Pe
vremea când împăratul Liciniu dăduse ordin ca toți cei
credincioși să fie prinși și chinuiți până la moarte, mii de
oameni pierzându-și viața în cele mai atroce moduri, a fost aflat
și Sfântul Teodor Stratilat că Îl mărturisește pe Hristos și
îi întoarce pe mulți la credință. Născut în Evhaita, Sfântul
Teodor era cunoscut pentru frumusețea sa exterioară și interioară,
fiind unul dintre cei mai buni oratori, fiind voievod și stăpân al
cetății Iraclia. Cuviosul a reușit să aducă toată cetatea la
dreapta credință, după ce a ucis un balaur ce sălășluia în
apropierea Evhaitei și de care toată lumea se înfricoșa. Dar
Sfântul Teodor s-a rugat și a primit ajutor de la Dumnezeu Cel
Adevărat să ucidă balaurul, așa că a fost chemat de împăratul
Liciniu, închinător la idoli, cu înșelăciunea că dorește să
îi facă daruri pentru fapta sa.
Sfântul
Teodor, fiind înțelept, nu a ascultat porunca, ci l-a chemat pe
împărat la el, ca să pătimească în cetatea sa. În noaptea
aceea Domnul i-a grăit sfântului în timpul unei vedenii să
îndrăznească, pentru că este cu el, iar Sfântul Teodor a înțeles
că venise vremea să își mărturisească până la capăt
credința. Ajuns împăratul în cetate și aducând cu el idolii,
i-a cerut lui Teodor să se închine lor, iar Cuviosul a cerut răgaz
vreme de două zile, timp în care a sfărâmat zeii, pentru a-i
arăta împăratului că aceștia nu l-ar putea ajuta în vreun fel,
din moment ce nici lor nu și-au putut ajuta.
Plin
de mânie, Liciniu a poruncit ca Sfântul Teodor să fie întins gol
și bătut cu vine de bou, până când ostașii oboseau și se
schimbau între ei, iar sfântul doar dădea slavă Domnului. Și
i-au zdrobit trupul cu unghii de fier și i-au adâncit rănile cu
făclii aprinse, i-au pus picioarele în obezi și l-au întemnițat,
iar după cinci zile în care l-au ținut flămând l-au răstignit,
pironindu-i mâinile și picioarele. Și l-au săgetat, până când
i-au scos ochii, iar Cuviosul nu mai zicea nimic, încât au crezut
toți că e mort. Dar când s-a înserat, îngerul Domnului l-a
coborât de pe cruce și l-a făcut sănătos, întărindu-l să nu
se lase până nu va lua cununa biruinței.
Trimițând
împăratul ostașii să îi aducă trupul, aceștia l-au găsit viu,
așa încât sute dintre ei au început să creadă în Hristos, iar
Sfântul Teodor a mers singur la împărat, dezlegându-i în drumul
său pe cei închiși. Și și-a plecat Cuviosul capul sub sabie,
împlinindu-și drumul mucenicesc, iar trupul său a fost dus în
Evhaita, făcându-se mari minuni în rândul celor care îi cereau
ajutorul, prin rugăciune. Așa a devenit Evhaita casă a doi sfinți
Teodor, mai întâi a lui Teodor Tiron, pe vremea împăratului
Maximian, iar apoi a lui Teodor Stratilat.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu