August 22, 2013 (LiveActionNews)
În liceu am visat că voi
fi ca Oprah Winfrey. Îmi
imaginam că atunci când voi avea o carieră o să fie ceva cool, ca moderatoare a
unui talk show. În facultate m-am lovit de realitate și m-am gândit că ar putea fi o alegere
mai înțeleaptă să fiu
profesoară. Însă, când mi-am imaginat viitorul, nu m-am gândit niciodată că voi
petrece opt ani din viața mea
ca activist pro-viață.
Credeți-mă când vă spun că
nu-mi trecea prin gând acest lucru, nici măcar în vis.
Nu am crescut într-o familie
conservatoare. Părinții mei
nu m-au luat la vreun protest în fața unei clinici ca să port pancarte cu fetuși avortați. Au divorțat când eram prea mică să-mi amintesc. Mi-am
petrecut anii copilăriei împărțită între mama și tata, care trăiesc în Connecticut și California. Am fost iubită și bine hrănită, și mi-am găsit un refugiu în cărți. În ceea ce privește politica, nu discutam despre asta. Părinții mei mergeau la vot, dar nu se discuta
despre asta la masa de seară. Am ajuns la concluzia ca negrii votează cu
Partidul Democrat și cu
asta basta. Nici acum nu e vreun membru al familiei care să voteze cu
republicanii.
Ca tânără, problema avortului
nu a avut nici o importanță pentru mine. În facultate, îmi amintesc că un prieten mi-a
vorbit despre viețile
care se pierd prin avort. Știu că am avut sentimentul că ar trebui să îmi pese, dar nu
îmi păsa. Îmi vine greu să îmi amintesc asta acum, când îmi petrec timpul
scriind articole pe acest subiect, consiliez femeile care sunt în criză de
sarcină, având sarcini neplanificate, și ajut mamele să facă rost de cele
materiale necesare pentru copiii lor.
Cum am ajuns aici? Nu am fost
prinsă ca Dorothy, din povestea
Vrăjitorul din Oz, de o tornadă și trimisă într-o lume nouă și ciudată în care oamenii luptă pentru
fetuși și se roagă pentru a se pune capăt
avortului. Călătoria mea a fost
simplă, dar profundă. Am răspuns unei chemări, am învățat și m-am implicat. Pe parcursul ultimilor opt ani, fapte,
povestiri, rugăciuni, vise și lecții de istorie m-au influențat și m-au făcut să merg înainte în lupta pentru viață. Călătoria mea sunt eu însumi.
Motivele pentru care mă opun avortului pot părea bune sau proaste în ochii
dumneavoastră. Dar,
indiferent de asta, ele sunt ale mele. Fiecare dintre noi avem un set de credințe care modelează acțiunile noastre. Împărtășesc motivele mele cu speranța că vor declanșa ceva în inima ta, un foc precum cel
care arde în mine.
Străina
Când aveam douăzeci și ceva de ani, mama mea mi-a povestit
ceva ce a ținut
secret toată viața până
atunci. Era vorba despre o femeie de serviciu misterioasă care s-a apropiat de
ea în spital. Avea o privire adâncă. S-a uitat la mama mea, care stătea acolo
speriată în halatul ei alb și așteptând
să fie chemată pentru avort. Bătrâna cu mopul i-a ridicat bărbia și i-a spus: „Vrei să ai acest copil?” Mama
a răspuns „Da”. După cearta cu medicul care a insistat să facă avortul
programat, mama mea a plecat de la spital. Străina a fost de negăsit apoi.
Înainte ca mama mea să îmi spună că am fost aproape avortată, mi-a zis:
„Înainte de a te naște am
întâlnit un înger.”
Predicatorul
Nu e nimeni pe planeta asta
care să mă fi influențat mai
mult în atitudinea mea pro-viaţă ca Lou Engle. El a fost prima persoană care a
vorbit despre avort și
despre controlul nașterilor.
Eram studentă la un colegiu secular din Connecticut. L-am auzit vorbind la o
biserică de lângă campusul meu. Mesajul său a fost plin de pasiune, de foc și de dorinţă pentru dreptate. A îndemnat
la crearea unei mișcări a
tinerilor care să se roage și să postească pentru încetarea avortului. Nu îmi trecea prin
cap atunci că peste câțiva
ani o să îl urmez pe Lou și cei asemenea lui la Washington DC pentru a ne ruga zilnic în
fața Curții Supreme de Justiție. Rugăciunile pe care le-am rostit cu
ani în urmă sunt astăzi continuate de oamenii credincioşi de la Bound4Lifers , care nu au părăsit Curtea Supremă și refuză să oprească rugăciunea.
 |
| Rugându-ne împreună la Curtea Supremă |
Femeile îndurerate
Părul castaniu închis îi
trecea de umeri, iar lacrimile se rostogoleau pe fața ei. „Am fost singură”, a spus ea. „Am luat pilula RU-486 și mi-am omorât copilul.” Durerea îi este încă întipărită pe
frunte. Ea mi-a împărtășit o
poveste demnă de un film de groază. Am ascultat și am plâns. De atunci am plâns de prea
multe ori ca să mai pot număra. Femeia blondă care mi-a spus că avortul a
lăsat-o infertilă. Doamna care mi-a povestit despre un avort atât de
traumatizant emoțional
încât nu a vorbit despre asta timp de 20 de ani. Femeia care mi-a spus cu
seninătate: „am făcut șase
avorturi și mă
simt bine.” Aceste cuvintele le-am simțit că sunt un gol absolut. După
întâlnirile cu femei rănite, precum acestea, mă întreb, „Cât de multe mai
sunt?”
Asta e doar o parte din
povestea mea. În partea a doua am să vă spun ce am învățat de la omul care a vrut să mă lovească și despre faptele care au fost ascunse
generaţiei mele.
Christina Martin a fost voce pro-viață timp de opt ani. Munca ei a început după ce mama ei i-a mărturisit că a plătit un medic pentru a o avorta, dar a plecat de la spital înainte de avort. Știind că ea a fost salvată de la moarte, a vrut să lupte pentru alții. După absolvirea colegiului, în 2005, Christina a petrecut doi ani la Justice House of Prayer din Washington DC și s-a rugat în fața Curții Supreme de Justiție zi de zi pentru încetarea avorturilor. Apoi a fost implicată 3 ani, la Atlanta, în cadrul organizaţiei locale a mișcării internaționale pro-viață Bound4Life. Christina încearcă să Îl iubească pe Iisus Hristos în cuvânt și faptă. Ea se ocupă de comunitatea de culoare pe care dorește să o vadă eliberată de genocidul la care este supusă prin avort.
Traducere după LiveActionNews
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu