
2005
Pare de necrezut astăzi că Moscopole, o comună de 800 de suflete (dintre
care 600 sunt aromâni iar 200 albanezi), a fost în a doua jumătate a sec. al
18-lea cea mai vestită cetate din Balcani după Istanbul.
Mărturisesc însă despre aceasta ambasadorii occidentali acreditaţi în
imperiul turcesc din veacul al 18-lea, învăţaţii timpului, călătorii străini,
corespondenţa comercială a negustorilor vlahi ori documentele unor procese ale
acestora cu veneţienii. Moscopole avea 60-70 000 de locuitori în 1760, în timp
ce Atena număra doar 10 000 de loc. (dintre care doar 3 000 erau greci).
Aromânii trăiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile
Moscopolei care ajungeau la rândul lor la zeci de mii de locuitori, precum:
Gramostea, Nicea, Linca etc. Zona era compact aromânească. Aceste oraşe mari
aromâneşti erau aşezate la peste 1100 m înălţime. Lacul Ohrid era un fel de
mare vlahă, fiind înconjurat de nenumărate localităţi aromâne. Cetăţi
înfloritoare atunci, astăzi simple comune pline de ruine şi de legende. Cântecele
lor de jale răzbat până la noi, românii nord-dunăreni, ce se pare că uităm
rapid istoria neamului. Mulţi dintre vecinii ori prietenii noştri poate că sunt
aromâni, dar nu se mai interesează aproape nimeni de trecutul lor. Câţi nu se
vor fi răspândit prin Europa de Vest ori Statele Unite?
În anul 1831, Cousinery, şeful misiunii consulare franceze la Salonic,
scrie despre aromâni, într-o lucrare apărută la Paris, referitoare la o
călătorie a sa în Macedonia, următoarele: "Ei sunt recunoscuţi datorită
limbii lor. Vorbesc şi acum latina, şi dacă îi întrebi: <<Ce naţiune
sunteţi voi?>> Îţi răspund cu mândrie: <<Suntem
români>>".
Despre Moscopole se spune că avea 12 000 de case din piatră placată cu
marmură, 40 de biserici, o Academie, o mare tipografie, mai multe sute de
ateliere şi prăvălii. Şcolile Moscopolei erau nenumărate. Într-o perioadă şi-a
avut reşedinţa aici mitropolitul de Berat care purta titlul de "al
Belgradului şi al Ianinei".
Printre oamenii de seamă pe care i-a dat Moscopolea amintim pe Ioan Halchiu
- doctor în filozofie şi teologie, pe Dimitrie Procopie Pamperi- secretar al
lui Nicolae Mavrocordat, Dimitrie Darvari- filosof şi matematician, pe
Constantin Ucuta- protopop de Poznan… iar lista ar putea continua cu multe alte
nume celebre.
Bandele criminale ale paşei de Ianina vor începe însă o campanie de jafuri
timp de aproape 20 de ani asupra Moscopolei. Imperiul turcesc nu privea cu ochi
buni cum din teascurile tipografiei moscopolene ies atâtea cărţi creştineşti,
cum negustorii aromâni ridică în cetăţile lor zeci de biserici şi nu moschei,
cum casele aromânilor întrec pe cele ale înalţilor demnitari ai Porţii. Bogăţiile
şi aurul vlahilor erau deasemenea o tentaţie permanentă.
Nesiguranţa aromânilor în locul lor natal şi neînţelegerile dintre locuitorii
cetăţii fac ca aceasta să nu mai suporte presiunile turceşti, greceşti şi
albaneze şi să dispară în cele din urmă. În 1769, după cum mărturiseşte Valeriu
Papahagi în scrierile sale consacrate Moscopolei, are loc primul jaf
turco-albanez asupra cetăţii. În 1788, se desfăşoară ultimul asalt asupra
acestui faimos oraş. Întreaga Moscopole cade pradă flăcărilor şi va arde zile
în şir. Faimoasele biblioteci ale aromânilor, de care se minunau mulţi învăţaţi
şi călători străini ai timpului, sunt distruse- asemenea şi bisericile. Aromânii
se îndreaptă către Ţările Române, Salonic, Viena ori Veneţia într-o pribegie
parcă fără de sfârşit. Puţini mai rămân la vatră.
Bisericile Moscopolei de astăzi precum: Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli
Mihail şi Gavril, Sfântul Ioan Botezătorul ori Sfântul Athanasie îşi aşteaptă
ora redeschiderii. Au mai rămas doar 6. La biserica Sfântul Nicolae (singura
care funcţionează) slujeşte un preot aromân, însă slujba se desfăşoară în limba
albaneză. Mănăstirea Prodromu, de la marginea actualei comune, va fi reactivată
în cursul anului 2005. Acum ea nu are nici un monah. Albania, declarată în
perioada comunistă ca primul stat ateu din lume, a ieşit în democraţie cu doar
20 de preoţi ortodocşi. Numai 10 dintre aceştia mai erau în stare să slujească.
Restul preoţimii albaneze a căzut pradă unui martiriu inimaginabil. Renaşterea
Bisericii ortodoxe din Albania nu a adus deocamdată pentru aromânii de aici
bucuria liturghiei în limba maternă. Singurul loc în care se slujeşte în
dialectul aromân (dar şi în româneşte), în întreaga Albanie, este o biserică
din oraşul Corcea.
Nu există aromân care să nu cunoască de la bunici ori părinţi legende
despre fabuloasa Moscopole. Moscopolenii mai ajung şi astăzi la fraţii lor
nord-dunăreni. Thanas Nicea este student la Facultatea de Medicină din
Bucureşti. La Bitola, dincolo de lacul Ohrid- în Macedonia, s-a deschis de
curând o altă biserică ortodoxă aromânească . Preotul din Bitola a studiat la
Facultatea de Teologie din Bucureşti. Este greu de crezut că cei aproximativ
500 000 de aromâni care au mai rămas răspândiţi prin Balcani vor reuşi să-şi
menţină identitatea lor culturală după zeci de ani de deznaţionalizare. Poate
că Bunul Dumnezeu, la acest început de mileniu, nu va lăsa pe aceşti fraţi ai
noştri, cuminţi dar dârji, pradă asimilării. Martiriul aromânilor, precum şi
rugăciunile lor fierbinţi (aproape că nu este aromân care să nu frecventeze
biserica duminica ori în sărbători) vor face ca aceştia să nu dispară. De la
Corcea (în Albania, în aproprierea graniţei cu Grecia) până la Moscopole,
drumul durează doar câteva minute. Aceste minute pot recupera o parte din
fiinţa noastră românească şi creştină.
Sursă: rostonline
0 comments:
Trimiteți un comentariu