+copy.jpg)
Pictarea icoanei – eveniment eclesial
Evenimentul ce urmează a se desfăşura la Muzeul Naţional Cotroceni
săptămâna viitoare este unul care încearcă pe cât posibil să evite caracterul
festivist, formal, convenţional. Ediţia din 2012 a aceluiaşi atelier
internaţional de pictură bisericească, desfăşurată la Palatele Brâncoveneşti
din Mogoşoaia – tot sub semnul lui Brâncoveanu – a confirmat faptul că este
vorba despre un eveniment proaspăt, ce respiră liber, deschis şi firesc,
evitând complexele, blocajele şi artificiile de orice fel. Este o aşezare la un
loc a câtorva iconari ce îşi propun să se întâlnească liber, deschis şi
necrispat cu cei care doresc să participe în direct la evenimentul naşterii şi
realizării unei icoane. Un grup de iconari care nu au nicio reţinere şi nicio temere în a picta unul în vecinătatea
celuilalt, unul diferit - în multe chipuri - de celălalt, chiar dacă unii sunt
ajunşi la vârful creaţiei şi alţii sunt la primele confirmări. Un grup de
iconari care nu au complexul judecăţii colegilor şi nici a publicului, ci au
curajul şi smerenia să picteze unii în prezenţa celorlalţi şi toţi în faţa
celui mai divers public. Un grup de iconari care se aşază împreună în chipul
cel mai eclesial posibil, întemeindu-şi unitatea nu în scheme şi formule
exterioare, ci în respiraţia creatoare a aceluiaşi Duh Sfânt viu al Bisericii
lui Hristos.
Mişcarea tinerilor iconari, iniţiată de renumitul prof. grec Georgios
Kordis şi Grupul EIKONA - cărora se adăugă la această ediţie, ca şi la cea din
Mogoşoaia, drept invitaţi de onoare, unii dintre cei mai mari iconari romani -
îşi propune să actualizeze în faptul pictării icoanei în public evenimentul
eclesial prin excelenţă, care presupune adunarea la un loc spre comuniune a
unui număr de persoane libere, ducând fiecare cu sine fără teamă crucea
propriei personalităţi, marcată de daruri şi de slăbiciuni, şi aducând lui
Dumnezeu ca jertfă darul propriei sale exprimări, întru sinceritate şi
libertate, sau rodirea talanţilor daţi de Însuşi Dumnezeu fiecăruia în parte,
nădăjduind ca darul să fie primit, sfinţit şi întors spre binecuvântare şi
împărtăşire semenilor.
Într-o lume dominată asfixiant de ideologii şi practici depersonalizante,
colectiviste şi totalitariste, ce descurajează puternic în fel şi chip
exprimarea liberă a persoanei, mişcarea în discuţie şi evenimentul organizat la
Cotroceni, sub egida Preşedinţiei României, afirmă şi proavocă persoana umană
să-şi asume darul esenţial dumnezeiesc al unicităţi, din care decurg
diversitatea, creativitatea şi originalitatea, chiar şi atunci când este vorba
despre pictarea icoanei. Marea întrebare este cum putem rămâne credincioşi
tradiţiei şi în acelaşi timp să fim originali, creatori, să evităm riscul
reproducerii moarte a unui model produs de predecesori.
Măsura unicităţii şi a creativităţii este dată de măsură înviorării
personale, a actualizării maximale a datelor existenţei personale. Unic şi
creator este cel care este viu şi percepe conştient propria viaţă, pulsul vital
consistent ce îl constituie ca prezenţă observabilă şi participativă, puls ce
nu se epuizează în biologie, ci izvorăşte din şi funcţionează întru relaţia cu
ceilalţi, cu lumea şi cu Dumnezeu. Cu cât mai viu şi mai prezent în raportarea
la Dumnezeu, la semenii săi şi la sfinţii pe care-i pictează cu atât mai
proaspăt, creator şi original în pictarea icoanei. Din postura aceasta de om
viu este chemat iconarul să se aşeze în tradiţia iconografică a Bisericii,
adică în limitele ce separă spaţiul exprimării adevărate de cel al exprimării
neadevărate, amăgitoare, mincinoase, false, rătăcitoare. Cel care trădează
această tradiţie este omul neviu, care funcţionează ca un automat, care
reproduce în chip mort, ca un papagal, cele moştenite. Ultimul criteriu în
temeiul căruia suntem chemaţi să evaluăm prezenta, viaţa şi manifestările
noastre este dat de binomul viu – mort. Adevărat şi plăcut lui Dumnezeu este
lucrul viu şi neadevărat şi neplăcut lui Dumnezeu este lucrul fără viaţă.
Pr. Constantin Coman
