(lui V.
Voiculescu)
Mai este, Doamne, până-n cer? Mai este
Pân-să mă faci părtaș luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decât poveste
Și-am colbăit
degeaba-atâta cale.
De-atâta vreme urc târâș, pe coate
Și-am smuls în cățărare-atâți luceferi
Că de-o mai ține mult urcușul, poate
Doar cei prea-nalți să mai ramână teferi.
Și-am risipit atâta
suflet, Tată,
În râvna mea neasemuit de mare
Ca de-o mai fi s-ajung în cer vreodată
N-o să mai am ce-Ți pune la picioare.
L-am dat tribut la fiecare vamă,
L-am așternut pe fiecare treaptă,
Și-l risipesc-ntruna,
dar mi-e teamă
Că la sosire nimeni nu m-așteaptă…
Târâș, pe brânci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot
ce-am fost mai sunt o picatură…
Mai este, Doamne, până-n pisc, mai este?!
Sursă: Poezie Creştină
0 comments:
Trimiteți un comentariu